Ecovillas a finalizat primele 44 de apartamente din ansamblul Loft Green Apartments

R.R.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 13 decembrie 2019

Ecovillas a finalizat primele 44 de apartamente din ansamblul Loft Green Apartments

Investiţia totală se ridică la 10 milioane euro, urmând să fie construite alte două blocuri

Compania Ecovillas a finalizat primele 44 de apartamente din proiectul rezidenţial Loft Green Apartments, valoarea totală a investiţiei fiind de 10 milioane de euro, a anunţat dezvoltatorul ieri, într-o conferinţă de presă.

Ansamblul rezidenţial situat în Mogoşoaia va avea trei imobile. Construcţia a început anul trecut, în prezent fiind finalizat un singur bloc, urmând ca în următoarele 18 luni să fie finalizate şi celelalte două. Regimul de înălţime al primei clădiri, care are 11 apartamente pe fiecare etaj, este P+4, la parter fiind proiectate spaţii comerciale şi spaţii de recreere comune. În total, în complex vor fi 154 de apartamente diferite, cu una, două şi trei camere.

Potrivit dezvoltatorilor, preţurile unei garsoniere pornesc de la 43.000 euro + TVA 5%, pentru apartamentele cu două camere - de la 65.000 euro + TVA 5% şi pentru locuinţele de trei camere - de la 79.000 euro + TVA 5%.

Aceştia au adăugat că mai bine de jumătate dintre locuinţele din primul bloc sunt deja vândute.

În ceea ce priveşte suprafeţele, dezvoltatorul a precizat că garsonierele pornesc de la 35 mp utili şi 43 mp construiţi, cele cu două camere pleacă de la 51 mp utili şi 65 mp construiţi, iar cele cu trei camere de la 62 mp utili şi 75 mp construiţi.

Preţul terenului s-a ridicat la aproximativ 100 euro/mp, iar suprafaţa totală a acestuia este de 10.000 mp, cele trei clădiri fiind contruite doar pe 25% din suprafaţă, restul rămânând liber, ceea ce a permis şi o distanţă mai mare între imobile.

Încălzirea locuinţelor este prevăzută prin pardoseală, iar ferestrele (din sticla securizată) pornesc de la nivelul podelei şi ajung până la tavan, având o înălţime de 2,9 metri pentru a obţine cât mai multă lumină naturală.

Complexul este înconjurat de două laturi de 87 de hectare de pădure, curtea complexului însumând peste 7.500 mp de spaţii verzi, alei şi parcări.

În ceea ce priveşte rezistenţa seismică, reprezentanţii Ecovillas explică faptul că structura acestor imobile include cu 30% mai mult beton şi fier, precum şi o grosime a plăcii de 22 cm, fiind proiectate să reziste la cutremure de 9,4 grade pe scara Richter - faţă de 8,2 grade pe scara Richter, cât prevede normativul de structură în România - acestea duc, însă, la costuri ale construcţiei cu 30% mai mari.

Locuinţele din complex au sistem de încălzire/răcire cu pompe de căldură geotermice

Potrivit reprezentanţilor Ecovillas, locuinţele din complex sunt verzi, având un sistem de încălzire/răcire cu pompe de căldură geotermice (o tehnologie suedeză), care respectă normele europene pentru reducerea poluării cu locuinţele.

Apartamentele nu poluează, au zero emisii de carbon şi costuri la întreţinere aproape de zero, complexul nefiind racordat nici la gaze întrucât este alimentat 100% cu energie regenerabilă, au mai spus sursele citate.

"Locuinţele au costuri mai mici cu 90% la încălzire şi răcire faţă de un apartament standard. Arhitectura blocurilor este bioclimatică, acestea fiind construite la standard de casă pasivă, cu o izolaţie foarte bună şi geamuri speciale care să asigure ventilaţia încăperilor, reducând totodată pierderile de căldură la zero, astfel că într-o lună de iarnă, costurile cu încălzirea apartamentelor nu depăşesc 1 leu/mp", au mai spus reprezentanţii proiectului conform cărora preţurile locuinţelor din acest ansamblu sunt comparabile cu cele ale apartamentelor din Capitală, deşi tehnologiile folosite sunt inovative.

Compania Ecovillas a mai construit, în trecut, alte 32 de case pasive, pe care le-a livrat în 2016, folosind acelaşi sistem de încălzire, iar în prezent, pe lângă acest complex rezidenţial, dezvoltă un alt proiect de case, tot în Mogoşoaia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acesta este un experiment, construiți cu muncitori ilegali din Moldova. Rețeaua electrică nu este omologată o mare mizerie. Nu știu cum va funcționa instalația geotermală și va fi întreținută după câțiva ani. In sfârșit, apartamentele noi au încălzire și răcire independente. În acest proiect întorci la dependența celorlalți

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb