Două explozii au avut loc la Cairo

A.F.
Internaţional / 7 februarie 2014

Două explozii au avut loc astăzi în centrul capitalei Egiptului, Cairo, în urma cărora patru poliţişti au fost răniţi , a anunţat poliţia egipteană citată de AFP.

Un oficial din cadrul poliţiei locale a confirmat că "două bombe artizanale de mici dimensiuni au explodat şi au rănit patru poliţişti". Atacul a avut loc pe un pod din cartierul Guizeh, din centrul capitale egiptene.

Egiptul se confruntă cu un val de atentate revendicate de grupările radicale, după ce armata l-a demis şi arestat pe preşedintele islamist Mohamed Morsi la 3 iulie şi a intervenit în forţă împotriva susţinătorilor săi care au organizat manifestaţii la Cairo.

Majoritatea atacurilor vizează poliţia egipteană, acuzată de grupările radicale că, împreună cu armata, participă la acţiunile în urma cărora sunt ucişi şi arestaţi susţinătorii fostului preşedinte Mohammed Morsi, mai informează AFP.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb