Dosarul de trimitere în judecată a lui Scutaru şi Motreanu, retrimis procurorilor DNA

Andrei Stan
Anticorupţie / 18 noiembrie 2015

Dosarul de trimitere în judecată a fostului consilier prezidenţial George Scutaru şi a fostului vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor Dan Motreanu va fi retrimis procurorilor DNA pentru refacerea rechizitoriului, au decis, astăzi, judecătorii ICCJ, care au constatat neregularităţi.

Potrivit Mediafax, prin aceeaşi soluţie dată miercuri a fost revocată şi măsura controlului judiciar luată faţă de Scutaru, însă sentinţa nu este definitivă, ea putând fi contestată.

"Restituie cauza privindu-i pe inculpaţii Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan-Ştefan şi Schaer Ana-Maria, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 114/P/2015 din data de 28 septembrie 2015, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în cuantum de câte 90 lei se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. II. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Scutaru George Adrian. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare", se arată în decizia instanţei.

Fostul consilier prezidenţial pentru securitate naţională George Adrian Scutaru, fostul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor Dan Motreanu şi Ana Maria Schaer, administrator al unei societăţi comerciale, au fost trimişi în judecată de DNA pentru spălare de bani.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb