Dosar penal pe numele poliţiştilor care băteau tineri deţinuţi la Centrul Educativ Buziaş

F.D.
Miscellanea / 29 iulie 2023

Dosar penal pe numele poliţiştilor care băteau tineri deţinuţi la Centrul Educativ Buziaş

Cei doi poliţişti filmaţi în timp băteau un tânăr deţinut de la Centrul Educativ din Buziaş au fost puşi de procurori sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, relatează Agerpres.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus ca poliţiştii să fie cercetaţi sub control judiciar.

Conform unei înregistrări apărute în spaţiul public, luni după-amiaza, aproximativ 20 de tineri din Centrul Educativ Buziaş sunt scoşi în curtea instituţiei, lângă un gard. La un moment dat, un tânăr este luat din grup de doi poliţişti, care îl trântesc la pământ şi îl lovesc violent cu pumnii, picioarele şi bastoanele. După ce i se aplică corecţia, tânărul este ridicat de poliţişti şi dus lângă colegii săi, după care unul dintre poliţişti se îndreaptă spre un alt tânăr din grup, îl ia de gât şi îl loveşte peste faţă.

Sâmbătă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat că i-a pus sub acuzare pe cei doi poliţişti agresori, G.S. - agent şef principal şi Ş.A.G. - agent în cadrul Centrului Educativ Buziaş.

"În fapt, în sarcina inculpatului G.S. s-a reţinut că în data de 24.07.2023, în jurul orelor 16, în incinta Centrului Educativ Buziaş, pe fondul unui conflict verbal între persoanele internate, inculpatul ar fi aruncat-o la pământ pe persoana vătămată C.S. - persoană internată în Centrul Educativ Buziaş, apoi ar fi lovit-o cu mâna, cu tonfa din dotare şi cu genunchiul, în timp ce inculpatul Ş.A.G. ar fi ţinut-o imobilizată pe persoana vătămată C.S. în timpul agresiunii, provocându-i astfel leziuni care au necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Ulterior, inculpatul G.S. s-a deplasat către persoana vătămată V.I. - persoană internată în Centrul Educativ Buziaş, pe care ar fi prins-o de gât şi ar fi lovit-o cu palma peste faţă, nefiindu-i provocate leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale pentru vindecare", spune Parchetul.

Cazul a fost semnalat de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, care a postat pe Facebook înregistrarea cu bătăile administrate de cei doi poliţişti.

"Greu de privit imaginile care par ireale pentru România anului 2023. Deţinuţii din Centrul Educativ Buziaş - minori şi tineri - sunt bătuţi cu bestialitate de poliţişti. Revoltător şi inadmisibil cum înţeleg unii angajaţi din acest centru să îşi exercite atribuţiile. Primele măsuri deja luate: am înaintat denunţul penal; tot azi, am demis de urgenţă conducerea unităţii; am solicitat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să dispună interzicerea oricărui contact între cei doi poliţişti care apar în filmare cu custodiaţii; am dispus trimiterea Corpului de control al ministrului la Buziaş. Voi cere, de asemenea, să fie organizate de urgenţă cursuri de specializare pentru personal, dar şi şedinţe de consiliere pentru minori. Vă asigur de pe acum că nu voi avea niciun fel de înţelegere pentru fapte de o asemenea brutalitate. Oameni cu acest tip de reacţii comportamentale nu au ce căuta în sistem. Fără excepţie! Zero toleranţă. Vorbim totuşi despre o instituţie al cărei rol este reeducarea copiilor şi tinerilor în sensul reintegrării lor sociale, nu distrugerea destinelor cu bâta. Aceşti minori trebuie ghidaţi prin educaţie şi comunicare eficientă spre ieşirea definitivă din sfera infracţională, să îşi formeze competenţe care să îi ajute, la punerea în libertate, să îşi găsească mai uşor un loc de muncă", afirma Alina Gorghiu, într-un mesaj pe Facebook.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. joc de glezne....au omorit 2 bucuresteni din bataie, un brasovean....a sarit omul in aer cu masina in centrul Arad ului......si niciunul nu i vinovat sau gasit vinovat. Tara lucrului bine facut...statul esuat.

    Ati uitat sa spuneti ca borfasul a fost batut din senin .toate mironositele in frunte cu feminista lgtb gorghiu nu au cunoscut astfel de indivizi abrutizati pentru care vorba buna si morala inseamna fix zero , ei nu inteleg decat prin forta si bataie .ipocrizia este maxima , nemtii stiu asta dar nu aplica si trimit nebunii lor aici in Romania pentru reeducare . pe gorghiu o intereseaza imaginea ei si atat , sa se mentina prin slugarnicie pe diferite functii.

    1. Adica baiatul calarit si rupt cu bataia de masculul echipat in uniforma statului roman era mironosita, feminist, lgbt, abrutizat, morala fix zero, care poate fi bagata in cap decit prin bataie si ipocrizie maxim.

      Nebun neamt trimis in romania pentr reeducare. Ceea ce a si primit. Si il va ajuta in viata. Sa ajunga politist la un centru educativ entru minori. 

    Asta se intampla cand angajezi toti dezaxatii mintali pe astfel de posturi.

    Militieni idioti, detinuti greu de re educat cu vorba buna. In Armata am luat o mama de bataie pe buna dreptate, cinstita, discreta, in camera arestului. Nimeni n a stiut in afara de mine si tov. plutonier...

    daca spui doar despre o parte a conflictului inseamna manipulare . intr-un caz prezentat la tv se spunea ca un sofer a agresat o batrana si a dat-o jos in mod abuziv . apoi in presa locala s-a spus ca ”batrana ”avea 46 de ani era beata si lovea soferul care conducea cu umbrela , asa ca inainte sa plingeti de mila cuiva , trebuiesc ascultate ambele parti .

    1. Se foloseste un eufenism prin denumirea de " Centru Educativ " - este vorba de o inchisoare pt tineri dupa moda europeana. Din pacate detinutii sunt la fel de periculosi ca si cei maturi si au comis infractiuni grave.

      Desigur pedepsele corporale sunt interzise dar se pare ca exista momente de criza care sunt exploatate in astfel de cazuri. Personalul din astfel de "asezaminte " este angajat dintr-un fond uman din ce in ce mai redus in Romania si nu poti astepta de la ei un comportament ca in serialele TV.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb