EDITORIAL Efectul de bumerang

Jocul de-a referendumul propus de Preşedinte acum mai bine de un an, întors în favoarea sa în 2006 cu ajutorul Avocatului Poporului şi al Curţii Constituţionale, se dovedeşte nu doar riscant, ci de-a dreptul periculos. Cadou otrăvit, hotărârea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea prevederilor din legea referendumului care limitau dreptul preşedintelui de a convoca acest mijloc de consultare a naţiunii, l-a indus în eroare pe Traian Băsescu. Dintr-o formă de presiune asupra partidelor, chestiunea dreptului prezidenţial la referendum s-a transformat într-un uragan politic. Pe fundalul crizei pe care a adus-o la apogeu prin scena biletului, urmată, ca orice cataclism serios, de replicile sale, Traian Băsescu a reuşit să se izoleze din nou, atât instituţional, cât şi politic. Faptul că opinia publică îi era, cel puţin până la momentul actualei faze a crizei de sistem, favorabilă, nu este suficient pentru a izbândi în bătălia instituţională. Chiar dacă PD ar face bloc în jurul preşedintelui, partidul lui Emil Boc ar pierde în câteva zile tot ceea ce câştigase în o jumătate de an de eforturi tactice concertate. Debarcarea Primului ministru nu mai depinde deloc de mişcările grupului Băsescu, ci de interesele PSD şi PRM. Riposta în cascadă a lui Călin Popescu Tăriceanu şi reacţia PSD au dezechilibrat întregul sistem politic. România plonjează în necunoscut împinsă de aventurismul politicienilor săi.

Efectul de bumerang al afacerii s-a întors împotriva aruncătorului. Odată intrat într-un spaţiul public dominat de mogulii de presă şi grupurile de interese economice, uneori reprezentate de una şi aceeaşi persoană, bumerangul a revenit la cel ce a iniţiat acţiunea cu o forţă nebănuită. Surprinşi de furtuna provocată, care nu şi-a mai ales victimele, actorii au încercat să închidă Cutia Pandorei. Dar, ca de obicei, era prea târziu. Toate darurile înveninate au fost eliberate, şi doar Raţiunea, care înlocuieşte în versiunea românească Speranţa, mai rămăsese în interior. Aşa că scena politică a fost invadată de iraţional. Şi nimeni nu pare scutit de atingerea fatidică a acestuia.

Simţind momentul, PSD s-a repezit asupra victimei. Cu o furie pe care nu şi-au mai putut-o refula, pesediştii au anunţat începerea procedurii pentru suspendarea preşedintelui. Aparent, PSD şi-a asumat rolul de arbitru pe care Traian Băsescu l-a abandonat. În fapt, încearcă o aventură pe care o unii din consultanţii şi liderii săi o sugerau încă din 13 decembrie 2004, a doua zi după victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale. Atunci, unele posturi de televiziune citau deja pe scroll articolul constituţional privind suspendarea Preşedintelui. Însă, intrând în horă, socialiştii români nu mai pot să şi cânte, ci doar să danseze. Melodia o vor interpreta alţii. Poate că PSD urmăreşte doar să se repoziţioneze, folosind, la doar o lună după congresul extraordinar, oportunitatea nesperată oferită chiar de Traian Băsescu, dar formula propusă este cel puţin la fel de dăunătoare ca şi cauza care a generat-o. Căci nu doar Traian Băsescu, sau preşedintele ca instituţie va fi afectat de scandalul provocat, ci întregul sistem instituţional şi toată clasa politică vor simţi efectele. Sub astfel de auspicii PSD nu va putea profita de situaţie. În cel mai bun caz îşi va îmbunătăţi cotaţia din sondaje. În schimb, va face un mare serviciu extremiştilor şi neopopulişitilor, care vor profita de context şi vor plusa pentru a realiza un rezultat bun la alegerile europene din mai.

Dezbaterea privind atitudinea preşedintelui şi a primului ministru este mai mult decât necesară. Dar confuzia între cele şase niveluri ale crizei nu contribuie la limpezirea situaţiei. Dimpotrivă, amalgamul dintre aspectele juridice, administrative, morale, politice, instituţionale sau mediatice creează încurcături suplimentare. Nu există o rezolvare globală, ci soluţii conjugate, de la ancheta Parchetului la elaborarea unor proceduri administrative clare, de la restabilirea relaţiilor dintre puteri şi din interiorul acestora la redemararea procedurilor pentru controlul eficient al averilor şi combaterea corupţiei politice. Forţarea unui referendum care ar risca să pună naţiunea în conflict cu Parlamentul nu este o decizie înţeleaptă. Iar transferul responsabilităţilor dinspre aleşi şi partide spre cetăţeni este expresia clară a eşecului clasei politice româneşti.