EDUCAŢIE Corigenţi la organizare

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Miscellanea / 29 aprilie 2022

Corigenţi la organizare

Autorităţile care activează în zona educaţie au mai ratat un examen, unul care are mai multă legătură cu organizarea şi igiena decât cu învăţământul. Un prilej în care cei mai buni elevi urmau să-şi arate cunoştinţele s-a transformat într-un scandal în care se vorbeşte de mucegai, proastă organizare, mâncare insuficientă...Ministrul a reacţionat, dar problema este că situaţiile îi impun să reacţioneze mult prea des, ideal ar fi să nu se mai ajungă la astfel de situaţii. Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate modul în care unele inspectorate şcolare judeţene au decis să organizeze cele mai aşteptate evenimente de către elevii cu rezultate remarcabile la învăţătură - olimpiadele, eliminând, în multe situaţii, principiul calităţii din ecuaţie: "Elevii reprezentanţi solicită autorităţilor să trateze cu celeritate această speţă şi să desfăşoare verificări complexe în judeţele în care participanţii au sesizat vicii de organizare sau abateri de la normele de bază ale planificării unor astfel de olimpiade şi să ia măsurile care se impun pentru ca astfel de probleme să nu mai fie întâmpinate în viitor". Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor atrag atenţia asupra necesităţii creşterii finanţării acordate de autorităţile publice locale pentru reabilitarea unităţilor de cazare ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, astfel încât condiţiile să ajungă la standardele de calitate pe care orice astfel de clădire ar trebui să le respecte în anul 2022. De asemenea, CNE îşi manifestă susţinerea în raport cu propunerile de creştere a alocărilor bugetare pentru premiile acordate olimpicilor, respectiv pentru alocaţia zilnică pentru cazare şi hrană şi solicită adoptarea acestor modificări în cel mai scurt timp posibil, pentru a nu mai permite ca alte generaţii de elevi să aibă parte de astfel de condiţii precare.

Robert Avram, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a declarat: "Modul deplorabil în care s-au desfăşurat o parte din etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare ne face să ne punem o întrebare legitimă cu privire la interesul pe care autorităţile, mai ales la nivel local, l-au manifestat faţă de organizarea profesionistă a unor evenimente care ar trebui să promoveze performanţa şcolară la cel mai înalt nivel. Este imperios ca Ministerul Educaţiei să analizeze rapid şi cu mare atenţie deciziile lipsite de profesionalism ale inspectoratelor şcolare care s-au făcut remarcate prin organizare defectuoasă şi să sancţioneze abaterile de la normele de bază de desfăşurare a olimpiadelor, acolo unde reclamaţiile elevilor, părinţilor şi profesorilor se confirmă. Autorităţile le sunt datoare tinerilor cu rezultate excepţionale, iar eforturile pe care trebuie să le depună pentru a îi sprijini nu mai pot suferi amânare",

Camere murdare şi care miroseau a mucegai, lipsa apei calde, mâncare proastă şi puţină, premii ridicole sunt câteva dintre problemele reclamate de către elevi participanţi la olimpiade naţionale. Elevi şi părinţi din toată ţară au semnalat condiţiile proaste de organizare a Olimpiadei Naţionale de Engleză de la Piteşti şi a celei de Franceză de la Craiova, reclamaţiile fiind aceleaşi, condiţii dezastruoase de cazare şi masă. Nu doar în cele două oraşe au fost probleme, mama unui elev din Iaşi care a participat la Olimpiada de Muzică, la Timişoara, a reclamat condiţiile de cazare dintr-un internat din municipiu. Aura Danielescu, inspectorul general al ISJ Timiş, a declarat că aceasta este realitatea din internatele şcolilor, ea precizând că nu a fost depusă nicio plângere privind condiţiile de cazare: "Condiţiile de cazare în internate nu sunt o necunoscută pentru nimeni, pentru niciun judeţ. Şi copiii din Timiş, când pleacă în alte judeţe, în cea mai mare parte stau în condiţii similare. Ne-am bucura cu toţii să avem sume alocate pentru a-i caza în hotel de 4 stele, pentru că ei sunt copiii cu care ne mândrim şi sunt cei care reprezintă România. Din păcate, nu se pot face minuni şi spaţiile nu pot fi reabilitate de unităţile de învăţământ, ele fiind proprietatea Consiliilor Locale". Reprezentanţii Inspectoratului au admis că, la Colegiul "Henri Coandă", condiţiile nu au fost cele mai bune, însă au spus că a fost soluţia de avarie pe care au fost nevoiţi s-o accepte. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a reacţionat în acest scandal, spunând că "ani de zile nu s-au făcut investiţii în infrastructura şcolară, iar acum se vede". El a promis că va fi dublată suma alocată pentru cazarea şi masa olimpicilor şi că vor fi majorate premiile. Acum, premiul pentru un elev care obţine locul I la olimpiada naţională este de 300 de lei. Tristă realitate, pe acest fond nu e de mirare că abandonul şcolar a ajuns la cote alarmante.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb