Două noi ansambluri rezidenţiale, avizate de Consiliul Local Braşov

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 8 februarie 2016

Două noi ansambluri rezidenţiale, avizate de Consiliul Local Braşov

Braşovul continuă să se dezvolte din punct de vedere imobiliar, iar una dintre zonele unde continuă să apară noi proiecte este cea de pe câmpul din vecinătatea cartierului Tractorul. Astfel, consilierii locali au aprobat săptămâna trecută Planul Urbanistic Zonal pentru construcţia de noi blocuri pe strada Nicolae Labiş. Iniţiatorul acestui PUZ, care vizează o parcelă de 16.050 mp, este dezvoltatorul imobiliar Isaran, care a ridicat deja un nou cartier rezidenţial în această zonă situată pe câmpul dintre cartierele Tractorul şi Rulmentul. În conformitate cu documentaţia depusă la Primăria Braşov, întocmită pe baza certificatului de urbanism, blocurile care ar urma să se construiască ar urma să aibă 10 niveluri, fiind proiectate două tipuri de imobile, respectiv cu demisol (subsol), parter şi 10 etaje, dar şi cu demisol (subsol), parter, 9 etaje şi un etaj retras. Procentul de ocupare a terenului (POT) este de maxim 40%, iar coeficientul de utilizare a terenului (CUT) este 4, respectiv suprafaţa construită desfăşurată a tuturor nivelurilor şi suprafaţa parcelei.

De asemenea, PUZ-ul mai prevede faptul că pentru fiecare apartament va fi amenajat şi câte un loc de parcare în interiorul parcelei deţinute de către dezvoltatorul imobiliar. Accesul către blocuri se va realiza din strada Nicolae Labiş, imobilele urmând să fie amplasate la 13,5 metri de axul acestei străzi şi la 54 de metri faţă de axul străzii principale, 13 Decembrie. Preţul unui apartament în blocurile amenajate de Isaran în zona Tractorul variază între 539 de euro/mp construit pentru un apartament cu două camere de 91,3 mp şi scade până la 466 euro/mp construit pentru un apartament cu patru camere de 171 mp, în conformitate cu datele prezentate pe site-ul dezvoltatorului.

Investiţie în două etape

Un alt PUZ care a fost aprobat în ultima şedinţă de Consiliul Local este pentru o suprafaţă de aproximativ 4 hectare de pe strada Vasile Alecsandri nr. 1, pentru amenajarea Alphaville 3. În conformitate cu proiectul dezvoltat de Parc Industrial Uta SA ar urma să se construiască imobile cu un regim de înălţime de până la 11 etaje, procentul de ocupare a terenului variind în acest caz între 30% şi 40%. Accesele principale către noile imobile ar urma să se realizeze atât din strada principală, Carpaţilor, cât şi din Vasile Alecsandri, Temeliei şi Calcarului. Totodată, locurile de parcare sunt propuse a se realiza numai în interiorul proprietăţilor, la sol şi în subteranul construcţiei propuse. Complexul Alphaville 3 va fi formai din două imobile, care vor fi construite în două etape. În prima etapă va fi ridicat tronsonul I, care va cuprinde 56 de apartamente, cu 56 de locuri de parcare, din care 22 vor fi subterane, iar 34 exterioare. Cea de-a doua etapă a proiectului va cuprinde construirea unui modul format din 116 locuinţe , termenul de predare fiind 31 octombrie 2017.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb