EIU: Economia României va scădea cu 1,2% în acest an, dar va reveni pe creştere în 2011

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 20 septembrie 2010

EIU: Economia României va scădea cu 1,2% în acest an, dar va reveni pe creştere în 2011

România se confruntă cu măsuri severe de austeritate, care ar putea provoca instabilitate politică, iar economia va scădea cu 1,2% anul acesta, dar va reveni pe creştere în 2011, potrivit estimărilor Economist Intelligence Unit (EIU). "Rezistenţa la reducerile de cheltuieli ar putea duce la instabilitate politică", se arată într-un raport al EIU privind pers-pectivele economice globale, potrivit Mediafax.

Într-un raport din iulie, EIU indica pentru România o contracţie economică cu 0,6% în acest an şi o creştere de 0,8% a PIB în 2011.

Pentru Balcani, regiune care include Bulgaria, Croaţia, România şi Serbia, EIU anticipează o scădere economică de 0,2% în 2010, urmată de un avans de 3,1% în 2011.

"În Balcani, economiile rămân vulnerabile la criză. Statele sunt expuse la problemele Greciei, din cauza legăturilor la nivelul investiţiilor, comerţului, sistemelor bancare şi remitenţelor", menţionează raportul.

În cazul Bulgariei, Produsul Intern Brut (PIB) ar urma să coboare cu 0,1% în acest an. Capacitatea statului de a răspunde crizei este limitată de ancorarea monedei naţionale, leva, de euro şi de nevoia de a menţine o politică fiscală restrictivă.

Europa Centrală şi de Est, regiune formată din Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Slovenia, va înregistra o creştere economică de 1,6% în acest an, după o scădere de 2,4% în 2009. Anul viitor, PIB va creşte, probabil, cu 3%.

EIU apreciază că Europa de Est a început să-şi revină, chiar dacă va consemna performanţe economice mai slabe decât alte regiuni cu economie emergentă în 2010. Exporturile şi industria se consolidează în majoritatea statelor, însă încrederea populaţiei şi mediului de afaceri rămâne fragilă, iar pieţele valutare şi de obligaţiuni sunt vulnerabile în faţa riscurilor de răspândire a problemelor din zona euro.

În plus, revenirea în unele state, în special din Balcani şi zona Mării Baltice, este lentă. În aceste condiţii, EIU anticipează doar o relansare modestă în regiune în acest an, de 3,1%. În 2011 economia va creşte cu 3,6%, ritm totuşi slab în comparaţie cu cele înregistrate anterior crizei. Condiţiile de creditare vor rămâ-ne, în general, restrictive, iar consumul privat va fi limitat de şomajul ridicat.

La nivel mondial, EIU estimează un avans economic de 4,4% pentru 2010 şi de 3,6% pentru 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb