DUPĂ 13 LUNI DE AŞTEPTARE  Libanul are un nou guvern

G.B
Internaţional / 10 septembrie 2021

Najib Mikati

Najib Mikati

Libanul are de astăzi un nou guvern, după 13 luni de aşteptare marcate de negocieri şi tergiversări politice, situaţie care a fost agravată de o criză economică inedită care a aruncat în sărăcie milioane de libanezi, comentează France Presse, citată de Agerpres.

Anunţul a fost făcut la finalul unei întâlniri între preşedintele Michel Aoun şi premierul desemnat Najib Mikati.

Formarea unui nou guvern era o condiţie prealabilă pentru obţinerea ajutorului internaţional de care Libanul are urgentă nevoie, dar rămâne de văzut dacă această echipă va fi în măsură să ducă la bun sfârşit reformele structurale şi să salveze ţara de la faliment.

Noul executiv, ai cărui membri au fost numiţi de partidele la putere, include nume noi. Printre aceştia figurează tehnocraţi precum Firas Abiad, directorul spitalului guvernamental Rafiq Hariri, şi Nasser Yassine, directorul Observatorului privind crizele al Universităţii Americane din Beirut.

Formarea unui guvern de tehnocraţi, total independenţi de scena politică acuzată de corupţie, a fost cerută de mult timp de libanezii ieşiţi în stradă, dar şi de unele puteri externe, în frunte cu Franţa, implicate în dosarul libanez.

Prima reuniune a noului guvern, format din 24 de miniştri, va avea loc luni la ora locală 11:00 (08:00 GMT).

Libanul nu avea un guvern cu atribuţii depline de la demisia cabinetului lui Hassan Diab, la câteva zile după explozia devastatoare din portul Beirut, înregistrată pe 4 august 2020 şi soldată cu peste 200 de morţi şi avarierea unor cartiere întregi ale capitalei libaneze.

De atunci, criza economică prin care trece ţara începând din vara lui 2019 s-a agravat continuu.

Cu o inflaţie galopantă şi concedieri masive, 78% din populaţia libaneză trăieşte astăzi sub ameninţarea sărăciei, potrivit ONU. Căderea liberă a monedei locale, restricţii bancare inedite, eliminarea progresivă a subvenţiilor, penuria de carburant şi medicamente au făcut ca Libanul să plonjeze într-o criză fără precedent în ultimele luni, ajungându-se la întreruperea furnizării curentului electric chiar şi 22 de ore pe zi.

Noul guvern va trebui să răspundă numeroaselor provocări, în special încheierea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), cu care tratativele au fost întrerupte în iulie 2020.

Astăzi, premierul desemnat Najib Mikati s-a angajat să asigure un ajutor internaţional. ''Voi contacta instanţele internaţionale pentru a securiza lucrurile de bază ale traiului'' libanezilor, a spus el.

Mikati a promis să solicite şi ajutorul ţărilor arabe, în condiţiile în care legăturile cu monarhiile bogate din Golf sunt tensionate de mai mulţi ani, pe fondul disputei regionale între Iranul şiit, aliat al puternicei mişcări libaneze Hezbollah, şi Golful sunnit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb