DUPĂ CINCI ANI DE FUNCŢIONARE Compania Română de Chimie - un miliard de euro, cifra de afaceri

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 decembrie 2018

Compania Română de Chimie - un miliard de euro, cifra de afaceri

Investiţii de 115 milioane de euro

Compania Română de Chimie, ce va fi constituită din cele două platforme chimice de la Vâlcea şi Borzeşti, va depăşi, în cinci ani, pragul de un miliard de euro cifră de afaceri, devenind astfel cel mai important jucător din industria chimică din regiune, se estimează într-un raport al Chimcomplex Borzeşti (CHOB).

Ştefan Vuza, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex, a declarat: "Acest eveniment este cu totul remarcabil pentru industria chimică din România - lansăm cel mai amplu proiect de integrare economică din industria chimică din ultimii 20 de ani. Suntem optimişti şi ne bazăm pe încrederea şi colaborarea dintre echipa noastră şi cea de la Vâlcea, dar şi pe expertiza şi ambiţia altor profesionişti din ţară care doresc să ni se alăture. Avem un plan de afaceri bine structurat, construit pe principii de eficienţă economică, investiţii masive, relansarea cercetării şi dezvoltarea pe orizontală a ambelor combinate".

În planul de afaceri conceput pentru o perioadă de cinci ani al Chimcomplex, care a fost validat prin acordarea finanţării internaţionale de către Credit Suisse Londra şi VTB Bank, în valoare de 164 milioane de euro, se preconizează realizarea de investiţii de 115 milioane de euro.

Chimcomplex estimează că va creşte producţia anuală cumulată de la 500.000 de tone la 700.000 de tone pe an şi va dubla productivitatea muncii în următorii cinci ani, prin demararea unui program susţinut de investiţii în cercetare şi inovaţie, unde se va aloca 8% din totalul investiţiilor planificate, adică de patru ori mai mult decât ceilalţi jucători din regiune.

"Principalele oportunităţi de dezvoltare a noului pol industrial regional sunt cererea puternică atât din piaţa internă cât şi externă, experienţa în domeniul industriei chimice, viziunea şi expertiza echipei de management precum şi sustenabilitatea economică a opţiunilor identificate şi analizate de Chimcomplex", se subliniază în raportul companiei.

Anul trecut, ţara noastră a realizat produse petrochimice şi chimice în valoare de circa 10 miliarde de euro, însă importurile au fost de 8 miliarde de euro.

"Conform estimărilor Chimcomplex, dacă numai jumătate din deficit s-ar acoperi prin producţie internă, industria chimică ar înregistra o creştere de peste 30 %", susţine compania.

La începutul acestei luni, tranzacţia prin care Chimcomplex a achiziţionat şase pachete de active ale Oltchim, res­pectiv Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Pachetul Polioli, Pachetul Servicii pe teren, Pachetul Vagoane şi parţial Pachetul VCM/PVC I, s-a încheiat, preţul stabilit prin contract fiind de 127 milioane de euro plus TVA.

Potrivit Oltchim, un numar de 1.164 de salariaţi au acceptat încheierea de contracte individuale de muncă cu Chimcomplex.

La finalul lunii noiembrie, Depozitarul Central a înregistrat transferul pachetului de 206,548 milioane de acţiuni CHOB, reprezentând 87,77% din Chimcomplex Borzeşti, din contul CRC Impex Chemicals SRL din Ploieşti, entitate controlată de Ştefan Vuza, în contul societăţii CRC Zeus Holding BV şi ulterior către CRC Alchemy Holding BV, societate cu sediul în Amsterdam, prin operaţiuni de majorare de capital al acestor societăţi cu aport în natură.

CRC Alchemy Holding BV este o entitate de tip holding financiar, înfiinţată la începutul lunii noiembrie a acestui an, având un capital social de 88,147 milioane de euro, şi este deţinută de CRC Impex Chemicals SRL, potrivit datelor prezentate de site-ul "drimble.nl", unde se mai precizează că Daniel Prisacariu este directorul holdingului, acesta fiind totodată şi director comercial al Chimcomplex.

În prezent, structura de management a Chimcomplex îi include pe Ştefan Vuza în funcţia de preşedinte, Virgiliu Băncila în calitate de vicepreşedinte şi trei membri: antreprenorul Ion Sturza, cunoscut pentru expertiza în companiile industriale de profil din ţara noastră, bancherul de investiţii Ilinca von Derenthall şi omul de afaceri Liviu Cojoc.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. nu faceti confuzie domnul Vuza si cautati va consilieri capabili. Nu e intelligent sa faci declaratii de 1 miliard cifra de afaceri si firma sa se numeasca Alchimie...

    1. Nu mai fuma frate dis de dimineata

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb