DUPĂ ANI DE ABUZURI, ACUM, CÂND CREDITAREA ŞI-A CONSUMAT ENTUZIASMUL UE ne aduce băncile şi recuperatorii într-o oarecare legalitate!

Guvernul României a dat o nouă ordonanţă, una chiar bună de data asta! Bine, nu e meritul numiţilor Dacian Julien Cioloş, Costin Grigore Borc, Marcel Bogdan Pandelică, Vasile Dîncu, Dragoş-Nicolae Pîslaru, Delia Popescu, Anca Dana Dragu, Lazăr Comănescu, autorii asumaţi ai unei adaptări redactate de nişte funcţionari mărunţi după textul unei directive europene, e meritul celor care au conceput şi impus directiva...

Însuşi faptul că a trebuit ca Executivul să emită o ordonanţă, pentru a legifera practica într-un domeniu de o asemenea importanţă este dubios, la ce mai remunerăm şase sute de parlamentari, să-şi facă propagandă electorală în timpul serviciului?

În fine, OUG nr. 52/2016, privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 727 din 20 septembrie 2016 şi a intrat în vigoare săptămâna trecută.

Motivarea grabei care a justificat ordonanţa de urgenţă e expusă în text:

"Având în vedere că transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, trebuie realizată până la 21 martie 2016, (...)

...pentru a se evita posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României, pentru neimplementarea în dreptul intern a prevederilor directivei comunitare..."

Adică nu de dragul nostru, nu din celeritatea irepresibilă izvorâtă din realitatea obiectivă, nu pentru a pune, în sfârşit, capăt a două decenii de abuzuri, ci de frica infringement-ului...

E ca şi cum i-aş spune eu fiică-mi: "Am grijă de tine ca să nu fiu decăzut din drepturi şi să pierd alocaţia!"

Dar, în fine, ce e făcut e bun făcut.

Legea nu acţionează retroactiv, creditarea, în grosul ei, s-a consumat, mai ales cea în resort imobiliar, şi alta n-o să mai fie în secolul acesta, cel puţin nu una de amploarea trecută.

Avem, conform Băncii Mondiale, 8,4 milioane de locuinţe la 7,1 milioane familii (considerând familia ca având 2,66 persoane), adică un excedent de 1,3 milioane de case. Jumătate în Capitală, unde, chiar şi la nivelul populaţiei maxime înregistrate vreodată, în 1992, chiar la nivelul celei mai numeroase prezenţe umane, conform statisticilor de consum, în 2004, 22,3 metri pătraţi per persoană (din cei 24 minim legali) erau asiguraţi doar de spaţiile de locuit din blocuri.

Dar, dacă avem încredere în BNR şi în spusele sale (din motto), cine ştie, poate că o să se reverse iar râurile de valută peste populaţie. Eu nu am încredere, ştiu că nu va fi aşa, şi voi ştiţi, dar poate fi plăcut să ne imaginăm.

Peren actuală este însă, din numita ordonanţă, normarea clară a activităţii de administrare debite, de la cesiune şi până la valorificare. (E straniu, nu, cum într-o economie care se întăreşte de la un trimestru la altul, cu semne încurajatoare de revenire a creditării, cu majorări salariale etc., devine din ce în ce mai rentabilă activitatea de recuperare de la cetăţenii în imposibilitate de plată!)

Citez: "Având în vedere dezvoltarea continuă pe care activitatea de recuperare creanţe o cunoaşte şi faptul că tot mai mulţi creditori cesionează creanţe către entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, precum şi lipsa unui cadru legislativ care să stabilească un echilibru în relaţia contractuală dintre consumatori şi entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, sunt necesare prevederi speciale urgente în acest sens".

Păi da, sunt urgente de vreo zece ani! "Lipsa unui cadru legislativ" ar fi trebuit să facă imposibilă activitatea de recuperare.

Guvernul mai remarcă, în neasemuita lui agerime: "În prezent, penalităţile ce se pot acumula pentru neplata la timp a ratelor sunt împovărătoare pentru consumator, fiind mare riscul pierderii locuinţei în cadrul derulării procedurilor de executare silită şi al rămânerii cu datorii faţă de creditor, deşi garanţia a fost executată".

E uimitor cât de repede percep specialiştii români tarele unui sistem! Cam ca dinozaurii care, din cauza taliei enorme şi a structurii simple a reţelei nervoase, aveau nevoie de minute bune până să înţeleagă că muriseră, că îi halise tyranozaurul şi erau pe cale să fie digeraţi. Mai uimitor e cum încercăm să reparăm prostiile prin alte prostii...

Esenţa juridică a garanţiei am expus-o, în marea mea înţelepciune, acum ani şi ani de zile, formulată într-o singură frază: Gajul este considerat îndestulător, de către împrumutător, în momentul în care este acceptat.

Noi, nu şi nu, că gajul general, că garanţia comună a creditorilor... Până a apărut epidemia de suicid şi s-au speriat (electoral) legiuitorii şi au emis o mare aberaţie, legea dării în plată...

Noi am dat credite în valute exotice, cu binecuvântarea BNR, şi acum venim să reparăm prostia cu ideea de reconversie la cursul istoric, o năzbâtie ilegală, imorală, cauzatoare de mari pierderi pe care nu e clar cine le va plăti.

Nu era mai bine să ne gândim înainte?

Spiritul ca spiritul, dar litera legii...

Citez din textul ordonanţei:

"(3) în orice formă de publicitate, informaţiile prevăzute la alin. (2) sunt scrise în mod clar, concis, vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime, sau clar audibile, după caz, în funcţie de suportul utilizat pentru publicitate".

şi

"Consumatorul poate opta pentru reducerea perioadei de 5 zile calendaristice, în mod expres, în scris. În informaţiile oferite consumatorului se precizează acest drept cu caractere îngroşate, mărimea de minimum 18p, font Times New Roman".

Practica "literelor mici" a murit. Acum se precizează şi corpul, şi fontul.

Păcat că nu mai sunt cititori... Iar ăia care sunt s-au vindecat de miopie prin terapia de şoc a contractelor bancare!

Textul este, repet, în esenţă, bun, dincolo de miştourile mele...

De exemplu, se descriu obligaţiile precontractuale ale băncilor. Se insistă asupra informării. Europenii ăia n-au fost proşti deloc!

Citez:

"Art. 13. - (1) Se interzice perceperea unui comision de analiză dosar în cazul în care creditul nu se acordă".

E interesant. În 2009, am sesizat toate forurile şi instituţiile posibile în legătură cu practica BCR - Erste.

Pentru un credit în valută solicitat de un non client al băncii, acesta trebuia să achite anticipat suma de 50 RON. Pentru a plăti 50 de lei, era obligat să deschidă un cont la BCR. Contul rămânea activ şi după consultaţie, indiferent dacă se contracta sau nu un credit, şi implica o sumă de costuri de întreţinere. Apoi, aplicantul trebuia să mai deschidă un cont, anterior rezoluţiei de acceptare sau refuz a creditului, în valuta în care se solicita împrumutul. Omul venea la BCR să întrebe, pleca poate cu un refuz, dar cu 50 de lei mai sărac şi titular a două conturi pe care nu le dorise...

E bine că după 7 ani (de când am constatat eu practica!), Statul ne protejează...

Sunt interzise o sumă de practici comune până acum:

"Art. 16. - (1) Pe parcursul derulării contractului de credit se interzice:

a) majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor;

b) introducerea şi perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror altor speze".

Ce mi se pare minunat e normarea strictă a executării şi punerea cu botul pe labe a recuperatorilor de creanţe, dezlănţuiţi, vreme de un deceniu, ca într-un sat fără câini:

"Art. 51. - Creditorul îl notifică pe consumator cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de declararea scadentă a creditului, de cesionarea creanţelor rezultate din contractele de credit neperformante către entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe sau de iniţierea procedurii de executare silită, după caz, informându-l cu privire la drepturile pe care le are în această situaţie."(...)

"(3) Pe parcursul procedurii de executare silită se interzice perceperea dobânzilor şi a dobânzilor penalizatoare".

"5) Contractele de credit, contractele de ipotecă, precum şi orice alte înscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea creditorilor, nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfăşoară activităţi de recuperare creanţe".

E elementar! Niciun act nu poate avea formulă executorie, într-un stat de drept, fără ca o instanţă să-l fi investit cu aceasta. Iar caracterul executoriu al unui angajament bilateral, denunţat unilateral, trebuie să se judece!

Trebuie spus că, în practică, multe pretinse titluri executorii au avut nevoie de deliberarea unui judecător, până la urmă, şi până acum...

Dar trecerea în ilegalitate a pretenţiei înşelătoare, formulată de către juriştii băncii, explicit, reprezintă, după desfiinţarea aberanţilor executori bancari, un mare pas spre civilizaţie!

Obligativitatea notificării pentru opozabilitate, formulată la fel de explicit, în cazul cesiunilor de creanţă, e un alt mare pas:

"Art. 59. - (1) Consumatorul este informat cu privire la cesiunea prevăzută la art. 58. Cesiunea, individuală sau în cadrul unui portofoliu de creanţe, devine opozabilă consumatorului prin notificarea adresată acestuia de către cedent".

"3) Cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire".

"4) Notificarea este redactată în scris, într-un limbaj clar, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p, pe hârtie, şi va menţiona cel puţin următoarele:

a) numele şi datele de contact, inclusiv numărul de telefon, fax, e-mail ale creditorului, ale entităţii care va încasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune, precum şi, după caz, ale reprezentantului acesteia din România;

b) numele creditorului original de la care a fost preluată creanţa;

c) data la care s-a realizat cesiunea;

d) faptul că necontestarea de către consumator, în termenul de 30 de zile calendaristice, a debitului nu reprezintă o recunoaştere a sumei de către acesta şi nu îl privează pe consumator de dreptul de a se adresa instanţei.

(...) (Este interzisă) utilizarea de tehnici care să hărţuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor;

f) utilizarea, în cadrul procesului de recuperare creanţe, de ameninţări sau alte tehnici agresive, cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia ori de a-i afecta reputaţia;

g) contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanţe, la locul de muncă al acestuia;

h) contactarea, în legătură cu recuperarea creanţelor, a oricărei alte persoane diferite de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului;

i) afişarea la uşa apartamentului/blocului a notificărilor/ somaţiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanţelor, cu excepţia actelor de procedură afişate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanţei de judecată;

j) comunicarea entităţii care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20.00- 09.00."

Problema este actuală.

În ultimii ani, răpitorii au populat ţara noastră şi au proliferat.

Asset Portfolio Service, EOS KSI, Coface, Kruk, Mellon etc. au dobândit şi administrează un volum semnificativ de creanţe.

Între timp, recuperatorii de debite şi-au lărgit aria de activitate. Firmele au făcut înţelegeri cu furnizorii de utilităţi şi cu companiile de telefonie şi Internet. Acum hăituiesc restanţierii la apă, gaz, curent etc. Activitatea lor nu este reglementată pe acest segment, poate află şi domnul Cioloş.

Mandatarea unor recuperatori, fără a se cesiona creanţa, este, în cazul furnizorilor de utilităţi, ilegală: aceştia au un element de presiune real - sistarea furnizării, iar sub presiunea acestei ameninţări recuperează 99% din datorii. Ceea ce face inutilă mandatarea unui recuperator specializat care va încasa banii degeaba. Ceea ce face onorariul acestuia un câştig necuvenit.

Mai mult, la noi, la Românica, costurile unei eventuale proceduri de recuperare este cuprins în preţul agentului furnizat, reglementat de ANRE, nu se ştie în ce temei legal. Am un răspuns scris al Autorităţii în acest sens, datat 30 octombrie 2014.

Am făcut şi o plângere penală împotriva Engie - Gaz de France Suez şi EOS KSI, într-o speţă cu care m-am confruntat.

După doi ani, am primit răspunsul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Procurorul Claudiu Ionescu-Darian mi-a comunicat la data de 21 septembrie 2016, referitor la dosarul penal nr. 4160/P/2015, că a clasat cauza având ca obiect faptele de evaziune fiscală şi spălarea banilor, dar că a disjuns şi trimis dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 pentru cercetarea infracţiunilor de înşelăciune, ameninţare şi abuz în serviciu, sesizate de mine.

E doar un exemplu care arată de ce e importantă reglementarea corectă şi acoperitoare pentru orice demers de recuperare.

În ţările unde locuiesc autorii directivei pe care a tradus-o echipa lui Cioloş există asemenea reglementări. Poate le vedem şi le adaptăm şi fără să fim ameninţaţi cu infringementul.

Spuneam că ordonanţa 52 nu e în totalitate o adaptare. Are şi contribuţii indigene, se vede idiostilul oficialului român, textul cuprinde şi câteva prostii.

De exemplu:

"Art. 81. - (1) La evaluarea unui bun imobil sunt utilizate standardele de evaluare obligatorii adoptate de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România."

Cum o să avem vreodată expertize pertinente dacă ne limităm la ANEVAR? Eu aş recurge la mijloace radicale, aş apela la experţi tineri, la experţi străini, din ţări unde domneşte bunul simţ şi există o măsură a banului - nu aventurierii oploşiţi pe piaţa noastră imobiliară speculativă... De altfel, mania asta comunistă a uniunilor şi asociaţiilor - UCMR-ADA, Uniunea Scriitorilor, a Arhitecţilor, ANEVAR, barourile unice - toată porcăria asta a particularilor reuniţi, aleşi pe sprânceană, ocrotiţi de legi şi cu profitul garantat, toată porcăria asta trebuie să înceteze... Cum e ţara aia unde Oficiul Registrului Comerţului e ţinut de o asociaţie particulară? Sau locul în care, ca să lansezi un disc, ai nevoie de acordul Uniunii Compozitorilor, în care nu eşti membru? La noi s-a întâmplat şi încă se mai întâmplă de-astea.

Poate doar dacă ne mai arată ăia infringementul...

Oricum, măsurile cuprinse în ordonanţă sunt binevenite. Chiar dacă grosul problemelor cauzate de lipsa unor reglementări a trecut.

Mulţumim pe această cale Uniunii Europene! Şi anului electoral!