DOSARUL MICROSOFT Elena Udrea, aflată sub control judiciar, a mers la Secţia 2 Poliţie

Alexandru Costea
Anticorupţie / 3 februarie 2015

Actualizare 15:36 Udrea: "Nu m-ar mira să continue abuzurile, chiar şi cu o încercare de arestare a mea"

Deputatul PMP Elena Udrea a declarat astăzi, la ieşirea din Secţia 2 Poliţie, că nu s-ar mira ca "abuzurile" la adresa domniei sale să continue chiar şi cu o încercare de arestare, deşi nu există niciun motiv, adăugând că repartizarea fondurilor pentru Gala Bute nu a fost ilegală, scriu surse din presă.

Politicianul a afirmat: "Eu aş vrea să vă spun, legat de dosarul Rudel Obreja, că beneficiul care se spune că l-aş fi avut a fost unul electoral, adică eu am vrut să fac acest eveniment, să particip cu fonduri europene la promovarea României, pentru a avea beneficii de imagini. Deci asta este miza, imaginea. Cine are o imagine mai bună: doamna Kovesi sau eu? Aceasta este acuzaţia care mi se aduce şi de aceea cred că nu s-a înţeles bine declaraţia pe care am făcut-o aseară. Eu nu mă aştept să fiu arestată, eu spun că abuzurile pe care le văd nu m-ar mira să se continue chiar şi cu o încercare de arestare, dar evident că nu există niciun motiv pentru aşa ceva. Asta ca să mai potolesc dezbaterile la televiziune, care, în loc să se întrebe dacă ceea ce am spus eu legat de domnul Coldea este adevărat, încearcă în fiecare moment să mă decredibilizeze, să desfiinţeze lucrurile pe care eu le spun şi care, indiferent de calitatea mea de inculpat în acest moment, cred că ar trebui să ne pună tuturor un semn de întrebare şi măcar să dorim să aflăm adevărul".

Întrebată dacă intenţionează să demisioneze din Parlament, Elena Udrea a răspuns: "Păi, şi dacă demisionez, tot trebuie să-mi dea aviz domnul Klaus Iohannis".

Udrea a fost huiduită de câteva persoane, la intrarea şi la ieşirea din secţia de poliţie, care au scandat: "La puşcărie!". În acest context, fosta şefă a Dezvoltării Regionale a afirmat că a fost nevoită să-şi ia bodyguarzi.

Politicianul a spus: "Uitaţi-vă şi dumneavoastră ce se întâmplă. Aţi mai văzut în cazul cuiva o manifestare de forţe şi mobilizare de oameni care, mă rog, sunt plătiţi să stea acolo şi să strige ce strigă. Aţi mai văzut undeva? Sunt aceiaşi care strigau la Palatul Cotroceni, care strigau în Piaţa Universităţii în 2012 şi care sunt plătiţi de cei care au interes să facă agitaţie în momentul acesta".

În privinţa presupusei alocări ilegale a fondurilor pentru Gala Bute, Elena Udrea a spus: "De ce să fie ilegală? Un aparat întreg din minister are sarcina de a verifica legalitatea acţiunilor şi a găsit soluţia legală. Ce este ilegal în a încerca să finanţezi cu fonduri europene promovarea României prin imaginea unui mare sportiv, aşa cum era Lucian Bute atunci? Încă o dată: acuzaţia care mi se aduce este că eu am încercat, implicând ministerul în acest eveniment, să îmi fac mie imagine. Păi, nu era campanie electorală; era 2011 şi, doi la mână, este prima dată când se formulează o astfel de acuzaţie, cum că un om politic, un ministru în funcţie îşi îndeplineşte atribuţiile şi încearcă să facă o acţiune pentru imagine. Ce să zicem atunci de un ministru care inaugurează o autostradă? Păi, ce să zicem atunci de un ministru care inaugurează o şcoală? Că zicem că îşi face campanie electorală".

Chestionată dacă se simte trădată de apropiaţii săi, Udrea a replicat: "Nu mă aştept la loialitate şi susţinere din partea nimănui. Ştiu că în acest demers sunt singură. Aşa am şi pornit. Nu am pornit bazându-mă pe cineva anume şi, indiferent şi dacă aş fi un om care a încălcat legea, şi dacă aş fi cel mai rău om din România, tot ar trebui să ne întrebăm dacă ce spun eu despre domnul Coldea este adevărat".

Rugată să precizeze la cine s-a referit când a spus că "marii bărbaţi politici ai ţării, şi nu numai politici, s-au ascuns pe sub mese", Elena Udrea a declarat: "La toţi bărbaţii care ştiu că eu am dreptate. Mulţi dintre ei sunt oameni cu care am discutat lucrurile acestea din momentul în care le-am aflat în ultimele două luni. Mulţi dintre ei sunt oameni care au aceeaşi părere ca şi mine, şi astăzi, de frică, se ascund".

Fostul ministru a mai spus că a cerut o întâlnire cu reprezentanţii SRI şi că este dispusă să meargă în orice moment la DNA ca să dea o declaraţie: "Merg, nu e nicio problemă. Faptul că de patru ani nu m-a chemat nimeni să dau o declaraţie şi la două zile după ce am făcut afirmaţiile la adresa domnului Coldea se trece la percheziţii. După patru ani să faci percheziţii... Se trece la acuzarea mea pentru că aş fi avut beneficii electorale prin faptul că am încercat să promovez România la această gală. Mie îmi arată că este o legătură clară între declaraţiile mele şi ceea ce s-a întâmplat luni. Mă şi gândeam ieri, marţi dimineaţă: ce dosar mai urmează? Eu aş fi dosarul".

Întrebată dacă SRI are legătură cu afacerile Microsoft, Elena Udrea a răspuns: "Nu aş spune SRI. Fac o diferenţă clară între SRI şi o persoană. Instituţiile nu înseamnă o persoană. O persoană stă temporar într-o funcţie. O persoană poate să greşească; o instituţie - nu".

(Valentin Busuioc)

---

Actualizare 13:25 Surse: ANI verifică averea Elenei Udrea

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) are în derulare o procedură de verificare a averii deputatului Elena Udrea, pusă recent sub acuzare de DNA, transmit surse din presă.

Potrivit acestora, verificările în cazul Elenei Udrea au început în anul 2014.

(Elena Deacu)

---

Deputatul Elena Udrea s-a prezentat, azi, la Secţia 2 de Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă conform programului stabilit, după ce a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft, în care este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere.

Potrivit surselor din presă, Elena Udrea a ajuns la Secţia 2 Poliţie în jurul orei 10:45, aşa cum a stabilit cu poliţiştii supraveghetori, după ce procurorii au luat în cazul ei măsura controlului judiciar. Ea a stat în sediul Poliţiei mai puţin de zece minute.

Deputatul PMP Elena Udrea este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere, fiind acuzată că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni. Elena Udrea este sub control judiciar din 29 ianuarie până în 29 martie, în dosarul Microsoft.

Pe durata controlului judiciar, Elena Udrea trebuie să respecte mai multe obligaţii, una dintre acestea fiind să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie şi la Secţia 2 Poliţie Bucureşti ori de câte ori este chemată. De asemenea, ea trebuie să informeze de îndată DNA şi Secţia 2 Poliţie Bucureşti cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la Secţia 2 conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliţie, respectiv în zilele de marţi şi vineri.

Udrea nu are voie să plece din Capitală decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent şi nici să se apropie de ceilalţi inculpaţi, alţi participanţi la comiterea infracţiunii, martorii din dosar sau să comunice cu aceştia direct sau indirect. În cazul în care va încălca obligaţiile, Elena Udrea riscă arestul la domiciliu sau cel preventiv.

"Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanţe, contracte de vânzare - cumpărare imobile) şi declaraţiile de avere din perioada 2009 - 2014, din care rezultă că suspecta Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori", a arătat DNA, într-un comunicatul de presă.

Potrivit documentelor procurorilor DNA, Elena Udrea, fost ministru, în prezent deputat, era obligată să îşi declare averea, însă aceasta nu a notat, în declaraţiile de avere din 2010, împrumuturile acordate de fostul său soţ, Dorin Cocoş, firmei acestuia SC Euro Hotels International Co SRL, în condiţiile în care Udrea declara încasarea de dividende de la această societate.

"Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 - 2013, Udrea Elena Gabriela a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse - împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora", se arată în documentele citate.

Dorin Cocoş este arestat preventiv în dosarul Microsoft, alături de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. În arest preventiv au fost, până în 25 ianuarie, şi fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi omul de afaceri Dumitru Nicolae, aceştia fiind în prezent în arest la domiciliu.

În dosarul Microsoft mai sunt vizaţi alţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.

Pe de altă parte, în dosarul "Gala Bute", Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut luni aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, fiind suspectaţi de fapte de corupţie.

După ce DNA a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul Elenei Udrea, deputatul PMP a declarat că implicarea sa în dosarul "Gala Bute" este legată de declaraţiile pe care le-a făcut la adresa directorului interimar al SRI, Florian Coldea, arătând că este o încercare de "intimidare" şi de "decredibilizare" a sa.

"Mi se pare evident în acest dosar ("Gala Bute", n.r.) că apariţia lui este legată de declaraţiile pe care le-am făcut la adresa generalului Coldea. Nu se poate să faci percheziţii la patru ani şi ceva de la eveniment, ce mai poţi să găseşti după patru ani şi ceva? Consider că este o încercare de intimidare şi de decredibilizare a mea, într-un dosar de acum patru ani", a afirmat Udrea, la o conferinţă de presă.

Udrea a mai spus că această încercare de decredibilizare a sa se face prin "îngroparea în acuzaţii, în cauze penale".

Deputatul PMP Elena Udrea a declarat vineri, într-un interviu acordat Hotnews, că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codruţei Kovesi la conducerea DNA şi că actualul şef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmând că cei doi au "o foarte bună relaţie".

Udrea a mai precizat că a depus la DNA un denunţ împotriva actualului director interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa, în denunţ fiind amintită şi Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA.

Elena Udrea a mai spus că Victor Ponta i-ar fi spus adjunctului şefului SRI Florian Coldea, în prezenţa altor persoane, că dacă va ajunge preşedinte, să-şi caute de lucru, fără însă a preciza numele celor care au asistat la această discuţie.

În acelaşi interviu, Elena Udrea afirmă că fostul său soţ, Dorin Cocoş, i-ar fi spus că, la solicitarea lui Florian Coldea i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiţă, pentru a-şi finanţa televiziunea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cred ca de abia a inceput maturatul pe jos cu Nutzi...Urmeaza lucruri mai grele, fazele de sex vin la sfirsit...Sa asteptam imaginile ca vor fi frumoase !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb