E cazul să reducem plasamentele în dolari?

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 20 ianuarie 2023

E cazul să reducem plasamentele în dolari?

După ce raportul euro-dolar coborâse sub 1 spre finalul anului trecut, iată că în acest moment s-a ajuns la 1,08, iar veştile care vin dinspre China sunt tot mai îngrijorătoare pentru viitorul cererii pentru valuta americană.

La începutul anului, Zoltan Poszar, fost oficial al Rezervei Federale şi al Trezoreriei SUA, în prezent analist Credit Suisse, lansa un raport mult comentat în care descria modul în care Rusia ar putea da o lovitură sub centură economiei SUA cerând ca, în loc de dolari, exportatorii de petrol ruşi să fie plătiţi în aur. Ar fi rezultat legarea petrolului de aur şi lansarea petrogold care să concureze petrodolarul.

Între timp am mai avut întâlnirea preşedintelui Chinei, Xi, cu liderii Arabiei Saudite şi ai CCG (Gulf Coperation Council), punându-se bazele petroyuanului, un nou concurent deci pentru petrodolar.

China îşi cimenta astfel relaţiile cu OPEC+ (pe lângă Rusia care reprezenta plusul, acum având relaţii foarte bune şi cu restul statelor OPEC precum Iran, Arabia Saudită).

De altfel, analistul Credit Suisse a subliniat relevanţa momentului în care China anunţase posibila tranzacţionare a petrolului în moneda sa - nu în prima zi a vizitei lui Xi, când acesta se întâlnise doar cu liderii saudiţi, ci în a doua zi a vizitei, când avuseseră loc întâlniri cu toţi membri OPEC.

Proiectul dedolarizării merge se pare mai departe, iar o astfel de intenţie transpare acum chiar de la forumul economic de la Davos.

Potrivit Bloomberg, Arabia Saudită este deschisă discuţiilor despre comerţul cu alte valute decât dolarul american, aşa cum sublinia ministrul de finanţe al regatului.

"Nu există probleme în a discuta despre modul în care ne stabilim aranjamentele comerciale, dacă este în dolar american, dacă este euro, dacă este riyalul saudit", spunea marţi Mohammed Al-Jadaan într-un interviu la Davos pentru Bloomberg TV.

Ministrul saudit a ţinut să sublinieze apoi soliditatea relaţiilor cu China. "Ne bucurăm de o relaţie foarte strategică cu China şi ne bucurăm de aceeaşi relaţie strategică cu alte naţiuni, inclusiv SUA şi dorim să o dezvoltăm cu Europa şi alte ţări care doresc şi sunt capabile să lucreze cu noi", a spus Al-Jadaan.

Dincolo de reducerea cererii pentru dolari, odată cu tranzacţionarea petrolului şi în alte valute, plasamentele în dolari au dezavantajul apropierii de momentul de maxim al dobânzilor în SUA.

Dolarul s-a apreciat faţă de alte valute când dobânzile au început să crească în SUA, printre cele mai rapide mişcări de contracarare a inflaţiei din lume, dar acum moneda americană pierde teren, odată ce curba dobânzilor este pe cale să se inverseze.

Slăbiciunea viitoare a dolarului se poate reflecta asupra valorii portofoliului de acţiuni din SUA (prin raportarea la alte valute), iar cotaţiile mărfurilor care se tranzacţionează în dolari vor începe să urce pentru a contrabalansa devalorizarea acestuia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb