"Electroputere" Craiova se menţine în topul câştigurilor

RALUCA MARIN
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 9 august 2012

"Electroputere" Craiova se menţine în topul câştigurilor

Acţiunile "Electroputere" Craiova (simbol EPT ) au adus investitorilor, în perioada 6 iulie - 7 august, cele mai mari randamente, de 64,14%.

Compania are un capital social de 33,76 milioane lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/titlu.

Uzina "Electroputere" Craiova a fost scoasă la vânzare în anul 2001, fiind preluată, în anul 2007, de către firma saudită "Al-Arrab Contracting Company", care deţine, în prezent, 86,28%.

Pentru acest an, compania a bugetat un profit de 23,55 milioane lei, după ce, anul trecut, a înregistrat un rezultat negativ de 48 milioane lei, iar, în ultimii 11 ani, a acumulat pierderi în valoare totală de peste 870 milioane lei.

La începutul lunii mai, 350 de salariaţi au rămas fără locuri de muncă la Fabrica "Electroputere" din Craiova, pe fondul diminuării comenzilor.

Principalii indici bursieri au înregistrat, în perioada analizată, aprecieri. Indicele BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare şi "Fondul Proprietatea", a crescut cu 7,68%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a crescut cu 4,7%, iar indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 4,39%.

Fondul "Certinvest BET-FI Index" a adus investitorilor câştiguri de 9,58%.

Tradiţionaliştii care au preferat, pe 6 iulie, să constituie depozite în euro, la "ATE Bank", au obţinut randamente de 0,29%. Inves-titorii care au ales să-şi ţină banii în depozite în lei, la "ATE Bank", au înregistrat câş-tiguri de 0,06%.

Cei care au preferat să-şi ţină banii la ciorap au înregistrat deprecieri ale economiilor de 0,52%.

Cotaţia aurului a crescut cu 1,16% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 189 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului 1.606 dolari.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Domnule Make, treziti-va ! Nu se poate sa tineti pe oricine in aceeasi breasla cu dvs. doar pt ca da bine la calendar. Zic asta ca sa nu zic de sefii ei. Pe unul dintre ei chiar il admir (dvs). Pai cum e posibil sa faceti un articol despre EPT ca fiind o vedeta. Cred ca si un computer actionat de un program ar fi refuzat sa de-a Electro in topul castigurilor. Eu sunt sigur ca acel program ar fi avut o bariera de volum ceea ce este esential. Nu poti sa pui orice duda de societate cu un volum mediu zilnic egal cu costul unei perechi de pantofi, sa o pui vedeta. Pai care e castigul ? O pereche de sosete? Hai sa fim seriosi. Reglati-va setarile. Puneti firme serioase, care au volum nu orice pleasca altfel vi se schimba auditoriul. Multumesc

    1. Aveti dreptate.

      Apreciez f mult raspunsul dvs. Totusi, recitesc mesajul meu si consider c-am fost poate prea dur, poate si din cauza baietilor destepti din politic care au reusit s-o puna pe butuci. Multumesc

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb