DUPĂ DENUNŢUL ÎMPOTRIVA LUI MUGUR ISĂRESCU PENTRU TRAFIC DE INFLUENŢĂ Adrian Vasilescu, BNR: "Alina Măgureanu are obligaţia să-şi probeze acuzaţiile"

A.A.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 17 martie 2016

"Dacă domnul Măgureanu a primit într-adevăr un credit ori mai multe, nu am nici un dubiu că şi le-a acoperit cu garanţii certe", a transmis Adrian Vasilescu

Alina Măgureanu, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, are obligaţia să-şi probeze acuzaţiile, dacă într-adevăr a făcut plânegere la DNA împotriva Guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, ne-a transmis Adrian Vasilescu, Consultant de strategie la BNR.

Mai mulţi oameni politici au fost denunţaţi luni dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie, de fosta noră a lui Virgil Măgureanu, care acuză că "Virgil Măgureanu i-a solicitat lui Mugur Constantin Isărescu să intervină la conducătorii băncilor Veneto Banca (...) şi Banca Transilvania astfel încât să i se aprobe sumele necesare, în valoare de 2 milioane de euro".

Adrian Vasilescu ne-a transmis următorul punct de vedere: "Potrivit unor informaţii, care mi se par incerte, doamna Alina Măgureanu l-ar fi reclamat la DNA pe guvernatorul BNR, pentru că ar fi intervenit la două bănci în favoarea domnului Virgil Măgureanu, fost şef al SRI, ca să i se acorde un credit de 2 milioane de euro. Pe scurt, aceasta ar fi povestea. Totul s-ar fi petrecut în urmă cu câţiva ani.

La Banca Naţională, cutuma instituţională opreşte transferul în spaţiul public a oricăror dezbateri legate de plângeri împotriva unor angajaţi, indiferent de rang, la autorităţi ale statului. Dacă doamna Alina Măgureanu a făcut într-adevăr plângere la DNA, tot domnia sa are obligaţia să-şi probeze acuzaţiile. La DNA, desigur. Iar dacă mass-media solicită informaţii, numai DNA e în măsură să le facă publice ori nu.

Dincolo de speţa în cauză, având în vedere că în materie de politici de creditare circulă, pe canalele publice, multe informaţii confuze, cred că un anumit aspect merită să fie detaliat. Am în vedere ipoteza intervenţiei unor şefi din BNR - guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernatori, directori - la o bancă sau alta, în favoarea cuiva, pentru a i se acorda un credit sau mai multe. Socotiţi, cumva, că banca în cauză s-ar repezi "să execute comanda"?... Vă asigur că nu.

Să judecăm. Pentru orice bancă, un credit de peste un milion de euro e o binefacere. Dacă, bineînţeles, solicitantul de credite are garanţii solide şi mijloace sigure de a-şi onora datoria asumată. Decizia se adoptă în Consiliul de Administraţie sau de Supraveghere, după ce mai multe compartimente din bancă au confirmat, sub semnătură, că atât garanţiile, cât şi puterea de plată sunt în ordine. Iar, aşa cum consfinţeşte legea, răspunderea unei bănci comerciale în astfel de situaţii e în faţa acţionarilor şi nu faţă de Banca Naţională. După cum se cunoaşte, în cele mai multe cazuri acţionarii sunt din afara ţării. Dacă domnul Măgureanu a primit, într-adevăr, un credit ori mai multe, nu am nici un dubiu că şi le-a acoperit cu garanţii certe. Şi că şi le plăteşte la zi. Altfel, ar fi vuit presa despre restanţierul Virgil Măgureanu, care aşteaptă legea «dării în plată»".

Notă:

Remarcăm că răspunsul la solicitarea noastră din partea BNR este civilizat, fiind asumat cu nume şi prenume, prin urmare asumat ca responsabilitate.

Faptul este deosebit şi este deosebit de felul în care înţelege departamentul de comunicare BNR să comunice, fără asumare şi fără responsabilitate.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Presa a fost sapt. aceasta.

    Seamana cu comunicatul Volksbank din aceea perioada. 

    Domnu Vasilescu sunteti nedrept, cum sa vuiasca presa daca Moll de 6,5 euro pe persoana neexecutat 8 ani exista in tara.

    Nu iese fum fara foc ! 

    Comunica execrabil, purtatorul de vorbe. Am putea spune ca asa sunt specialistii BNR... tot mixeaza legile. In cazul unei acuzatii penale sarcina probei (adica obligatia de a proba acuzatiile) o au organele de cercetare penala, nu victima sau denuntatorul. Dar e greu sa comunici adevarul când ai decenii de experienta contrara.

    la fel si voi probati acuzatiile aduse de un viceguvernator al Bnr care a "provavadiut"dezastru,daca DIP trece.

    astept chemarea lui Isarescu la DNA

    dl Vasilescu,de ce il mentioneaza pe Isarescu?De ce nu pe BO,VOINEA,F.GEORGESCU?De ce tocmai pe Isarescu?De ce tocmai pe guru Isarescu?O stiti pe aia: nu iese foc fara fum.Daca dvs incercati sa ne spuneti ca dl guvernator nu procedeaza asa,respectiv trafic de influenta,va inselati.Am vazut zile astea opozitia dlui guvernator la ldp si tragem singuri concluziile.Si sunt sigur ca dovezile/probele vor veni......

    Barbatii astia de stat gen Isarescu, Vasilescu, Basescu si alti batrani ticalosi cred ca in continuare stapanesc tara. NU TREBUIE SA DEMONSTREZE NIMIC NEMERNICILOR !. Alina Magureanu a furnizat date suficient de credibile sau nu pentru ca procurorii sa va cheme la procuratura sa va cerceteze. Alina Magureanu si-a facut datoria de cetatean si atat ! Sunt institutii platite sa caute adevarul, sa adune probe si sa inceapa un proces daca va fi cazul. Alina Magureanu nu are nici o datorie fata de voi limbricilor!

    1. Alina Măgureanu a prezentat UNELE date credibile. Dar NICIO dovadă. Schema clasică de manipulare este să amesteci intoxicări printre lucruri presupuse corecte de opinia publică ... și evident, nicio dovadă.

       

      De exemplu, este foarte credibil faptulă că Marta ar putea fi mort, că s-au făcut campanii electorale pe mulți bani foarte murdari. Nimic de zis... toată lumea crede așa ceva. 

       

      Îmi pare rău, dar pentru mine, nu mi se pare credibil faptul că Isărescu ar fi convins băncile să facă ceva. Cel mult, povestea poate fi așa: Măgureanu a vrut un credit negociat.... din acelea preferențiale. Cum spune și Vasilescu, banca i l-ar da cu plăcere. Cum a spus și Ghețea în cazul creditului lui băsescu: "numele băsescu este un brand, ne face plăcere să îi dăm bani". Valoarea creditului fiind prea mare (2 mil), cei din bănci ar fi putut spune "îți dăm Măgurene, că te știm, dar dacă vroiai doar 1 mil era ok, la peste 2, tre să vorbim cu șeful cel mare, Isărescu să nu se supere - nu că ne-ar forța legea, dar suntem în ograda lui". 

      Dacă (și repet DACĂ) a fost Isărescu implicat, eu cred că a fost doar informat de valoarea acestui credit negociat. Dar intoxicarea blondei are efect. 

      despre valoarea

      Baietii astia de baieti sunt obisnuiti sa sperie cu darea in judecata, sa puna presiune asupra celor slabi si in principiu sa foloseasca sistemul ca pe o ghioaga cu care sa is loveasca victimele in cap. O victima refuza sa mai fie victima si contraataca nelasand nici o sansa baietilor. A aruncat piatra, acum e randul altora sa o scoata din apa cum or putea . Ea se poate duce sa isi refaca manichiura.

      Intoxicarea ta este la fel de buna.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb