Electorat versus partide

După 14 ani de la primele alegeri postcomuniste electoratul românesc s-a schimbat. Capacitatea partidelor de a manipula opţiunile alegătorilor s-a redus simţitor. Dincolo de controlul conjunctural şi întotdeauna contraproductiv al media, dincolo de înşelătoarea forţare a migrării unidirecţionale a aleşilor locali, dincolo de dezechilibrul politic artificial, alegătorii şi-au înţeles rolul. Seculara dilemă a "cetăţeanului turmentat" şi circumspect proguvernamental va rămîne nu doar un reper istoric sau cultural, ci un posibil comportament electoral, dar dinamica vieţii sociale şi economice a transformat cadrul alegerilor din România. Pînă acum spectator al jocului electoral, alegătorul s-a mobilizat dar nu atît în favoarea unui partid sau al altuia, ci ca un autentic arbitru.

Tradiţional, alegerile locale înregistrează cele mai slabe cote de participare. Pînă la integrarea europeană şi participarea românilor la alegerile pentru Parlamentul european (în 2009) pentru care prezenţa la vot este şi mai scăzută aşa cum au dovedit-o şi alegerile din 10-13 iunie (46,2%), alegerile locale rămîn cele ce mobilizează în mai mică măsură cetăţenii. Ori, absenteismul la locale în 2004 a înregistrat o scădere semnificativă: în raport cu cei 50,85% din 2000, anul acesta s-au prezentat la urne 54,23% dintre alegători. Schimbarea tendinţei în privinţa prezenţei la vot este un indiciu al unui nou tip de competenţă civică. Spre deosebire de sondajele de opinie din campanie, sondajele de la ieşirea de la urne au indicat mobilizarea mai ales a electoratului consistent (votînd uniform la toate tipurile de alegeri) şi a cărui intenţie de vot era deja formată (pentru 60% din cazuri) înaintea începerii campaniei electorale.

Afectate de acest absenteism relativ, alegerile locale au dezvăluit nouă faţă a electorului român care a surprins politicienii şi consultanţii electorali. În general absenteismul este văzut ca un mijloc de a dezavua clasa politică şi exprimă un profund sentiment de neputinţă şi de lehamite. De obicei de această nemulţumire beneficiază populiştii şi extremiştii de toate felurile care ştiu mai bine decît alte familii politice să coaguleze comportamentele protestatare. Ori la aceste alegeri cetăţenii români s-au comportat european. Ca şi cei mai mulţi din europeni la alegerile din 10-13 iunie şi românii au optat între votul util şi vot sancţiune. Victoria de etapă a alegătorilor asupra partidelor oligarhizate este un semnal al noilor atitudini politice.

Spre exemplu, electorii britanici ostili participării ţării lor în aventura irakiană au sancţionat dur Partidul Laburist al lui Tony Blair cu ocazia alegerilor municipale parţiale care s-au derulat pe 10 iunie paralel cu alegerile europene. Laburiştii au primit doar 26% din voturi, mai puţin decît Partidul Liberal-democrat (29%) sau decît conservatorii (38%). Pentru prima dată după al doilea război mondial bipartidismul englez, exemplu clasic al sistemului cu două partide semnificative, este pus în discuţie, iar alegerile parlamentare de anul viitor se anunţă deja dificile pentru laburişti. În Irlanda unde alegerile au fost de asemenea în paralel, europene şi locale, coaliţia centristă a premierului Bertie Ahern a fost sancţionată, partidul Fianna Fail al şefului guvernului pierzînd 6% din voturi în comparaţie cu 1999, situaţie ce s-a repetat şi în cazul aliaţilor săi din Fine Gael cu un recul de 2%. În Franţa, la fel ca la regionalele din martie 2004, Partidul Socialist a cîştigat detaşat (28,88% din voturi) devansînd Uniunea pentru o Mişcare Populară apropiată preşedintelui Jacques Chirac aflată la guvernare (16,64%).

Cu rare excepţii, cea mai mare parte a guvernelor europene au fost sancţionate la alegerile europene. Partidele aflate la putere au încercat fie să minimizeze, fie să naţionalizeze scrutinul european. Dar dacă alegerile europene nu afectează guvernele naţionale, alegerile locale au o mare influenţă asupra electoratului. Cînd nu sunt cumulate cu alte alegeri (locale, prezidenţiale ca în Lituania) europenele nu reuşesc să mobilizeze, în afara militanţilor, decît susţinătorii civismului sau adepţii votului protestatar. În fond Europa suportă consecinţele opacităţii tehnocratico-birocratice a Bruxelles-uui şi reducţionismului naţional al principalilor actori politici sau mediatici.

După alegerile locale din 1992 în România începuse să se manifeste o tendinţă de scădere a interesului faţă de alegerile locale. Departe de a fi normală, această situaţie avantaja statu quo-ul. Unii alegători au înţeles acest proces. Cei 80% ce se declară indiferenţi faţă de politică nu sunt un bloc. Atitudinea lor diferă în funcţie de rezidenţă, instrucţie şi vîrstă. Noul electorat este ostil politicii tradiţionale, figurilor vechi şi oligarhiei de partid. Spre deosebire de electorat, partidele nu au reuşit să depăşească spiritul deceniului trecut. Marea revelaţie a alegerilor locale din 2004 este noua atitudine a alegătorilor care înţeleg să folosească minima putere pe care o au pentru a controla puterea, oricare ar fi aceasta. Dacă partidele nu înţeleg această transformare, relaţia lor cu societatea va deveni şi mai dificilă. Pînă atunci şi în România, cel puţin pentru moment, elector vincit.