Nivelul Dunării la Galaţi era, azi dimineaţă, de 661 de centimetri, cotă care nu a mai fost atinsă niciodată în zona de fluviu, iar debitul apei este de 16.600 de metri cubi pe secundă. Autorităţile locale au dispus realizarea unor diguri de protecţie din saci umpluţi cu nisip, pentru protejarea cartierului gălăţean Valea Oraşului, informează Hotnews.
Din cauza nivelului crescut al Dunării, circulaţia bacurilor de pe malul gălăţean pe cel tulcean, în localitatea I C Brătianu a fost suspendată încă de joi, în cazul transbordării autovehiculelor de mare tonaj şi a celor uşoare, fiind menţinută însă circulaţia bacurilor pentru pasageri, din 4 în 4 ore. Pe malul tulcean apa este atât de mare, încât pasagerii sunt preluaţi de pe bac în căruţele localnicilor şi duşi până pe uscat.