DUPĂ ULTIMELE EVENIMENTE ELECTORALE ŞI NEELECTORALE DE LA BUCUREŞTI Mai poate fi România considerată un stat de drept?

Dacă începînd cu anul 2000 şi pînă astăzi România a fost considerată ca îndeplinind criteriile politice de la Copenhaga, evoluţiile recente au readus în prim plan temeri legate de libertatea presei şi independenţa justiţiei în România. Asemenea temeri, deşi împărtăşite de membrii ai Parlamentului European şi de organizaţii internaţionale de monitorizare a presei, au fost clasate ca nefondate de către cei care văd astăzi România drept o poveste de succes - ţara cu cea mai mare creştere economică din regiune. Realizările României sînt autentice şi se poate constata o evoluţie treptată către un comportament normal al sectorului privat, justiţiei şi al societăţii civile în general. Dar în ciuda progreselor realizate, publicarea cu 48 de ore înainte de alegeri a stenogramelor înregistrate la întîlnirile conducerii PSD din 2003-04 dovedeşte fără echivoc că post-comuniştii din România nu s-au eliberat de reflexe autoritariste pe măsură ce au devenit "pro-europeni".

De asemenea, falsificarea a sute de mii de fluturaşi ai Coaliţiei pentru un Parlament Curat în folosul partidului de guvernămînt, cît şi fraudarea organizată a alegerilor prin practicarea de turism electoral, completează acest tablou.

ïn situaţia actuală, România a devenit un adevărat test pentru Uniunea Europeană şi extinderile viitoare. Ţara are pace şi conflictul social este sub control doar atîta timp cît PSD conduce în sondaje. Imediat cum se apropie alegerile şi apare o ameninţare de rotaţie a puterii, democraţia începe să scîrţîie pe la încheieturi. ïntr-o asemenea situaţie, România este pusă în faţa unei opţiuni paradoxale: fie să continue pe drumul integrării europene, dar să renunţe la orice speranţă de democraţie, presă independentă şi justiţie imparţială, pentru a păstra aparenţele; fie să rişte propria integrare (şi, poate, a altor ţări în situaţii similare) dînd în vileag adevărata stare de fapt. Raportul de faţă alege cea de-a doua variantă, cu credinţa că România va deveni membru al Uniunii Europene numai dacă reuşeşte să instaureze realmente statul de drept şi să devină o democraţie substanţială, nu doar de faţadă.

• Alegeri libere, dar incorecte

Alegerile generale de anul acesta au fost intens disputate, libere, dar incorecte. S-a înregistrat un fenomen fără precedent în România, şi anume voturile au fost concentrate către cele două alianţe, cea post-comunistă şi cea anti-comunistă, lăsînd o diferenţă mică între ele. ïn aceste condiţii este posibil ca fraudele denunţate de către diferiţii observatori să fi jucat un rol decisiv în influenţarea rezultatelor finale. Pentru prima dată în ultimii zece ani au existat suspiciuni serioase de fraudă, care ar fi putut afecta pînă la 3-5% din voturi. Asociaţia ProDemocraţia a făcut mai multe sesizări în acest sens. Majoritatea se refereau la votanţi plimbaţi cu autobuzele de la o secţie de votare la alta, în special în judeţe ca Ilfov, Teleorman şi Vrancea. Este pentru prima dată cînd două formaţiuni rivale apar atît de apropiate în sondajele de opinie şi, de asemenea, pentru prima oară cînd se votează pe baza cărţilor de identitate din plastic, de pe care timbrul de vot se poate dezlipi cu uşurinţă, aşa cum s-a arătat pînă şi în emisiunile TV. ïn ciuda cererilor repetate ale ApD, guvernul a refuzat să modifice legislaţia electorală astfel încît aceasta să permită partidelor de opoziţie şi societăţii civile să verifice listele electorale pentru a vedea dacă există persoane care au votat mai mult decît o dată. Această cerere s-a acceptat doar după desfăşurarea scrutinului, în beneficiul partidelor participante, slăbind astfel elementul de descurajare al legii. "ïn timp ce procesul alegerilor democratice pare să se consolideze în România, s-au manifestate temeri legate de suspendarea utilizării cărţilor de alegător. ïn contextul unei competiţii politice strînse, acest fapt ar putea afecta negativ încrederea populaţiei", a declarat Ambasadorul OSCE Stephen Nash, Şeful Misiunii de Evaluare OSCE/ODIHR. Gerald Mitchell, Şeful Departamentului pentru Alegeri al OSCE/ODIHR, care a participat în aceeaşi misiune, a afirmat: "Misiunea de evaluare a OSCE/ODIHR nu a primit nici o explicaţie credibilă pentru nefolosirea cărţilor de alegător. Acest fapt, combinat cu permisiunea de a vota la orice secţie de votare, face posibilă votarea de mai multe ori. Toate aceste probleme trebui soluţionate prin pe baza proceselor administrative şi legale adecvate." Sondajele de opinie au diferit între ele, iar neîncrederea în sondaje s-a generalizat. Atît ApD, cît şi Romania Think-Tank (RTT), un alt ONG de monitorizare, au avertizat în repetate rînduri că se creaseră condiţiile unei fraude electorale.

ïn ciuda lipsei unor incidente majore în ziua alegerilor, campaniile electorale şi competiţia politică din România, în general, au fost departe de a putea fi considerate corecte. Dezechilibrul structural al sistemului politic, caracterizat printr-o concentrare ridicată a resurselor în mîna partidelor post-comuniste(1), a fost mult mai vizibil acum, în an electoral, decît înainte. Acest dezechilibru s-a manifestat nu numai în ceea ce priveşte resursele materiale, ci şi în legătură cu capacitatea de a modifica legislaţia şi de a influenţa instituţiile statului în avantajul unor grupuri privilegiate. Cel mai bun exemplu în acest sens a fost Amendarea legii electorale (Legea 373/2000 art 5 para 6) în toamna lui 2004 astfel încît Preşedintele Ion Iliescu, de departe cel mai popular politician post-comunist, să poată candida pe listele electorale ale PSD pentru un nou mandat în Parlament. ïn ciuda faptului că articolul 84 al Constituţiei României prevede că "Pe durata mandatului său, Preşedintele României nu poate fi membrul nici unui partid politic şi nu poate deţine nici o altă funcţie publică sau privată", Curtea Constituţională a României nu a sancţionat nici de această dată modificarea legii electorale, aşa cum nu a făcut-o nici atunci cînd a permis cel de-al treia mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu, deşi Constituţia nu prevedea decît două mandate posibile. Spre deosebire de situaţia din ţări vecine ca Ungaria şi Bulgaria, Curtea Constituţională din România nu a emis niciodată o decizie importantă împotriva puterii.

ïn acelaşi timp, dat fiind că Traian Băsescu, candidatul D.A., se bucura de o reputaţie de adversar puternic în campania electorală, Consiliul Naţional al Audio-Vizualului (CNA), numit pe criterii politice(2), a interpretat de aşa manieră legea electorală încît cei doi principali adversari în lupta pentru Cotroceni nu s-au putut întîlni faţă în faţă sub nici o formă în cadrul primei runde a campaniei. ïn locul unei dezbateri serioase între cei doi adversari, publicul român a fost nevoit să urmărească doisprezece candidaţi făcînd declaraţii seci unul după altul. Dat fiind faptul că CNA a amendat substanţial posturile radio şi TV pînă şi pentru încălcări marginale ale regulilor numeroase şi de multe ori redundante date de CNA referitor la campania electorală, nici un producător TV nu a îndrăznit să sfideze aceste regulamente absurde şi să ofere publicului larg dezbateri reale, care să ajute electoratul să hotărască pe cine votează. Pentru a susţine această politică fără precedent, Preşedintele CNA, Ralu Filip, a invocat legislaţia europeană, în speţă directiva Televiziunea fără frontiere, cu toate că această directivă prevede liberalizarea transnaţională a serviciilor de audio-vizual în cadrul Uniunii Europene, nefăcînd nici o trimitere la chestiunea alegerilor(3).

Avantajul blocului post-comunist PSD+PUR în faţa alianţei de opoziţie D.A. a avut trei surse majore:

l Controlul asupra elitelor locale şi regionale, în special în zonele cele mai puţin dezvoltate, care a permis manipularea resurselor locale, cu precădere în zona rurală. Elitele locale susţin cu tărie PSD deoarece politicile promovate de PSD le-au permis întotdeauna să controleze resursele locale. Ajutoarele sociale, autorizaţiile de acces la resurse publice, în special cele pentru exploatarea lemnului, şi subvenţiile pentru agricultură sunt controlate foarte strict de elitele rurale. Toate acestea în condiţiile în care circa 38% dintre români trăiesc din agricultură, din care 80% agricultură de subzistenţă - cel mai înalt nivel între ţările candidate şi foste candidate. ïn aceste zone, partidele de opoziţie nu au nici măcar sedii, în timp ce sediile PSD sunt plasate de multe ori chiar în incinta primăriilor. Aproape toţi primarii din zonele cu agricultură de subzistenţă sunt primari PSD, uneori aceleaşi persoane care au fost la putere şi în timpul comunismului. Sate întregi votează fără excepţie cu PSD în asemenea zone, de teamă că o altă opţiune s-ar afla şi vor fi excluşi de la distribuirea bunurilor publice care depind de primărie.

l Controlul asupra presei electronice, prin stabilirea priorităţilor şi controlul oricăror opinii independente. Cele trei posturi TV importante - TVR1, Antena 1 şi ProTV - care deţin împreună circa 60% din audienţa la nivel naţional, sunt toate apropiate de PSD. TVR1 are un consiliu de administraţie numit pe criterii politice şi controlat de putere. Mai mult decît atît, deoarece cu prilejul alegerilor locale din iunie jurnaliştii TVR1 au început la un moment dat să prezinte o imagine mai echilibrată a rezultatelor, contrazicînd linia oficială care era de victorie clară a PSD, raportul anual al consiliului de administraţie a primit un vot negativ din partea comisiei parlamentare pentru audio-vizual. Conform legii aceasta însemna că membrii consiliului de administraţie puteau fi demişi în orice moment, ceea ce se traducea printr-o presiune în plus asupra activităţii generale a TVR. Situaţia a fost manevrată de aşa manieră încît votul în plen să fie amînat, iar ameninţarea demiterii să planeze asupra consiliului de administraţie pînă după alegerile generale. Cele două posturi TV private importante sunt şi ele puternic legate de PSD. Antena 1 aparţine lui Dan Voiculescu, şeful Partidului Umanist şi deci aliat electoral al puterii actuale, iar ProTV are datorii uriaşe la bugetul de stat şi este condus de Adrian Sîrbu, naşul lui Mircea Geoană, candidatul PSD pentru funcţia de prim-ministru. Cele trei posturi TV au favorizat în mod clar PSD prin evitarea oricărei dezbateri despre corupţie, ca principală temă electorală, prin abţinerea de la orice critică la adresa partidului de guvernămînt şi prin selecţionarea atentă a liderilor de opinie independenţi, avînd grijă ca numai cei cu opinii favorabile puterii să fie invitaţi în emisiuni. Posturile mai mici s-au dovedit mai echilibrate, dar audienţa lor este limitată la cîteva oraşe mari din ţară.

l Presiunea exercitată asupra autorităţilor responsabile cu reglementarea alegerilor. PSD s-a folosit de CNA pentru a transforma dezbaterea electorală într-un plictisitor spectacol de televiziune, păstrîndu-şi astfel avantajul din perioada pre-electorală în care domina fără probleme micul ecran şi prin care a reuşit să-şi creeze o foarte bună imagine în ochii publicului. Tot PSD a încercat să forţeze mîna Biroului Electoral Central (BEC), atît la alegerile locale cît şi la cele generale, prin înaintarea de plîngeri redundante, pentru a echilibra situaţia cu cele depuse de opoziţie sau prin cererea adresată BEC de a interveni în cenzurarea campaniei anticorupţie lansată de societatea civilă pe motiv că PSD-ul este afectat de această campanie mai mult decît celelalte partide.

Rezultatele alegerilor au rămas imprevizibile pînă în ultimul moment. Cu prilejul alegerilor locale, institutele de sondare a opiniei publice au fost acuzate că au furnizat predicţii eronate. Acestea au acuzat la rîndul lor partidele politice, ca ordonatori principali ai sondajelor de opinie, că au publicat doar rezultatele sondajelor care le conveneau. Din nefericire, piaţa sondajelor de opinie publică din România nu este suficient de puternică pentru a-şi permite să realizeze sondaje independente. Cu excepţia cîtorva studii anuale comandate de Fundaţia pemtru O Societate Deschisă sau de Societatea Academică din România, restul au fost realizate pentru partidele politice, care nu fac publice rezultatele. Confuzia asupra trendurilor electorale are însă şi o altă cauză importantă, şi anume faptul că votanţii supralicitează în sondaje intenţiile de vot în favoarea puterii. Posturile TV şi institutele de sondaje apropiate PSD, care au susţinut în mod repetat că acest partid depă-şeşte 50% în sondajele de opinie, au reuşit să creeze imaginea unei dominanţe clare a PSD care a facilitat acestuia recrutarea de elite locale de la partidele de opoziţie, în special primari, şi care a făcut votanţii obişnuiţi să fie mult mai precauţi în a-şi exprima deschis intenţiile de vot.

• Ameninţările la adresa independenţei presei

Anul 2004 a fost tipic pentru ceea ce a devenit în timp principala caracteristică a societăţii politice româneşti, strivită sub povara procesului rapid de integrare europeană: distanţa dintre regulile formale şi situaţia reală, dintre "ţara legală" şi "ţara reală", care pare să crească în loc să scadă în România. Sub presiune europeană, şi în special după raportul nefavorabil al baroanei Emma Nicholson adoptat de Parlamentul European în martie 2004, au fost făcute cîteva progrese formale în domeniul independenţei presei. Presa scrisă, chiar şi cea locală, a făcut eforturi eroice în a încerca să dea publicului informaţii echilibrate şi relevante pentru alegerile din noiembrie, dar succesul sutelor de posturi radio şi TV a rămas limitat, datorită faptului că multe dintre ele sunt controlate de persoane cu interese subterane. Problemele structurale care afectează asigurarea libertăţii de exprimare în România au devenit de fapt mai evidente în cursul acestui an, spaţiul public fiind bombardat de scandaluri legate de diferite concerne de presă, fără ca măcar unul singur din aceste cazuri să fie rezolvat.

Incidentele legate de independenţa mass-mediei pot fi împărţite în mare în trei categorii:

1. Acte de cenzură. Cenzura şi autocenzura editorilor şefi datorită presiunilor economice făcute asupra lor rămîn o problemă serioasă. Mai mult, diferitele reglementări adoptate au agravat problema în loc să o rezolve. ïn timpul unei conferinţe de presă ţinută de Reporters sans Frontiers (RSF) la încheierea misiunii lor de observare în România, o jurnalistă de la postul public de radio, Cerasela Rădulescu, a confirmat public acuzaţiile de cenzură făcute de RSF şi presiunile editoriale care se fac la postul public de radio. Cîţiva reporteri TV au declarat acelaşi lucru în ceea ce priveşte postul public de televiziune. De altfel, rapoartele Agenţiei de Monitorizare a Presei au arătat de nenumărate ori că ştirile TV sunt substanţial mai puţin critice la adresa guvernului în comparaţie cu cele din presa scrisă. ïn România statul a permis acumularea în timp a unor datorii mari la bugetul de stat trusturilor de presă importante(4). Există de asemenea rapoarte credibile despre oficiali locali, aleşi prin vot, care fac abuz de funcţia publică pentru a influenţa politica editorială a ziarelor locale şi a posturilor radio şi TV, aşa cum se arată şi în Raportul Comisiei Europene. Situaţia celor două mari posturi TV private nu este cu nimic mai bună. ïn afara legăturilor lor evidente cu partidul de guvernare, ProTV şi Antena 1 continuă să se orienteze din ce în ce mai mult către infotainment, un stil foarte diferit de cel din anii lor de început, cînd şi-au cîştigat credibilitatea prin tocmai prin ştirile serioase, de analiză, şi atitudinea critică. Conform acestui trend, talk-show-urile politice au dispă-rut aproape cu desăvîrşire sau au fost mutate în grila de program a televiziunilor după unsprezece seara, deşi publicul continuă să le considere foarte interesante.

Ştirile politice au fost înghesuite lîngă cele meteo la sfîrşitul grupajelor, fiind pur şi simplu înghiţite de multitudinea informaţiei tip tabloid. Ştirile principale de la ambele posturi încep astăzi de cele mai multe ori cu prezentarea unui caz de crimă sau unui accident, a cărui valoare este în mod evident limitată la comunitatea în care s-a petrecut incidentul cu pricina. Ca urmare, audienţa pentru ştiri şi evenimente curente, care conducea autoritar în topurile de audienţă de la sfîrşitul anilor '90, este astăzi redusă la minim, la fel ca şi audienţa generală a posturilor, în ciuda inflaţiei de telenovele şi emisiuni sportive. Toate acestea nu fac parte dintr-o politică greşită legată de grila de program, ci ele ţin de încercarea acestor posturi de a-şi reduce costurile politice de funcţionare, chiar cu preţul pierderii unei părţi a audienţei. ïn ciuda încercării făcute de guvern de a rezolva problema datoriilor prin oferirea unor facilităţi de plată anumitor companii, Media PRO şi INTACT, ca şi alte companii mai mici aveau în continuare datorii importante în toamna anului 2004.

Un alt fenomen apărut frecvent şi care blochează informaţia înainte de a ajunge la cititori este "deturnarea" ziarelor. Copiile unor ziare ca Jurnalul Naţional atunci cînd a criticat un anume prefect, Evenimentul Zilei cînd a publicat faimoasele stenograme PSD, sau Academia Caţavencu cînd a publicat ca supliment lista neagră de candidaţi a Coaliţiei pentru un Parlament Curat sau suplimentul Scînteia, au dispărut pur şi simplu de pe tarabe la prima oră, sau au ajuns la cititori fără paginile care cuprindeau asemenea informaţii.

2. Violenţa împotriva jurnaliştilor. ïn ciuda angajamentelor guvernului că poliţia va fi mai atentă la cazurile de violenţă sau ameninţare cu violenţa la adresa jurnaliştilor, numărul acestora nu a scăzut în 2004, conform organizaţiilor naţionale şi internaţionale de monitorizare a presei. Mai mult decît atît, multe incidente au implicat chiar autorităţile publice, ca principali agresori ai jurnaliştilor. Poliţiştii au amendat substanţial jurnaliştii care observau alegerile, dar nu au întreprins nimic împotriva acelor membri ai staff-ului de campanie al PSD, care fuseseră acuzaţi că au încălcat legea.

3. Controlul mass-media prin patronat. ïn această categorie se includ cazurile ziarelor Evenimentul Zilei şi al România Liberă, în care patronii străini ai trustului de presă respectiv au fost presaţi să transforme aceste ziare de analiză politică în tabloide şi să domolească atitudinile critice la adresa guvernului.

Ultimele evenimente demonstrează încă o dată problemele structurale ale mediului în care operează mass-media românească. ïn primul rînd, România are o elită politică care nu crede în libertatea presei. O notă din partea biroului de presă al Ministerului Apărării Naţionale - dintr-o ţară proaspăt membru NATO - atrăgea atenţia la un moment dat ziariştilor să-şi vadă de treaba lor pentru că viaţa este scurtă iar sănătatea omului preţioasă. Acest limbaj este tipic guvernului actual, iar soluţia găsită pentru cazurile în care ameninţările deschise nu funcţionează constă în exercitarea unor influenţe insidioase. După cum spunea Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, în stenogramele întîlnirilor PSD: "Eu mă tot întreb de ce noi continuăm să sprijinim aceste instituţii de presă cu foarte mare audienţă cu facilităţile vechi, cu sponsorizări, cu reclame, iar ceea ce primim noi sunt cel mult vagi scutiri individuale". Fostul Secretar General al Guvernului, Ş. Mihăilescu, completează: "Aici ar trebui să folosim metoda care a mers foarte bine cu Antena. ïnainte de emisiune, rugăminte şi vorbit, pentru că Adrian [Sîrbu, directorul ProTV] are... în fiecare zi îmi cere cîte ceva din varii motive, dar eu nu am avut această pricepere să-i spun, băi, n-o mai trimite pe aia, trimite-l pe Velciu."(5)

ïn al doilea rînd, numărul celor care citesc ziare în România este relativ redus, iar calitatea reportajelor îndoielnică, ca în multe ţări mediteraneene. Spre deosebire de ţările anglo-saxone, aici este acceptabil ca patronii să se folosească de mediile de presă ca mijloc de participare în jocurile de influenţă, mai degrabă decît pentru a face profit din oferirea de informaţii exacte(6). Redactorii şefi se plîng că informaţia exactă şi obiectivitatea nu se vînd bine în România, deci cu excepţia cîtorva ONGuri, nu există o masă largă de susţinători căreia ziarele aflate în pericol să se poată adresa.

ïn al treilea rînd, multe poziţii influente din mass-media sunt deţinute în continuare de persoane din vechiul regim şi de tinerii lor acoliţi. Dovezi publicate de un reporter de investigaţie pe baza unor dosare CNSAS arată, spre exemplu, cum corespondentul televiziunii publice la Washington, împreună cu editorul responsabil de campaniile electorale şi un alt producător de emisiuni electorale de la un post privat de televiziune sunt toţi foşti informatori ai Securităţii(7).

• Faimoasele stenograme PSD

ïntr-un soi de Watergate românesc, stenogramele întîlnirilor conducerii partidului de guvernmînt care au apărut în presă demonstrează atitudinea ostilă a guvernului faţă de societatea civilă si prezintă planul PSD-ului de a crea o contra-societate civilă cu indicaţii pentru activiştii de partid să înfiinţeze ONG-uri care să copieze şi să conteste organizaţii precum Institutul pentru Politici Publice (IPP) sau Societatea Academică din România (SAR). Deşi primul-ministru Adrian Năstase a susţinut că aceste stenograme sînt falsuri, mai mulţi membri ai partidului de guvernămînt le-au confirmat, printre care Mircea Geoană şi Adrian Severin. Există confirmări şi de la cei menţionaţi în stenograme, ca preşedintele Curţii Romîne de Conturi.

Stenogramele conţin pasaje importante care se referă la justiţie. Fostul ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu (care a demisionat din cauza presiunilor societăţii civile şi Europei în martie 2004, fiind recuperată la Cotroceni de preşedintele Iliescu) este citată povestind cum monitorizează atent dosarele legate de corupţie pentru a proteja oamenii PSD. Primul-ministru Adrian Năstase este de asemenea înregistrat cerînd ministrului Privatizării să aducă dovezi pentru a condamna membri ai opoziţiei, în ciuda argumentelor ministrului că astfel de date n-ar exista la Agenţia sa. Noi dovezi de corupţie la vîrf reies din aceleaşi stenograme ale partidului de guvernămînt. Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului afirmă: "trebuie să găsim o formulă de a scoate PSD din această imagine creată - singurul partid corupt... am discutat şi cu Blănculescu. Domnule, eu sunt de acord cu tine. La o conferinţă de presă, dacă eşti cu cinci de la PRM, dacă eşti cu patru de la PD, cu doi de la PNL şi ai prins un pesedist..."(8) ïn continuare, Florin Georgescu afirmă: "fac apel la dvs. să atrageţi atenţia domnului Şaguna [şeful Curţii de Conturi], care nu mai ascultă şi de mine în numele partidului şi să mai înceteze că toate dosarele şi toate constatările, numai eu ştiu cîte telefoane dau pe sub el, pe acolo, să terminăm cu băieţii ăştia răi, că dacă se duce să verifice exerciţiul financiar al anului 2002, el verifică pe domnul Mitrea, pe domnul cutare şi mi-i găseşte vinovaţi şi numai eu ştiu cum fac pe acolo ca să nu ajung la dv. şi să fie linişte şi pace...Mai ales, domnule preşedinte, că de mîine - reţineţi, de mîine - pentru că noi avem ce avem sus acolo, consilieri de conturi, dar de mîine pleacă toate dosarele de la instanţa Curţii de Conturi la instanţele ordinare, aşa încît dacă se apucă un nebun, nu ştiu, cînd or pleca, dacă se apucă un nebun de inspector să scrie ceva acolo că nu este bine ghidat, dosarul ăla nu va mai rămîne la Curte, unde mai dădeam şi eu telefoane să se închidă cum trebuie, că nu întotdeauna ăia ştiu ce să scrie şi se duce la Judecătoria Zimnicea alături de divorţuri şi de furturi de găini şi imediat se duce la presă."(9)

Totuşi, pînă în momentul de faţă, nici un organ de anchetă, incluzînd faimosul Parchet Naţional Anticorupţie, nu a solicitat partidului de guvernămînt să depună casetele originale ale stenogramelor. Nici nu s-au luat declaraţii la procuratură celor vizaţi, inclusiv preşedintelui Curţii de Conturi, Şaguna, care la sfîrşitul lui 2003 (şi chiar în raportul anual al instituţiei) se plîngea de presiuni politice asupra sa. Multe casete s-ar putea să nici nu mai existe, după cum afirma candid Dorina Mihăilescu, că ar fi de obicei refolosite. Watergate-ul românesc s-ar putea bloca datorită incapacităţii justiţiei de a conduce investigaţii independente politic în cazuri importante şi devine în acest context o piatră de încercare pentru statul de drept.

• Ce va trebui urmărit şi monitorizat în 2005

Dacă PSD reuşeşte să facă aceste alegeri acceptate, atunci ne putem aştepta la deteriorarea semnificativă a calităţii democraţiei în 2005. ïn asemenea condiţii, punctele critice care ar trebui urmărite de observatorii români şi străini în 2005 sunt:

• Situaţia ziarelor România Liberă (condusă de fostul dizident Petre Mihai Băcanu) şi Evenimentul Zilei (a cărui politică editorială este condusă de Dan Cristian Turturică). Aceste două ziare fiind responsabile de publicarea stenogramelor, este posibil ca redactorii şefi, şi chiar unii jurnalişti, care sunt deja în conflict cu proprietarii ziarelor, să fie concediaţi după alegeri.

• Situaţia posturilor mici de televiziune care au prezentat mai liber evenimentele (reţelele mari nici măcar nu au menţionat existenţa stenogramelor). Redactori de la Realitatea TV, B1TV, Alfa şi altele, precum şi din nenumăratele staţii de radio care au prezentat liber reportaje ce ar fi putut deranja puterea, ar putea să fie înlocuiţi. Este foarte probabil că dacă Adrian Năstase cîştigă turul doi, liderii critici de opinie care au apărut oricum numai la posturile mici de televiziune, ar putea să dispară şi din aceste emisiuni.

• Hărţuirea societăţii civile independente, în special a celor care au raportat negativ alegerile şi au fost membrii ai Coaliţiei pentru un Parlament Curat. Aceasta ar putea include acţionarea în justiţie sau controale financiare de hărţuire.

• Situaţia tuturor investigaţiilor legate de fraudele şi neregulile apărute în campania electorală şi în ziua alegerilor. Cîţi dintre cei apropiaţi puterii vor fi investigaţi pînă la sfîrşit? Se va merge cu ancheta pînă la iniţiatori în cazurile în care se constată încălcări sistematice şi organizate ale legii? Sau legea se aplică numai pentru cine nu face parte din cercul puterii?

• Situaţia numirii judecătorilor în CSM şi ïnalta Curte. Există riscul chiar puţinele locuri care revin prin lege societăţii civile - cazul CSM - să fie atribuite societăţii pseudocivile, cea plănuită în întîlnirile la vîrf ale PSD.