Economia noastră nu poate susţine parteneriatul strategic cu Statele Unite

Oricât ar părea de ciudată şi de forţată comparaţia, Statele Unite şi România au foarte multe în comun. Dacă facem o "ajustare" pentru a păstra proporţia lucrurilor, atât peste Ocean cât şi la noi există probleme grave la nivelul infrastructurii, la nivelul barierelor birocratice şi fiscale puse în faţa firmelor mici şi mijlocii, dar, mai ales, în ceea ce priveşte efectul deosebit de negativ al "mlaştinilor" din cele două capitale.

În acele "mlaştini" se află sursa corupţiei şi a "capitalismului de cumetrie", care sunt bariere de netrecut în faţa dezvoltării economice.

Din păcate, Statele Unite au coborât în ultimele decenii către acest punct de "convergenţă", în timp ce România a făcut mult prea puţin sau nu a făcut nimic pentru a urca.

Acesta este contextul în care a avut loc întâlnirea la nivel înalt între Donald Trump şi Klaus Iohannis, unde, conform relatărilor din presă, accentul s-a pus mai mult pe componenta de securitate din cadrul parteneriatului strategic.

Din acest punct de vedere, România nu poate să ofere mare lucru, în afara unor terenuri pentru baze NATO sau americane şi cumpărarea pe datorie a unor sisteme de armament, a căror eficienţă este îndoielnică, având în vedere volumul şi gradul avansat al tehnologiilor militare ale potenţialilor "beligeranţi".

Componenta economică a inclus, din nefericire, doar promisiuni vagi cu privire la investiţiile unor mari companii americane. Chiar dacă acestea s-ar materializa, un astfel de "motor" nu ar fi suficient pentru "pornirea" unei tendinţe de dezvoltare economică sustenabilă. Investiţii străine au mai venit, în special de la intrarea în Uniunea Europeană, dar, după cum arată şi datele recente de la INS, economia noastră continuă să crească mai ales pe baza consumului.

Această creştere a PIB-ului nu este, nici pe departe, un motiv de optimism, ci reprezintă o subminare a perspectivelor de dezvoltare.

Pentru dezvoltare este nevoie de încurajarea antreprenorilor şi capitalului autohton, chiar dacă o astfel de cale este anevoioasă şi nu produce rezultate imediate. Altfel nu se poate dezvolta un mediu concurenţial predictibil şi stabil, fără de care nu vor exista decât firme şi "antreprenori" concentraţi doar pe câştigul imediat şi lipsiţi de interes pentru dezvoltarea afacerii pe termen lung. Oare nu sunt suficienţi aproape 30 de ani de distrugere sistematică a economiei?

Starea antreprenoriatului şi reducerea puternică a numărului cetăţenilor din clasa mijlocie sunt probleme majore şi în Statele Unite, după cum arată o serie de analize din ultimii ani ale lui Jim Clifton, preşedintele şi directorul executiv al companiei Gallup.

După faza acută a crizei financiare din 2008, datele oficiale arată o tendinţă negativă accentuată în ceea ce priveşte formarea noilor firme, iar Clifton scrie că "intrarea Americii în faliment sau revenirea la dominaţia economică a lumii depinde de capacitatea noastră de a opri sufocarea micilor afaceri cu nenumărate reguli şi reglementări" (n.a. vezi şi articolul "Strategiile de dezvoltare sunt inutile dacă nu pornesc de la libertatea economică", BURSA, 29.05.2017).

Unele state ale federaţiei americane au depăşit, se pare, pragul falimentului, în condiţiile în care efectele aşa-numitei redresări din ultimii ani se lasă aşteptate în multe regiuni.

Pentru Illinois se pare că nu mai există niciun fel de speranţă. Agenţiile Moody's şi Standard & Poor's au redus recent ratingul său până la nivelul aflat cu o treaptă deasupra celui speculativ.

De aproape doi ani, statul nu are buget, iar valoarea facturilor neplătite a ajuns la un record de 14,7 miliarde de dolari, conform unei ştiri Bloomberg. În ceea ce priveşte deficitul fondurilor publice de pensii, nimeni nu îşi asumă răspunderea acţiunii, deşi este evident că promisiunile nu pot fi onorate.

Datele de la BEA (Bureau of Economic Analysis) arată că PIB-ul statului Illinois a fost de circa 791 miliarde de dolari în 2016, ceea ce reprezintă 4,3% din economia Statelor Unite. Din acest punct de vedere, Illionis se află pe locul al cincilea în clasamentul statelor federale, după California, Texas, New York şi Florida.

"Ceea ce se întâmplă în Illinois arată cum fac implozie guvernele locale", scrie analistul american Martin Armstrong pe blogul său. Armstrong recomandă investitorilor să "scape", până nu este prea târziu, de toate obligaţiunile emise de statele şi muncipalităţile din America.

În ciuda acestor dezechilibre majore, acoperite prin creşterea indicilor bursieri la noi recorduri, pe fondul condiţiilor monetare ultrarelaxate, economia americană se va menţine pe linia de plutire câtă vreme dolarul îşi va păstra rolul de monedă internaţională de rezervă. Dar cât mai poate fi susţinut rolul dolarului, dacă economia americană îşi continuă declinul sub povara birocraţiei şi reglementărilor?

Importanţa economiei pentru securitatea naţională a fost recunoscută, în 2011, de şeful Statului Major al armatei americane. "Cred că datoriile noastre sunt cea mai mare ameninţare", a răspuns amiralul Michael Mullen în faţa unui comitet al Senatului.

De atunci datoriile au atins noi recorduri. Datele oficiale recente arată că datoriile companiilor au ajuns la 6 trilioane de dolari, în timp ce datoriile gospodăriilor au urcat până la 18,2 trilioane, din care 14,4 trilioane este creditul ipotecar.

Datoria publică a depăşit 20 de trilioane de dolari, după ce a crescut de aproape două ori sub conducerea "înţeleaptă" a lui Barack Obama. În aceste condiţii, cheltuielile bugetare cu dobânzile au fost de 432,6 miliarde în anul fiscal 2016, conform datelor de la Trezoreria SUA. În primele 8 luni din anul fiscal 2017, care a început la 1 octombrie 2016, dobândă plătită de guvernul american pentru datoria publică a fost de 285,2 miliarde de dolari.

Acesta este unul dintre motivele principale pentru care Donald Trump cere partenerilor din NATO să-şi majoreze cota apărării din buget până la 2% din PIB, pentru că sumele alocate plăţii dobânzilor vor depăşi, în curând, bugetul apărării, care a fost de circa 640 de miliarde în anul fiscal 2016.

Danielle DiMartino Booth, fost consilier al preşedintelui Federal Reserve Bank of Dallas şi autoarea cărţii "Fed Up, An Insider Take on Why the Federal Reserve is Bad for America", a scris recent pe site-ul său că una dintre cele mai mari provocări ale preşedintelui Trump o reprezintă "schimbarea radicală a modului deformat de gândire din cadrul Federal Reserve", deoarece "prin intermediul politicii monetare ultra-relaxate se câştigă doar timp, însă nu se poate câştiga măreţia".

Pentru doamna Booth, "dobânzile scăzute artificial sunt la fel de seducătoare precum a fost Calul Troian pentru locuitorii oraşului Troia" şi trebuie "să ne temem de bancherii centrali care aduc astfel de daruri".

Poate că Trump are curajul să înfrunte Rusia şi China, dar va fi la fel de brav şi în faţa Federal Reserve?

Reacţiile din presa noastră referitoare la "succesul" vizitei preşedintelui Iohannis în America arată că aceste probleme majore ale "aliatului" nostru au fost ignorate.

Noi nu avem luxul unei monede interna ionale de rezervă, iar DNA nu poate rezolva singură problema corupţiei, indiferent de numărul mesajelor de susţinere de la Washington.

Un prim pas către o soluţie durabilă, care are tot mai mulţi adepţi şi în SUA, ar fi limitarea mandatelor politicienilor şi eliminarea birocraţiei, la nivel central şi local. Este posibil aşa ceva? Putem să sperăm, însă nu vom vedea prea curând un referendum pe această temă.

Nu doar la noi, accentul se pune pe colectarea cât mai eficientă a taxelor şi impozitelor şi este ignorat caracterul monstruos al risipei fondurilor bugetare. "Eficientizarea" este susţinută nu doar de oficialii guvernamentali, ci şi de oficiali ai Băncii Naţionale a României sau de reprezentanţi ai unor importante instituţii financiare.

"Agresiunea împotriva României, încurajată şi de ei şi de noi" este titlul unui articol publicat recent pe blogul personal de Radu Crăciun, preşedinte şi director general al BCR Pensii, după participarea la un seminar pe teme de securitate.

Acolo, un general în rezervă a vorbit despre "agresiunea acinetică", care include atacurile cibernetice, răspândirea ştirilor false, cultivarea neîncrederii în conducători sau alianţe şi altele.

În opinia directorului general de la BCR Pensii, soluţia o reprezintă creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare din taxe şi impozite, astfel încât acestea să treacă de 30% din PIB. "Problema este că România, după 25 de ani, nu doar că nu reuşeşte să treacă pragul de 30%, dar politicile fiscale planificate pentru următorii ani nici nu ne dau speranţe in acest sens", scrie Radu Crăciun, iar aceasta înseamnă că "ceva este profund în neregulă".

"Nu consideraţi bugetul minuscul al României o problema de securitate naţională?", l-a întrebat directorul general de la BCR Pensii pe generalul în retragere, iar răspunsul a fost "îmi pare rău, nu mă pricep la subiecte economice". Dar cum poate să fie bugetul altfel decât minuscul, când economia este minusculă, iar autorităţile "noastre" par hotărâte, din ignoranţă sau din alte motive, să o menţină la aceste dimensiuni?

Un cititor a scris pe marginea articolului domnului Crăciun, probabil sub influenţa ştirilor false despre starea economiei şi înţelepciunea conducătorilor noştri, că "agresiunea clasei politice, a guvernului, şi Parlamentului asupra economiei din România este atât de imensă, încât nu mai este nevoie de o agresiune externă pentru a ajunge la o situaţie de eşec şi îndatorare ca a Greciei".

Dialogul dintre directorul general al BCR Pensii şi generalul în rezervă arată, dacă opiniile generalului le reflectă şi pe cele ale actualei conduceri militare, de ce România nu poate susţine parteneriatul strategic cu Statele Unite.

Fără o economie sănătoasă şi performantă, ieşită pentru totdeauna din capcana ideilor socialiste promovate de guvern şi banca centrală, România nu va fi capabilă să participe decât la "mândre" parade militare, care nu vor fi privite cu respect nici de aliaţi şi nici de inamici.