DUPĂ CE A SPUS CĂ NU MAI ARE BANI PENTRU ULTIMELE 45 DE ZILE ALE ANULUI  Ponta: "Avem bani de pensii, salarii, indemnizaţii"

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 15 octombrie 2012

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Iaşi, că sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi pentru funcţionarea instituţiilor statului, până la sfârşitul anului, fondurile necesare în acest sens urmând să fie realocate din alte părţi, anunţă Mediafax.

Anterior, premierul afirmase că bugetul nu prevede nicio resursă pentru ultimele 45 de zile ale anului.

Premierul a reclamat că s-a ajuns în această situaţie pentru că fostul Guvern a construit bugetul doar pentru primele zece luni ale anului. "Guvernul trecut a considerat că anul 2012 are doar zece luni, însă obligaţia mea este să asigur funcţionarea tuturor instituţiilor statului până la sfârşitul anului 2012", a declarat Ponta, subliniind că sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi alte cheltuieli necesare bunei func-ţionări a instituţiilor statului.

Întrebat dacă a ştiut de la început despre această situaţie, premierul Victor Ponta a declarat că a descoperit pe parcurs toate acele fonduri pe care fostul Guvern nu le-a prevăzut.

Într-o emisiune TV, premierul Victor Ponta a declarat că pioritatea actuală a Guvernului este identificarea fondurilor pentru funcţionarea spitalelor, plata unei părţi din pensii şi activitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor, deoarece construcţia bugetară nu prevede nicio resursă pentru ultimele 45 de zile ale anului.

Ponta a explicat astfel că a constatat că fosta administraţie a aprobat un buget din care lipseşte finanţarea aferentă ultimelor 45 de zile din acest an, în condiţiile în care cererile de alocări însumează 3,5 miliarde lei, reprezentând necesarul minim până la sfârşitul anului. Din totalul acestei sume, 200 milioane lei trebuie alocate primăriilor pentru indemnizaţiile des-tinate însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb