DOSARUL TRANSFERURILOR Probleme pentru justiţie şi afaceri, mai puţin pentru fotbal

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 17 mai 2013

George Copos, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu, oameni de fotbal, dar, mai ales, afacerişti de succes!

George Copos, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu, oameni de fotbal, dar, mai ales, afacerişti de succes!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate pune astăzi punct final în mult mediatizatul "Dosar al transferurilor". Teoretic, pentru că practica ultimilor ani ne-a demonstrat că amânarea este temelia jus-tiţiei autohtone. Această cauză a adus mari deservicii procesului de jus-tiţie indiferent care vor fi sentinţele finale. În cazul în care vor fi dictate condamnări cu executare, este interesant de observat că domeniul afacerilor va fi mai afectat decât cel al fotbalului. Din cei opt inculpaţi, doar doi mai investesc în fotbal, ceilalţi fie s-au retras, fie au afaceri conexe fotbalului sau pur şi simplu sunt angajaţii unor cluburi. În schimb patru dintre ei sunt oameni de afaceri care au investiţii serioase în imobiliare, indus-trie, turism şi hoteluri, comerţ.

Justiţie

Dosarul fost instrumentat în 2008 şi deţine câteva recorduri în materie de amânări de termene dar şi în ceea ce priveşte distanţa enormă dintre pedepsele cerute de procurori şi ceea ce au dictat judecătorii unei instanţe. Numai la prima instanţă au avut loc 42 de termene şi trei amânări ale pronunţării. Au fost scrise câteva mii de file de declaraţii, totul fiind transformat într-un adevărat spectacol în care tot actul de justiţie a fost scos în lumina reflectoarelor, iar ceea ce s-a văzut este departe de imaginea idilică din filmele în care sunt prezentate procese celebre. O altă mare bilă nea-gră a reprezentat-o distanţa enormă dintre ceea ce au cerut procurorii - pedepse cumulate de 110 de ani pentru cei opt oameni de fotbal implicaţi în acest dosar (între 10 şi 20 ani pentru fiecare)- şi ce a dictat Tribunalul Bucureşti, care a decis că nu sunt probe suficiente şi a achitat pe absolut toată lumea. Următoarea instanţă, Curtea de Apel a avut o cu totul altă viziune şi toţi cei implicaţi au primit condamnări: Ioan Becali a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune, Cristi Borcea 7 ani de închisoare, Victor Becali 7 ani, George Copos 5 ani, Mihai Stoica 4 ani, toţi cu executare. Gigi Neţoiu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Gică Popescu şi Jean Pădureanu. Ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul a suferit mai multe amânări, din diverse cauze, inclusiv vicii de procedură.

Afaceri

Jumătate din cei implicaţi în dosar au afaceri consistente în acest moment: Gigi Neţoiu, George Copos, Cristi Borcea şi Gică Popescu, eventualele condamnări urmând să încurce multe dintre aceste business-uri. Gigi Neţoiu, deputat PP- DD, a investit o bună perioadă în fotbal, fiind acţionar la Rocar Bucureşti, Universitatea Craiova şi Dinamo Bucureşti. De câţiva ani a ieşit complet din fenomen, dedicându-se exclusiv afacerilor. Fost patron la Vincon Vrancea, Neţoiu s-a specializat în tranzacţii imobiliare, deţine proprietăţi în judeţul Timiş (Şag) dar şi la Cetate (Dolj), având conexiuni şi în agricultură. George Copos are mai multe afaceri, multe din ele grupate în Holdingul ANA. Deţine fabrici, un lanţ de cofetării, clădiri de birouri dar şi hoteluri, în Bucureşti, pe litoral (Eforie Nord), dar şi la munte (Poiana Braşov), fiind un jucător important pe piaţa turismului. Gică Popescu este implicat în domeniul imobiliar, deţine mai multe terenuri, dar are şi un centru comercial în Capitală, "Doldora Bazar" în care a investit peste 10 milioane de euro, dar care este departe de aşteptări la trei ani de la inaugurare. A mai avut o şcoală de fotbal, care între timp a ajuns să fie executată silit de către fisc şi a mai fost implicat în construirea unor parcuri eoline, la care, teoretic, a renunţat din cauza lipsei de lichidităţi. Cristi Borcea, fost acţionar la Dinamo, are şi el mai multe afaceri, hoteluri în Timişoara, Botoşani, Mamaia, deţine un restaurant la Miami şi mai multe în capitală, unde are şi două ştranduri. A fost implicat, direct sau prin interpuşi, în afaceri cu gaz metan şi în transportul de combustibil. În ultima perioadă, mai multe afaceri au fost trecute pe numele unor rude sau prieteni, Cristi Borcea petrecându-şi majoritatea timpului la Miami.

Fotbal

Chiar dacă dosarul are la bază fapte care au legătură cu fotbalul, fenomenul nu va fi foarte afectat dacă astăzi Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie va dicta condamnări cu executare. Jean Pădureanu, fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa a decis să se retragă definitiv din fotbal pe motive de boală şi bătrâneţe. Gigi Neţoiu s-a reorientat către politică şi nu mai are nicio implicare la niciun club, iar Cristi Borcea a ieşit definitiv din acţionariatul lui Dinamo preferând să trăiască mai mult în SUA. Victor şi Ioan Becali au cea mai cunoscută firmă de impresariat sportiv de la noi, dar nu se poate spune că un club autohton depinde direct de activitatea lor. Manager de succes, Mihai Stoica este doar angajat la clubul Steaua. Teoretic, doar Gică Popescu şi George Copos încă investesc la două cluburi, aflate în prezent în situaţii foarte grele. Popescu finanţează firav pe Chindia Târgovişte, echipă aflată la un pas de retrogradarea în eşalonul trei fotbalistic, iar George Copos este în continuare acţionar majoritar la Rapid, dar clubul a intrat în insolvenţă, nu a obţinut licenţa, aşa că în acest moment este ca şi retrogradat.

În octombrie 2008, Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată pe: George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Victor Becali, Giovanni Becali, Gigi Neţoiu şi Cristi Borcea pentru modul cum au acţionat în 12 transferuri de jucători. DNA susţinea că faptele săvârşite de cei opt inculpaţi au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal (Dinamo Bucureşti, Gloria Bistriţa, Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi), o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind "spălaţi" prin intermediul unor firme off-shore. Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de Gloria Bis-triţa la VfB Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la F.C. Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. la-puscarie

    1. asa ar trebui...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb