EDUARD UZUNOV: "O societate privată vrea să pună bir pe artă, cu acordul statului!"

J.P.
Miscellanea / 24 noiembrie 2020

"O societate privată vrea să pună bir pe artă, cu acordul statului!"

Activitatea muzeelor şi galeriilor de artă ar putea fi blocată, anul viitor, ca urmare a impunerii unor biruri greu de suportat pentru orice instituţie de cultură, cu acordul statului, atrage atenţia Eduard Uzunov, reprezentant al Galeriei de artă Rotenberg-Uzunov şi membru fondator al Asociaţiei pentru Sprijinirea Artelor Frumoase (ASAF). Potrivit acestuia o societate privată intenţionează să obţină monopol pe colectarea drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale, cu girul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

"Modul în care se doreşte aplicarea Legii pentru comunicarea publică directă a operelor de artă vizuală, prin instituirea unei taxe cuprinsă între 70 şi 100 de lei pentru fiecare operă expusă, ar putea pune lacătul pe muzee, galerii de artă şi alte instituţii de cultură în cadrul cărora se organizează expoziţii. Şi mai grav este că aceşti bani ar urma să intre în conturile unei societăţi de drepturi de autor care încearcă să pună monopol pe aceşti bani, indiferent dacă instituţiile de cultură sau artiştii care expun sunt înscrişi în respectiva asociaţie. Pe scurt, o societate privată vrea să pună bir pe artă, cu acordul statului", a declarat Eduard Uzunov, unul dintre fondatorii ASAF.

Potrivit acestuia, în domeniul artelor vizuale regulile de taxare sunt cât se poate de clare: dacă încasezi bani pe operele de artă ale unui artist care expune în galeria ta, ai dreptul, prin contract, să primeşti comision, altfel, nu!

"Societatea în cauză, SGCDA Visarta, nu are cum, din punct de vedere legal, să colecteze drepturile de autor ce se cuvin unor artisti care nu sunt membrii ai acestei organizaţii, decât în cazul în care acest lucru ar fi prevăzut expres prin lege. Altfel, ar încasa nişte bani pentru a-şi plăti propriile salarii, indemnizaţii sau prime şi nu pentru a întoarce aceşti bani către artişti sau domeniul artei", susţine reprezentantul galeriei Rotenberg-Uzunov.

Pentru a exemplifica ce înseamnă implicare în promovarea şi susţinerea artelor vizuale, Eduard Uzunov a făcut referire la performanţa pe care a atins-o, în perioada 1-20 noiembrie 2020, expoziţia "Feminin - creatie şi tentaţie" a artistului Horaţiu Mălăele, de la Galeria Rotenberg-Uzunov, în cadrul căreia au fost vândute aproximativ 50 de lucrari purtând semnătura marelui actor şi grafician, cele mai multe dintre acestea purtând titlurile "Bucuria", "Atitudinea" şi "Pe plajă".

"Galeria a donat deja, către ASAF, 4.000 de lei din comisioanele obţinute pentru vânzarea acestor lucrări din cadrul expoziţiei "Feminin - creatie şi tentaţie", iar banii vor fi folosiţi transparent, în proiecte caritabile sau dedicate susţinerii unor artişti plastici aflaţi la început de drum. Dar, aşa cum am explicat deja, nu s-ar fi încasat aceşti bani dacă nu ar fi fost vândute lucrările!", subliniază Eduard Uzunov.

Recent şi reprezentanţii Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) au depus o sesizare pe această temă, la Parchetul General, solicitând verificarea activităţii SGCDA Visarta şi blocarea metodologiei de colectare a acestor taxe considerate abuzive. În cadrul acestei sesizări-denunţ, membrii UAP au făcut referire la modul în care organizaţia îşi gestionează încasările şi îşi susţine cheltuielile, cu mult mai mari decât veniturile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb