DOSARUL RODIPET Rădulescu Constantin, Rodipet: Mehdi Awdi minte când spune că este nevinovat

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 19 martie 2012

Ca reacţie la interviul acordat de Mehdi Awdi ziarului BURSA, publicat în data de 12.03.2012, Constantin Rădulescu, reprezentantul salariaţilor Network Press Concept (fosta Rodipet), ne-a declarat că acesta a făcut declaraţii mincinoase.

Constantin Rădulescu ne explică: "Mehdi Awdi spune că sunt un tâmplar şi că mă prezint drept reprezentant al salariaţilor Rodipet. Nu mă prezint, chiar sunt reprezentantul salariaţilor Rodipet! Menţionez că administratorul judiciar al Rodipet, Consulta 99, a luat la cunoştinţă de faptul că angajaţii cu drepturi salariale restante din Network Press şi-au dat girul ca eu să-i reprezint la masa credală, cu semnătură şi date din buletin".

Pe de altă parte, Constantin Rădulescu ne-a mai spus că afirmaţia prin care Mehdi Awdi îl acuză de distrugerea unor documente din arhiva Rodipet este falsă. Domnia sa ne-a declarat: "M-au acuzat că am vândut mai multe documente drept deşeuri. În 2010, după ce DIICOT a luat documentele care au interesat-o, iar pe altele a pus sechestru, am aruncat doar deşeurile nefolositoare-dosare vechi, cartoane, ziare- pentru că a trebuit să predăm o parte din spaţii. Ce am aruncat, sub semnătura mea, a fost cu acordul firmei lichidatoare şi a administratorului special, Vasile Uifăleanu. Nu am aruncat documente contabile.

Există, însă, două procese verbale pe care nu apare nicio semnătură, nici natura documentelor aruncate. Doar se specifică: "Am primit de la SC Rodipet...". O să facem o expertiză grafologică, să vedem cine a scris aceste procese verbale".

Reprezentantul Rodipet ne-a mai spus că fraţii Awdi au făcut plângere penală la Poliţie împotriva sa, pentru "tulburare, posesie şi furt de documente".

"Poliţia a trimis dosarul către jude­cătoria sectorului 1, iar pe 7 februarie 2012, instanţa a dispus neînceperea urmăririi mele penale, pentru că nu m-a găsit vinovat", arată domnul Rădulescu.

Constantin Rădulescu: "De ce nu recunoaşte Mehdi Awdi că firme din grupul Awdi au pretenţii să se înscrie la masa credală? Chiar domnia sa a semnat o parte din cereri"

Constantin Rădulescu susţine că Mehdi Awdi dezinformează, când afirmă că nu poate spune dacă firme din grupul Awdi au sau nu pretenţia să se înscrie la masa credală, pentru că nu este expert în contabilitate.

Printre firmele din grupul Awdi care aspiră să se înscrie la masa credală se numără Orion, Balbec Retail, Monalisa Business Park, spune reprezentantul salariaţilor Rodipet, adăugând că cererea acestora de a recupera bani de la Rodipet este nelegitimă.

Domnia sa ne explică: "De exemplu, firma Orion solicită admiterea unei creanţe de 44 milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro).

Între Rodipet şi această firmă există un contract de leasing imobiliar. Pe 1 ianuarie 2009, după o beţie de Revelion, probabil, Hassan Awdi vinde, în numele Orion, către Rodipet 3 hectare de teren în Constanţa, pentru 89 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro).

Rodipet nu avea nevoie de acest teren. Probabil a fost spălare de bani. Acelaşi contract prevede penalităţi de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de 50% din valoarea de vânzare a terenului. Bineînţeles că penalităţile au ajuns la 50% din contract, adică la 44 milioane de lei".

Constantin Rădulescu afirmă că Rodipet a plătit cei 89 milioane de lei către Orion, însă nu ştie exact ce s-a întâmplat cu penalităţile.

Totodată, o altă firmă din grupul Awdi, Balbec Retail, susţine că are de recuperat 650.000 de euro de la Rodipet.

Constantin Rădulescu precizează: "Ei spun că Rodipet a împrumutat de la Balbec Retail un milion de euro. Pentru că Rodipet nu a returnat aceşti bani, Balbec Retail a primit, în schimb, patru imobile din Bucureşti - sedii de agenţii - în valoare totală de 1.400.000 de euro, potrivit contractului. Aşadar, valoarea imobilelor o depăşeşte pe cea a aşa-zisului împrumut. Cu toate acestea, Balbec Retail s-a înscris la masa credală".

Suma totală pe care firmele din grupul Awdi o solicită de la Rodipet se ridică la 150 de milioane lei (aproximativ 34 milioane euro), mai spune domnul Rădulescu, menţionând că judecătorul sindic urmează să stabilească dacă aceste societăţi vor fi sau nu acceptate la masa credală.

Constantin Rădulescu susţine că unele dintre cererile de admitere la masa credală au fost semnate chiar de Mehdi Awdi.

Constantin Rădulescu: "Mehdi Awdi lasă să se înţeleagă că a cumpărat Rodipet cu datorii. La privatizare s-au şters toate datoriile firmei către bugetul de stat, de 14 milioane de euro".

Constantin Rădulescu: "Mehdi Awdi spune că Rodipet avea datorii, că se descurca greu după privatizare. De unde a avut atunci bani Rodipet să împrumute, în 2004, Supremo Corportation cu 280 de miliarde lei vechi (aproximativ 7, 7 milioane euro, la cursul din 2004)? Au cumpărat Rodipet pe 6 milioane de euro şi la nici un an de la privatizare fac această operaţiune. Supremo a primit o perioadă de graţie de 10 ani, astfel că datoria trebuia returnată începând cu 2014".

Potrivit lui Constantin Rădulescu, la sfârşitul lui 2004, Hassan Awdi a transmis tuturor directorilor de agenţii din ţară o înştiinţare, prin care i-a informat că, potrivit unui protocol dintre Rodipet şi Sindicatul din Rodipet, reprezentat de Cecilia Baldovin, toate garanţiile salariaţilor au fost virate în contul societăţii.

Reprezentantul Rodipet afirmă: "Toţi chioşcarii care aveau în gestiune presă trebuiau să garanteze, potrivit legii contabile, cu maximum 3 salarii. Cu toate acestea, sunt angajaţi care au fost obligaţi să lase garanţii de 6-10 salarii. Hassan Awdi a luat banii şi i-a păpat. Niciun salariat nu a văzut garanţiile înapoi".

Constantin Rădulescu: "Sindicatul din Rodipet a încheiat un proces verbal cu Hassan Awdi, prin care salariaţii primeau tichete în funcţie de vechime, fapt ilegal. Sunt persoane care primeau doar 3 tichete de masă pe lună, deşi legea stabileşte că, pentru fiecare zi muncită, un salariat are dreptul la un tichet de masă. Practic, Hassan Awdi nu dădea decât o treime din tichete. Restul, în valoare de 200.000 de euro, poate chiar 300.000 de euro, rămânea în buzunarul lui. Este posibil să fi folosit aceste bonuri pentru cadouri de sărbători. Din ianuarie 2009 până în septembrie2009, când Rodipet a intrat în insolvenţă, salariaţii nu au mai primit niciun tichet de masă, deşi în contabilitate figurează că acestea au fost încasate de angajaţi".

Constantin Rădulescu: "Hassan Awdi, împreună cu sindicatul, inteţiona să des­fiinţeze contractele de muncă ale angajaţilor şi să încheie contracte part-time, pe 2 ore, motivând că dă prea mulţi bani la stat. Însă salariaţii nu au fost de acord. În plus, din 2007, sumele datorate de Rodipet către bugetul de stat pentru salariaţi-CAS, şomaj-au fost oprite din salariile angajaţilor, însă nu au fost virate niciodată către bugetul de stat, această acţiune intrând sub incidenţă penală".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. As dori sa informez redactia ziarului Bursa ca am fost mandatat sa vorbesc in numele angajatilor fostului Rodipet in legatura cu deturnarea de catre fostul patron a sumelor reprezentand garantiile gestionarilor Aceste sume nu puteau fi oprite in contul societatii decat pentru acoperirea unor prejudicii cauzate in gestiunea proprie si utilizarea lor in alte scopuri este ilegala!.Faptul ca gestionarii si-au dat acordul ca aceste sume sa fie transferate in alt cont nu implica acordul acestora ca ele sa aibe o alta destinatie si nici nu e legala aceasta abordare!..Deci ne vrem banii inapoi cu dobanzile aferente deoarece nu mai lucram la firma in cauza si nici nu exista prejudicii imputabile gestionarilor! NOI AM PREDAT GESTIUNEA LA ZI FARA NICI O PAGUBA INPUTABILA!

    1. RODIPET PENAL FILES ARE ALL MADE BASED ON WHAT RADULESCU THE " TEMPLAR " ( MECHANIC ) AND UFELEANU THE PERSON WHO WAS FIRED FROM RODIPET BECAUSE HIS LONG HISTORY WITH ALCAHOL AND THEFT . UNDER THE EYES OF DIICOTT PROSECUTORS AND POLICE , THEY BOTH SOLD AWDI GROUP ASSETS AND CASHED THE MONEY , AND BOTH DESTROYED OR SOLD BETWEEN 7 TO 20 TONS OF AWDI GROUP FINANCIAL AND LEGAL DOCUMENTS WHILE THE INVESTIGATIONS IN COURTS ARE GOING ON IN ICSID WORLD BANK AND IN ROMANIAN COURTS. ALL WHAT I SAID IS ALL DOCUMENTED .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb