DOSARUL HIDRO PRAHOVA Măsura controlului judiciar, prelungită în cazul lui Sebastian Ghiţă

Alexandru Costea
Anticorupţie / 14 august 2015

Actualizare ora 15:00 Măsura controlului judiciar, prelungită pentru inculpaţii din dosarul Herţanu - Hidro Prahova

Procurorii DNA Ploieşti au prelungit măsura controlului judiciar luată în dosarul Herţanu - Hidro Prahova în cazul deputatului Vlad Cosma, al şefului CJ Prahova, Mircea Cosma, şi al cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, după ce o decizie similară a fost luată faţă de Sebastian Ghiţă, potrivit unor surse din presă.

(S.G.)

-----------

Procurorii DNA Ploieşti au prelungit, astăzi, măsura controlului judiciar faţă de deputatul Sebastian Ghiţă în dosarul Hidro Prahova, în care este acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat.

Sebastian Ghiţă s-a prezentat în jurul orei 10:30, la DNA Ploieşti, iar după câteva minute petrecute în faţa procurorilor deputatul le-a spus jurnaliştilor că DNA a prelungit cu 60 de zile măsura controlului judiciar în cazul său, fiind păstrate toate interdicţiile impuse în cadrul acestei măsuri, inclusiv aceea de a părăsi ţara şi de a lua legătura cu premierul Victor Ponta.

La ieşirea de la DNA Ploieşti, Sebastian Ghiţă a afirmat, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor, că nu are nicio legătură cu decizia firmei Teamnet de a pune la dispoziţia autorităţilor o dronă care să caute planorul dispărut săptămâna trecută, Ghiţă precizând că este mândru de ce a reuşit să facă această firmă după ce el s-a retras din ea.

El a spus de asemenea că nu are legătură nici cu activitatea firmei Asesoft.

La sediul DNA Ploieşti se afla deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, Mircea Cosma, care este preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, dar care nu are voie să îşi exercite atribuţiile pe perioada controlului judiciar.

Cei doi se află de asemenea sub control judiciar pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat în acest dosar.

În 18 februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. În 23 aprilie, Iulian Herţanu a fost plasat în arest la domicliu, în urma unei decizii a instanţei supreme. Ulterior, el a fost pus sub control judiciar, pentru evaziune fiscală, deturnare de fonduri europene, constituire de grup infracţional.

În acelaşi dosar, au mai fost plasaţi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii susţin că, în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb