DUPĂ PRIMELE TREI LUNI DIN AN Venituri şi profit în creştere pentru Antibiotice Iaşi

M.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 mai 2020

Venituri şi profit în creştere pentru Antibiotice Iaşi

Antibiotice Iaşi (ATB) a obţinut, după primele trei luni ale anului curent, venituri din vânzări de 73,63 milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de cele din primul trimestru din 2019, în timp ce profitul net s-a majorat cu 25%, de la 3,27 milioane de lei la 4,08 milioane de lei, se arată în raportul producătorului de medicamente, remis, ieri, operatorului pieţei noastre de capital.

Majorarea profitului net a venit ca urmare a scutirii de impozit pentru profitul reinvestit în echipamente de producţie, conform prevederilor codului fiscal. În acelaşi timp, profitul din exploatare şi-a menţinut un trend favorabil, în creştere de la 5,2 milioane lei la 5,5 milioane lei (creştere de 5,6%) deşi exporturile, care generează un profit mai mare, în luna martie au fost puternic afectate de criza economică asociată pandemiei Covid 19, după cum indică compania.

Creşterea de 13% a veniturilor din vânzări a fost determinată de avansul cu 48,7% a veniturilor din vânzări nete pe piaţa din România, care au urcat astfel la 51,7 milioane de lei la finalul lunii martie 2020 de la 34,8 milioane de lei la finalul lui martie 2019.

Valoarea cheltuielilor cu materiile prime şi materialele consumabile, de 35,48 milioane lei, este cu 7% mai mare în comparaţie cu valoarea înregistrată în perioada similară a anului 2019, creşterea fiind determinată de structura de fabricaţie, potrivit societăţii. Cheltuielile cu personalul, ce se ridică la 23,23 milioane lei, au scăzut marginal cu 2% comparativ cu valoarea înregistrată în trimestrul întâi din anul 2019, care se situau la 23,72 milioane lei.

Totodată, cheltuielile cu amortizarea şi deprecierea, în sumă de 5,5 milioane lei, sunt cu 7% mai mari în comparaţie cu valoarea înregistrată în perioada similară a anului precedent, ca urmare a punerii în funcţiune a obiectivelor din Planul de investiţii aprobat.

Costurile de la capitolul alte cheltuieli de exploatare, în valoare de 25,86 milioane lei, sunt cu 5% mai mare comparativ cu valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2019. Din această valoare, suma de 10 milioane lei este reprezentată de taxa de claw-back, "a cărei valoare la data întocmirii prezentului raport este estimată, întrucât calculele finale nu au fost comunicate de Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate", după cum punctează compania, care subliniază că, "în consecinţă, valoarea profitului din trimestrul II anul 2020 va fi influenţată de nivelul efectiv al taxei claw-back din trimestrul I".

Datoriile curente sunt în valoare de 205,65 milioane lei, cu 2,7% mai mici comparativ cu valoarea înregistrată la începutul anului 2020, determinată în principal de îmbunatăţirea cash-flow-ului perioadei, prin încasarea creanţelor şi implicit diminuarea soldului la creditul bancar pe termen scurt. La sfârşitul trimestrului întâi din anul 2020, societatea nu înregistra obligaţii cu scadenţa depaşită la bugetul de stat şi bugetul local. Datoriile totale se ridică la 301,28 milioane de lei, în creştere cu 1% faţă de începutul anului.

Asta în timp ce activele circulante ale companiei se ridică la 407,67 milioane de lei, cu 2% mai mici în comparaţie cu valoarea înregistrată la începutul anului.

Totodată, în comunicatul companiei se precizează: "În această perioadă dificilă Antibiotice nu a întrerupt desfăşurarea investiţiilor în noua capacitate de producţie pentru unguente şi supozitoare. Însă, datorită dificultăţilor întâmpinate în activitatea transportatorilor cât şi în activităţile vamale vor fi posibile întârzieri în punerea în funcţiune. Nivelul creditelor absorbite pentru această investiţie a crescut cu 17% în concordanţă cu stadiul fizic de realizare", se arată într-un comunicat al ATB remis Redacţiei.

În contextul pandemiei cu noul coronavirus, Antibiotice a asigurat continuitatea livrărilor către distribuitori pentru a nu exista sincope în aprovizionarea cu medicamente a spitalelor şi farmaciilor, dar şi pentru crearea de stocuri care să le permită acestora onorarea comenzilor în cel mai scurt timp. Potrivit companiei, acest lucru a presupus continuitatea activităţii pe platforma Antibiotice şi implementarea unui plan riguros de măsuri pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV 2 şi menţinerea stării de sănătate a propriilor angajaţi.

"Pe fondul crizei mondiale de răspândire a virusului SARS-CoV 2, activitatea de export a fost supusă unor provocări legislative majore impuse la nivel internaţional, ajungând la valoarea de 22 milioane lei", mai informează compania, care anunţă creşterea vânzărilor pentru substanţa activă Nistatină - cea mai importantă din portofoliul companiei - cu 27% faţă de trimestrul întâi 2019, în condiţiile în care restricţiile legislative nu au limitat livrările acestei substanţe active către partenerii internaţionali.

Compania adaugă: "Însă, măsurile de restricţionare a exportului impuse prin Ordonanţele Militare, discontinuităţi manifestate la nivelul canalelor tradiţionale de transport, limitarea sau sistarea activităţilor de producţie a unor furnizori din zonele afectate (China, Italia, Franţa, India) au avut ca rezultat o diminuare a operaţiunilor de export pentru categoria produselor finite. Însă, Antibiotice este preocupată ca odată cu restrângerea limitărilor legislative impuse de situaţia pandemică asupra livrărilor în afara teritoriului României, să recupereze gradual decalajele înregistrate în primul trimestru".

Primele rezultate ale recâştigării afacerilor vor fi vizibile încă din luna aprilie 2020, lună în care practic se va recupera aproximativ 60% din valoarea nerealizată în trimestrul întâi, prin reluarea livrărilor către teritoriile în care Antibiotice are deschise reprezentanţe (Vietnam, Serbia, Rep. Moldova, Ucraina) dar şi către alte pieţe tradiţionale (SUA, Irak, Rusia), mai spune firma.

Potrivit Antibiotice, perioada următoare se va caracteriza printr-o creştere semnificativă a cantităţilor fabricate şi livrate la export pentru medicamentele antiinfecţioase în contextul în care cererea este corelată cu nevoia guvernelor pentru medicaţia asociată infecţiilor cu SARS-CoV2 atât pe termen scurt, cât şi pentru asigurarea unui stoc de siguranţă pe termen mediu.

Compania mai informează că a decis, în contextul declanşării pandemiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2, să-şi adapteze structura de fabricaţie astfel încât să răspundă prompt solicitărilor de medicamente pentru numeroase terapii având totodată, capacitatatea de a produce pe fluxurile proprii şi alte medicamente care, în astfel de momente dificile, să fie la îndemâna profesioniştilor din domeniul medical pentru tratarea pacienţilor vulnerabili.

În primul trimestru al acestui an, spune compania, Antibiotice a reintrodus în fabricaţie, în regim de urgenţă, produsele Paracetamol şi Novocalmin (metamizol sodic). Aceste medicamente au fost incluse în cele mai multe din ghidurile naţionale de tratament în UE, ca primă opţiune la iniţierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecţia cu COVID 19.

"De asemenea, au fost derulate negocieri intense pentru contractarea substanţei active hidroxiclorochină, care a ajuns în companie într-un timp record, la sfârşitul lunii aprilie, iar in luna mai s-a obţinut prima tranşă din acest medicament. Totodată, Antibiotice a început demersurile pentru înregistrarea produsului hidroxiclorochina la ANMDMR şi Comunitatea Europeană pentru indicaţiile specifice acestei substanţe active", mai spune compania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb