DUPĂ PRIMELE CINCI LUNI, Deficitul bugetului general consolidat a scăzut la 0,24% din PIB

V.B.
Macroeconomie / 26 iunie 2014

Deficitul bugetului general consolidat a scăzut la 0,24% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele cinci luni din acest an, de la 1,04% în perioada similară a anului trecut, conform execuţiei bugetare publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

După primele patru luni ale acestui an, deficitul era 0,28% din PIB.

În primele cinci luni ale acestui an, a avut loc o consolidare fiscală de 0,8% din PIB faţă de primele cinci luni din 2013, respectiv o reducere a deficitului de 5 miliarde lei, ceea ce creează premisele încadrării în ţinta de deficit pe ansamblul anului 2014, consideră MFP.

La sfârşitul lunii mai 2014, se înregistra un excedent primar de 0,45% din PIB, faţă de un deficit primar de 0,27% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent.

Veniturile bugetului general consolidat (84,1 miliarde lei, 12,7% din PIB) au fost cu 3,7% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Au fost consemnate creşteri la încasările din contribuţiile de asigurări sociale (+1,02 miliarde de lei), impozite şi taxe pe proprietate (+901,2 milioane de lei), accize (+814,9 milioane de lei), impozitul pe profit (+604,2 milioane de lei), TVA (+277 milioane de lei).

Şi la nivelul administraţiilor locale, s-au înregistrat majorări faţă de anul trecut la impozite şi taxe pe proprietate (cu 5,3%), taxe pe utilizarea bunurilor (4,6%) şi venituri nefiscale (2,1%).

Pe de altă parte, sumele rambursate de UE în contul plăţilor efectuate s-au diminuat cu 16% faţă de aceeaşi dată a anului precedent. În bugetul general consolidat, sunt înregistrate numai sumele rambursate aferente proiectelor ai căror beneficiari sunt instituţiile publice, nefiind incluse şi cele destinate sectorului privat, precizează MFP.

Cheltuielile bugetului general consolidat (85,65 miliarde lei) s-au redus faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent atât în termeni nominali (cu 2,3%), cât şi în termeni reali (cu un punct procentual ca pondere în PIB).

Cheltuielile de personal au crescut cu 2,3%, ca urmare a majorării salariului minim brut de la 1 ianuarie de la 800 lei la 850 lei şi plăţii drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au majorat cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea înregistrându-se la fondul naţional de asigurări sociale de sănătate, datorită plăţii arieratelor către furnizorii de medicamente, ca urmare a implementării Legii nr. 72/2013 prin care s-a transpus în legislaţia românească Directiva nr. 7/2011 privind combaterea întârzierilor în efectuarea plăţilor comerciale, precum şi plata serviciilor medicale efectuate de spitale.

S-a înregistrat, de asemenea, o reducere semnificativă a cheltuielilor cu dobânzi, cu 6,4%, datorită scăderii randamentelor la licitaţiile emisiunilor de obligaţiuni de tip benchmark.

Cheltuielile pentru investiţii au fost de 7,5 miliarde lei (1,14% din PIB), faţă de 10,1 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului precedent. Acestea includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe

"În primele 5 luni ale anului 2013 s-au plătit arierate ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale în sumă de circa 2 miliarde lei, precum şi arierate ale administraţiilor locale din împrumuturi din trezorerie în sumă de 800 milioane lei. Fără plata arieratelor din 2013, cheltuielile de investiţii din primele 5 luni ale anului 2014 sunt comparabile cu cele din perioada similară a anului trecut", se mai arată în documentul MFP.

Pentru 2014, autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au convenit un deficit bugetar de 2,2% din PIB atât pe metodologia cash, cât şi pe cea ESA a Uniunii Europene. Ţara noastră a încheiat anul trecut cu un deficit al bugetului general consolidat de 2,5% din PIB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb