Drumul pe calea revenirii economice va fi lung şi anevoios

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 noiembrie 2020

Grafică de MAKE

Grafică de MAKE


Dinamica trimestrială a PIB a fost de +5,6% în trimestrul al treilea, circa 50% din ritmul de creştere din UE Economia a scăzut cu 5,1% pe seria brută şi cu 4,6% pe seria ajustată, după primele nouă luni ale anului

Economia încă mai are mult de recuperat până la nivelul pre-pandemie, arată datele privind evoluţia produsului intern brut (PIB) pentru trimestrul al treilea publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). PIB-ul este la nivelul de acum doi-trei ani şi încă departe de o revenire în V, aşa cum susţin oficialii guvernamentali, însă statisticile indică totuşi o redinamizare solidă a economiei în perioada iulie-septembrie, după contracţia record din trimestrul al doilea, când restricţiile au dus economia românească în cea mai dificilă perioadă de după 2010.

Creşterea din trimestrul al treilea a fost sub estimarea analiştilor: PIB-ul a crescut cu o dinamică trimestrială de 5,6% în trimestrul al treilea 2020, circa 50% din ritmul de creştere al PIB-ului din UE, faţă de o estimare de +7,2%, după ajustarea cu 12,2% din trimestrul al doilea determinată de incidenţa pandemiei şi consecinţele acestui şoc. România va evita în acest an recesiunea tehnică, urmare a faptului că economia a crescut în ritm trimestrial cu 0,3% în primele trei luni din 2020.

De la an la an, PIB-ul a fost mai mic cu 6% la sfârşitul trimestrului III 2020 comparativ cu finalul trimestrului III 2019 şi se conturează o revenire completă cel mai probabil undeva pe parcursul lui 2022. Evoluţia depinde şi de efectul noilor restricţii aplicate în acest final de toamnă, în toată lumea de altfel, asupra sentimentului consumatorilor şi activităţii economice.

BNR avertiza, joi, că, pe plan intern, datele şi informaţiile economice evidenţiază "o redresare peste aşteptări a economiei naţionale pe parcursul verii", susţinută de programele guvernamentale şi de măsurile de politică monetară ale BNR, revenire care este probabil să se întrerupă, însă, spre finele acestui an, sau chiar să se inverseze uşor (evoluţie în W), "pe fondul recrudescenţei pandemiei şi al restricţiilor de mobilitate".

Chiar dacă ritmul de scădere de 6% de la an la an din trimestrul al treilea este unul în atenuare, după declinul de 10,3% înregistrat după trimestrul al doilea, căderea economică este cea mai mare din UE, după cea de -8,7% a Spaniei (au raportat doar 20 de ţări ale UE până vineri) şi comparabilă cu recesiunile de la finalul anilor "90 si "00. Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a afirmat, sâmbătă, că trebuie remarcat faptul că "trimestrul al treilea al anului trecut a fost unul foarte bun".

Dinamica medie trimestrială a PIB real în acest an este de -2%, de 2 ori mai nefavorabilă decât media de -1% pentru UE.

Totodată, comparând dinamica economică din perioada primelor nouă luni din 2020 cu cea din perioada similară din 2019, PIB-ul a fost mai mic cu 5,1% pe seria brută şi cu 4,6% pe seria ajustată sezonier. Folosind acest indicator, dinamica este una ce dă speranţe pentru revenire, având în vedere faptul că economiile vest-europene au scăderi şi de 11% (cum este cazul Marii Britanii) pânâ acum în 2020. În orice caz, un minus important la formarea PIB comparativ cu anul anterior a venit sigur din agricultură având în vedere seceta istorică din acest an ce a cuprins România.

O imagine mai clară asupra dinamicii economiei vom avea pe 8 decembrie, când INS va publica estimările cu privire la dinamica componentelor PIB.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. toate datele sint mincinoase, guvernantii distrug cu buna stiinta afacerile mici si mijlocii.....daca mass media nu era cenzurata iar publicatiile economice ar fi deschise la opiniile din piata, ca la ziarul Bursa, atunci sar fi aflat adevarul. Toate datele trimbitate de ministeriabili sint false pt manipularea opiniei publice.

    1. esti idiot omule....

      Cred ca este mai mult o minoritate neinteleasa ;)

      nu stiu cat de idiot este cel caruia i te adresezi , dar tu esti sigur , in plus postac . spun asta pentru ca o caracteristica a postacilor este , ca nu sint informati , adica prosti si prin urmare nu au contraargumente si atunci posteaza o injuratura .

    Un deceniu de prosperitate toti il considerea o noua era; toate vor merge in sus.

    Ca in 1918-1929 .. bursa e pe maxime, investitorii sofisticati ii ard pe investitorii incepatori aruncati in piata.  

    In romania bursa saracului este "imobiliarul"!  

    Recomand documentarul: "Docu - The Crash of 1929" il gasiti pe youtube. 

    The Untold Stories Of The Great Depression | When The World Breaks 

    1. 1929 The Great Depression Part 1

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb