Iniţiativa Electrolux "Aspirator din mare" are ca scop atragerea atenţiei asupra problemei poluării cu plastic precum şi asupra necesităţii reciclării plasticului, care poate fi utilizat la fabricarea de electrocasnice cu efect minim asupra mediului, se arată într-un comunicat al companiei.
"În oceanele noastre plutesc adevărate insule de plastic, unele de câteva ori mai mari ca suprafaţă decât Texas. Cu toate acestea, pe pământ, ne străduim să facem rost de suficient plastic reciclat pentru a face faţă cererii de aspiratoare. Omenirea are nevoie acum de un plastic cu o karmă mai bună", a declarat Cecilia Nord, Vice Preşedinte, Floor Care Environmental and Sustainability Affairs, Electrolux.
Tehnicile de colectare a plasticului vor varia în funcţie de locaţie - de la scufundări până la pescuirea deşeurilor din valuri. "Vom colabora cu voluntari şi experţi care locuiesc în apropiere sau care lucrează în acest domeniu", adaugă Cecilia Nord.
Principalul obstacol în calea creşterii procentului de plastic reciclat din electrocasnicele este fluctuaţia stocurilor de material brut reciclat. În prezent, în industria reciclării se înregistrează progrese importante şi se derulează mai multe programe de cercetare. Cu toate acestea, pentru a rezolva deficitul dintre cerere şi ofertă şi a face acest ciclu să funcţioneze cu adevărat, este nevoie de schimbarea percepţiei generale a consumatorilor şi de dispariţia obstacolelor din calea proceselor de reciclare.