Dreptul de succesiune

La un an după dispariţia de facto a Alianţei DA PD-L, pozând în rolul fiului dezmoştenit, reclamă cu vehemenţă succesiunea. Şi pentru că moştenirea politică a Alianţei DA pare un atu esenţial în campaniile electorale care urmează, PD-L nu doar revendică, ci afirmă aproape fără a întâmpina vreo opoziţie din partea foştilor parteneri rolul de unic continuator al valorilor şi spiritului fostei coaliţii. Dincolo de discursul cu puternice aparenţe etice (asocierea recursivă a atributelor negative liberalilor: trădători, mincinoşi), prin această tactică PD-L relansează deja clasica formula bipolară. Astfel, jocul politic se reduce doar la doi jucători, de data aceasta interpretaţi de PD-L şi PSD, ceilalţi "sportivi" fiind obligaţi fie să se asocieze primilor, fie să fie excluşi. Şi, odată ce PSD a acceptat regula acestui campionat electoral, mizele partidei s-au schimbat: nu alianţa anti-Băsescu e prioritară, ci câştigarea unui scor care să-i permită participarea la guvernare. Profitând de constrângerile competiţiei Traian Băsescu are acum ocazia să se transforme în arbitru.

Prins la mijloc, într-un conflict asimetric bipolarizat, PNL încearcă să supravieţuiască fără însă să-şi fi putut afirma propria identitate. Confruntat cu conflictele fratricide din ultimii ani, PNL a preferat să mizeze pe loialităţi, ratând oportunitatea unei clarificări doctrinare. Abandonând fără nicio precauţie tactică Alianţa DA PNL a pierdut unul din puţinele puncte de sprijin într-o competiţie în care proverbiala sa capacitate de negociere şi compromis nu mai poate fi fructificată. Iar bipolarizarea campaniei pentru alegerile locale, amplificată de alegerea directă a preşedintelui consiliului judeţean, va antrena PNL într-una din cele mai dificile competiţii electorale a care a participat vreodată în lunga sa istorie. Aflat între cele două partide mari PNL speră probabil să reziste şi să profite de avantajele unui sistem cu două partide şi jumătate. În această ipoteză orice coaliţie de guvernare nu va putea eluda PNL. Dar soarta Partidului Liber Democrat german, care a jucat rolul de arbitru într-un astfel de sistem vreme de patru decenii, avertizează asupra limitelor modelului.

Oricum, pentru cei ce îşi făceau iluzia că alegerile locale vor deveni ocazia unor confruntări centrate pe teme locale şi politici publice, decepţia va fi mare. Campania electorală va fi saturată de teme naţionale, iar liberalii se vor confrunta cu spectrul "trădării", precum şi social-democraţii cu cel al "corupţiei". Dacă PD-L va prelua iniţiativa electorală, atunci reluarea ciclică a acestor motive se va face cu sistem, asigurarea coloritului local permiţând contextualizarea mesajului. Şi asta pentru că democraţii-liberali sunt conştienţi că doar câştigând cât mai multe preşedinţii de consilii judeţene şi primării pot avea garanţii în privinţa controlului majorităţii parlamentare după alegerile legislative din toamnă. Iar alegerea directă a preşedintelui consiliului judeţean creează, precum alegerea preşedintelui României concomitent cu alegerile parlamentare de după 1990, condiţii pentru bipolarizarea competiţiei politice locale.

Susţinându-şi cu tenacitate dreptul de succesor al Alianţei DA şi acuzând PNL de "trădare" PD-L se proclamă ca unica alternativă la coaliţia informală socialisto-liberală. Profitând de ambiguităţile, conflictele interne şi inconsecvenţele doctrinare şi tactice ale adversarilor lor, pedeliştii se aşează disciplinaţi în front gata de luptă sub faldurile aceluiaşi drapel ca şi în 2004. Nu-i aşa că par singurii credincioşi propriilor principii?