ELECTRICA, DISPUSĂ SĂ-ŞI CUMPERE MAI SCUMP FILIALELE DE LA FP Mai mulţi bani pentru FP, din pixul lui Toma Petcu

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 octombrie 2017

Mai mulţi bani pentru FP, din pixul lui Toma Petcu

"Electrica", gata să dea 60 de milioane de lei în plus pe pachetele FP la filialele sale

Acţionarii Electrica, chemaţi să aprobe tranzacţia, chiar în AGA cu cântec pentru alegeri

"Electrica" nu a dat, în acest an, dividende speciale, ca alte societăţi din energie

Dincolo de vâlva creată, pe bună dreptate, de alegerile pentru conducerea Electrica (EL), pentru care administratorii companiei au acceptat doar candidaturile depuse de statul român cu o întârziere de opt minute faţă de termenul din convocator, acţionarii au de luat, pe 26 octombrie, o altă decizie extrem de importantă - aprobarea achiziţiei deţinerilor Fondului Proprietatea la filialele companiei, conform memorandumului negociat în luna iulie, care presupune un cost mai mare cu 60 de milioane de lei pentru companie, faţă de negocierea ratată, din martie 2016.

În vară, "Electrica" a anunţat că a încheiat un Memorandum de Înţelegere cu Fondul Proprietatea în vederea achiziţionării participaţiilor pe care Fondul le deţine în filialele Electrica, respectiv SDEE Distribuţie Muntenia Nord, SDEE Distribuţie Transilvania Sud, SDEE Distribuţie Transilvania Nord şi Electrica Furnizare, pentru 752.031.841 lei.

Societatea a precizat că Fondul păstrează dreptul să primească dividendele aferente anului financiar încheiat la 31 decembrie 2016.

Conform documentelor prezentate, acestea se ridică la 98 milioane de lei.

Anunţul a venit după ce, în luna mai, Fondul Proprietatea a pus presiune, transmiţând că încearcă să îşi vândă deţinerile respective şi către alţi competitori.

Ciudat este că Electrica, deşi ar fi trebuit să negocieze cu FP, de pe o poziţie de forţă, fiind cam singurul cumpărător interesat, este dispusă, acum, să dea cu 60 de milioane de lei mai mult pentru pachetele Fondului, decât avea de gând cu un an în urmă.

În martie 2016, oferta fermă a Electrica SA a fost de 790 milioane lei, în condiţiile în care FP dorea 875 milioane de lei.

Compania spunea, atunci, că propunerea sa a fost în linie cu oferta fermă a Fondului Proprietatea din martie 2015 (când cele două părţi au mai purtat o rundă de negocieri).

Electrica explica, anul trecut: "Pentru o comparaţie relevantă cu propunerea ELSA (n.r. Electrica SA) de 790 milioane RON, oferta FP trebuie să fie considerată în termeni de valoare a capitalurilor proprii, respectiv 875 milioane RON - preţul tranzacţiei propus de FP de 805 milioane lei, plus partea din dividende 2015 care rămâne FP de 70 milioane RON (106 milioane RON total dividende atribuibile şi plătibile pentru anul 2015 minus 36 milioane RON care ar urma să fie plătiţi de FP către ELSA conform negocierilor). Punctul nostru de vedere privind oferta FP este ca majorarea preţului tranzacţiei de 805 milioane RON cu valoarea dividendelor de 70 milioane RON nu este susţinută din punct de vedere economic sau al standardelor de evaluare, deoarece dividendele sunt deja incluse în poziţia netă de numerar şi, prin urmare, sunt parte din valoarea capitalului propriu (equity value).

Oferta ELSA de 790 milioane RON reprezintă un discount de aproximativ 6% faţă de VAN FP (n.r. valoarea activului net), discount similar cu cel al altor tranzacţii încheiate recent de FP, în timp ce oferta FP include o primă de aproximativ 4% peste valoarea VAN a FP. ELSA a făcut propria evaluare a preţului tranzacţiei independent de valoarea activului net (VAN) FP şi, din punctul nostru de vedere, următoarele observaţii sunt relevante privind VAN FP:

- VAN FP a fost reevaluat în noiembrie 2015 la 841 milioane RON, o creştere de 9% faţă de valoarea anterioară de 770 milioane RON, valabilă din decembrie 2014;

- VAN FP a fost determinată având la bază premisele mediului de reglementare aplicabile la data evaluării (septembrie 2015) şi nu ia în considerare modificările cadrului de reglementare aprobate ulterior de ANRE.

Astfel, considerăm că valoarea VAN nu se bazează pe un nivel rezonabil de predictibilitate asupra mediului de reglementare în lumina modificărilor aprobate de ANRE în decembrie 2015.

Reamintim totodată că preţul de piaţă al acţiunilor FP la BVB şi LSE este cu aproximativ 30% mai mic faţă de valoarea VAN/acţiune".

FP deţine următoarele participaţii: 21,99%, la Electrica Distribuţie Muntenia Nord, 22% la Electrica Distribuţie Transilvania Nord, 21,99% la Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi 22% la Electrica Furnizare SA.

Ce s-a întâmplat, în decurs de un an, de Electrica este dispusă la o plată substanţial mai mare, în condiţiile în care este singurul cumpărător?

În piaţă, au existat numeroase critici legate de faptul că societăţile din energie nu şi-au făcut investiţiile programate. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care statul a cerut, anul acesta, distribuirea a 90% din profiturile companiilor din portofoliu, unde era majoritar, şi a unor sume din rezerve.

Însă, la Electrica, statul, are, prin Ministerul Energiei, un pachet de 48,7%, aşa că a scăpat de ordinul să dea dividende speciale, rămânându-i mai mulţi bani în conturi.

Faţă de anul trecut, au existat schimbări şi în conducerea Electrica, dar şi la Ministerul Energiei.

Pe parcursul anului, Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea s-au contrat dur, în special în legătură cu situaţia de la Hidroelectrica.

Astfel, în vară, unele voci se întrebau dacă este o coincidenţă semnarea înţelegerii dintre Electrica şi FP, surprinzător de repede după scandalul privind numirile de la Hidroelectrica.

La finalul lunii iunie, Hidroelectrica rămăsese fără Directorat, întrucât Consiliul de Supraveghere provizoriu, numit în aprilie, nu se putea întruni să ia decizii, din lipsă de cvorum (doi membri din partea statului demisionaseră, iar reprezentantul FP nu participa la şedinţe). Atunci, Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea, cei doi acţionari ai Hidroelectrica, şi-au aruncat săgeţi, şi-au spus acuzaţii dure, după care, într-o zi, s-au înţeles şi au ţinut AGA pentru completarea boardului, se pare sub promisiunea Ministerului (care controlează 80% din companie) să menţină fostul Directorat.

Ulterior, Directoratul a fost schimbat, iar FP a revenit în poziţia să facă scandal.

În plină tensiune cu statul român, FP a reuşit să obţină 752 milioane de lei de la Electrica, plus dividende de aproape 100 de milioane de lei, şi promisiunea încheierii contractului până în data de 31 octombrie 2017.

Deşi nu este acţionar majoritar la Electrica, la un cvorum AGA de 70-75%, statul controlează deciziile în Adunările Generale, astfel că are în mână contractul cu Fondul Proprietatea, după ani de zile de negocieri.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Electric a nu putea da dividend special intrucat statul nu detine 50% plus 1 actiune

    1. Dar halatu?cat e halatu?

    Ca trebuie sa plateasca sunt consecintele legilor proaste facute de Macovei

    ,ramasitele PNL si UDMR. 

    1. tTipule esti paralel.....

    752 milioane sunt mai multe decat 790 milioane, marea neagra este mare...

    1. Faci pe desteptul la aritmetica, dar nu te duce capul ca e vorba si despre dividende.

    pai nu cumva e un troc? Ministerul Energiei cumpara cu 60 milioane de lei tacerea FP-ului la alte companii de stat unde fondul este actionar si unde ii sta in coaste Ministerului, nelasandu-l sa-si faca combinatiile, fluturand intr-una mizeria aia numita guvernanta corporativa (gen Hidroelectrica). FP-ul se va complace pe 60mil lei. E scump, e ieftin?

    Domnilor de la Bursa, sunteti ziar economic. Puneti mana si calculati multiplii din tranzactie. Sunt sub 4.0x EV/EBITDA cu tot cu dividende, adica sub media companiilor comparabile din regiune. Ca sa nu mai vorbim de companiile comparabile din vest. Si in plus se elimina minoritatile de 28% din rezultatul net distribuibil actionarilor prin dividende. Doamne te doare mintea, macar incercati sa invatati domeniul in care activati. Articole din astea scrie bunica mea daca vrea, sa ne vaitam aoleu ni fura multinationalilii. Lilii sariti lumeee!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb