Deputatul Partidului Social Democrat (PSD), Mircea Drăghici, a precizat că măsurile macroeconomice luate de Guvernul Ponta au dus la deblocarea locurilor de muncă din ţara noastră, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Domnia sa a declarat: "Datele statistice privind numărul salariaţilor din ţara noastră demonstrează că actuala putere a aplicat măsurile corecte pentru a debloca situaţia locurilor de muncă. Măsurile macroeconomice luate de cabinetul condus de Victor Ponta au avut efectele scontate, susţinând mediul de afaceri şi refăcând atractivitatea instituţională. Conform ultimelor cifre statistice, în ultimul an şi jumătate, numărul salariaţilor din ţara noastră a crescut cu 94.300. Vă reamintesc că în perioada neagră a guvernării Partidului Democrat Liberal (PDL), din luna ianuarie 2009 până în luna aprilie a anului trecut, numărul salariaţilor din ţara noastră a scăzut cu 530.000".
Deputatul PSD consideră că această creştere a numărului de salariaţi se datorează acţiunilor duse de Guvernul Ponta, care " a venit cu un nou mod de a face politică, abandonând modelul austerităţii şi căutând mereu soluţii pentru a stimula creşterea economică, atragerea investiţiilor şi deblocarea fondurilor europene", conform aceluiaşi comunicat.
Draghici a mai adăugat: "Dincolo de cifre şi date statistice, rezultatele economice ale puterii se văd în buzunarul fiecărui român, în evoluţia favorabilă a nivelului de trai al populaţiei. Puterea reală de cumpărare a fiecărui cetăţean a crescut cu 1,3% anul trecut şi cu 1,4% în acest an, iar salariul minim s-a majorat cu aproximativ 15 procente într-un singur an. Mai mult, punctul de pensie a crescut cu 4 procente şi pensiile vor fi din nou indexate cu rata inflaţiei în 2014".
Spre deosebire de ţara noastră, în Italia, în ultimul an şi jumătate, numărul de salariaţi a scăzut cu aproximativ 200.000, în Franţa cu 135.000, în Portugalia cu 157.000, iar în Polonia cu 36.000, se mai arată în comunicatul citat.
1. Cand o sa se termine odata cu minciuna?
(mesaj trimis de daniel în data de 29.10.2013, 13:26)
As fi curios sa vad cam ce masuri de sprijinire a economiei au adoptat guvernele conduse de dl.Ponta. Prin ce anume a sprijint crearea de locuri de munca? Ce sa mai vorbim despre cresterea puterii de cumparare ... din pacate buzunarul meu nu a resimtit deloc acea crestere cu 1,3% anul trecut şi cu 1,4% în acest an. Probabil ca eu nu fac parte din statistica. Nici sotia mea. Nici mama. Nici tata. Nici vecinii.