EGIPT:  Cel puţin 70 de răniţi într-un accident feroviar

Adina Lateş
Internaţional / 11 februarie 2016

Cel puţin 70 de persoane au fost rănite joi după ce un tren de pasageri a deraiat şi s-a izbit de o barieră de beton în guvernoratul Beni Suef, a informat Ministerul Sănătăţii din Egipt, transmite EFE, potrivit Agepres.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Jaled Mugahid, a declarat pentru EFE că 59 dintre victime au fost deja externate şi că restul răniţilor se află în continuare în spital, dar cu un prognostic stabil. Răniţii au fost trataţi la spitalele din localitatea Nasr şi din oraşul Beni Suef, situat la 120 de kilometri sud de Cairo.

Trenul, care circula pe ruta Assuan-Cairo, s-a răsturnat după ce locomotiva a izbit o barieră de beton. Mecanicul de locomotivă a fost reţinut şi este acuzat că nu a ţinut cont de indicaţiile primite de la turnul de control, potrivit unor surse de securitate citate de agenţia oficială MENA.

Faptul că trenul nu avea viteză şi că locomotiva s-a răsturnat a făcut ca trenul să nu intre în coliziune cu un altul care venea de la Assiut. Pasagerii care nu au suferit răni au fost transportaţi cu microbuzele la destinaţie, în timp ce autorităţile încercau să degajeze calea ferată pentru a permite reluarea traficului, potrivit EFE.

Accidentele feroviare sunt un lucru obişnuit în Egipt, din cauza stării proaste a şinelor, a semnalizării deficitare şi a imprudenţei unora dintre mecanici. La sfârşitul lui ianuarie, şase oameni şi-au pierdut viaţa după ce camionul în care se aflau a fost izbit de un tren în localitatea Al Ayat, la vest de Cairo, din cauza ceţii dese şi al proastei semnalizări la o trecere de nivel. Unul dintre cele mai grave accidente înregistrate în ultimii ani a avut loc în noiembrie 2012, când 50 de copii şi-au pierdut viaţa după ce un tren a lovit un autocar în guvernoratul Assiut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb