DUPĂ CE PIAŢA CERTIFICATELOR DE POLUARE SE MUTĂ ÎN UE Industria financiară de la Londra primeşte o nouă lovitură

G.U.
Macroeconomie / 9 februarie 2021

Industria financiară de la Londra primeşte o nouă lovitură

Operatorul bursier Intercontinental Exchange Inc. intenţionează să îşi mute piaţa pentru certificatele europene de emisii de gaze cu efect de seră (EUA), cu o valoare de un miliard de euro pe zi, de la Londra în Olanda, dând o lovitură încercărilor Marii Britanii de a deveni o forţă în finanţarea verde după Brexit, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Preşedintele ICE Futures Europe, Stuart Williams, a spus că decizia de a muta aceste afaceri în Uniunea Europeană va ajuta traderii şi investitorii "să gestioneze riscurile la adresa preţurilor în cea mai eficientă manieră".

Piaţa certificatelor europene de emisii de gaze cu efect de seră este o componentă cheie a eforturilor UE de combatere a schimbărilor climatice. Într-un comunicat de presă difuzat luni, ICE a precizat că volumul contractelor futures şi opţiunilor tranzacţionate s-a dublat începând din 2015.

Mutarea de la Londra în Olanda vine după ce perioada de tranziţie de după Brexit s-a încheiat la 31 decembrie 2020, ceea ce a a afectat puternic tranzacţiile cu acţiuni europene efectuate la Londra. Acţiunile europene s-au mutat de la Londra la Amsterdam şi Paris iar unele contracte derivate au părăsit complet Europa în favoarea platformelor de pe Wall Street, notează sursa citată.

Ultima decizie este o lovitură pentru încercarea Guvernului britanic de a deveni un centru pentru finanţarea sustenabilă. În viziunea sa pentru evoluţia sectorului serviciilor financiare după Brexit, ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, a declarat că vrea să facă din Marea Britanie "un lider mondial în utilizarea finanţării sustenabile".

Problema principală pentru piaţa certificatele de emisii de gaze cu efect de seră este lipsa unor decizii de "echivalenţă" din partea UE, care ar fi făcut mai ieftin şi mai uşor pentru traderi să continue să facă tranzacţii de la Londra. Chiar dacă oficialii din UE şi Marea Britanie continuă să discute cum să coopereze în viitor cu privire la serviciile financiare, Bruxelles-ul a semnalat că nu se grăbeşte să ofere decizii de "echivalenţă" care ar permite firmelor britanice din Londra să ofere servicii financiare pe piaţa UE. Consecinţele părăsirii UE au devenit o realitate pentru Marea Britanie, declara luna trecută comisarul european responsabil cu serviciile financiare, Mairead McGuinness.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb