Elefantul şi măgarul

Nu ştiu dacă a scris cineva, vreodată, o fabulă cu acest titlu, iar eu, chiar dacă aş vrea, tot n-aş putea, acum. Nu de alta, dar nu sunt la zi cu cotizaţia la Asociaţia profesională a creatorilor de fabule, catrene, cimilituri şi epitafuri; n-am avut timp să-mi scot certificatul de liber profesionist în domeniul culturii, de la Camera de Comerţ şi Industrie a Cartierului; n-am depus bilanţul şi auditul anual la operele de sertar create în cursul anului 2007, fără de care Primăria de sector nu-mi poate elibera certificatul fiscal şi nici poliţistul comunal nu cred că mi-ar da referinţe prea bune, de cînd a aflat, din vecini, că trăiesc doar din scris şi din citit. Aşa că mă rezum la politică!

În cazul de faţă, la politica americană, unde cele două dobitoace de poveste îndeplinesc funcţia de embleme-simbol pentru singurele partide care contează, Republican şi Democrat. Aflate în plină febră a alegerilor interne, partidele "istorice" ale Uniunii pregătesc competiţia tuturor competiţiilor politice din America, cea pentru Casa Albă.

Ziua de marţi, 5 februarie, a fost una specială - "super-marţi" - nu doar pentru că americanilor le place să facă, din orice, un eveniment "super", ci pentru că reprezintă barometrul candidaţilor, la jumătatea cursei pentru nominalizare. Atît republicanii, cît şi democraţii, au organizat consultări ale electoratului propriu, în 24 de state, pentru a afla cine este favoritul acelor alegători care formează "nucleul dur" al fiecărui partid. În privinţa Republicanilor, alegerile au dat un cîştigător, care cu greu va mai putea fi ajuns: John McCain. El a adunat 680 de electori, care la Convenţia Republicană, din august, vor vota în favoarea desemnării sale drept candidat oficial în cursa pentru Casa Albă. Urmăritorii lui au trebuit să se mulţumească doar cu 270 de electori, Mitt Romney, şi res­pectiv 176 de electori, Mike Huckabee. Pentru ca să obţină oficial nominalizarea republicanilor, McCain are nevoie de votul a 1191 de delegaţi, din totalul celor 2380, care vor lua parte la cea de-a 39-a Convenţie, ce se va reuni la Minneapolis-Saint Paul, la 30 august. Evoluţia candidaţilor republicani a fost destul de surprinzătoare, fie şi dacă ne gîndim la faptul că actualul favorit, McCain, era cît pe ce să renunţe, puţin înaintea primarelor din Iowa. Odată clarificată situaţia, chiar dacă urmăritorii lui nu vor ieşi imediat din cursă, competiţia îşi va reduce simţitor din ardoare. Mult mai devreme decît rivalii lor democraţi, republicanii se vor putea concentra pe mesajul care-i interesează: demolarea adversarului. Chiar dacă agenda şi situaţia lăsate "moştenire" de actualul Preşedinte republican, G.W. Bush, nu-i creează nici pe departe o poziţie favorabilă, chiar dacă nu are nici urmă de charismă, ca alţi competitori, McCain a fost cît se poate de convingător în a livra alegătorilor republicani imaginea unui candidat solid, credibil, cu un discurs coerent, cons­truit în cea mai mare parte pe o critică acidă la adresa democraţilor şi mai puţin a competitorilor din propriul partid. McCain s-a străduit, cu folos, să convingă electoratul propriului partid că o guvernare democrată ar fi un rău mult mai mare pentru economie şi o pagubă politică mult mai însemnată pentru marile obiective ale Americii, decît orice altceva. Un exerciţiu de fidelizare care, de la distanţă, poate părea superfluu, ori de-a dreptul inutil. Nimic mai fals, pentru că alegătorii republicanilor sunt încă sub influenţa timorantă a prăbuşirii de popularitate a Preşedintelui Bush. Cum, îndeobşte, discursul deconstructivist, critic-dizolvant, este mai precis, mai concret şi adesea, mult mai convingător, republicanii au răsturnat în favoarea lor o situaţie care, pînă acum doar cîteva luni, părea să nu le lase nicio speranţă. Campania lui McCain le-a redat alegătorilor republicani şi conducătorilor partidului speranţa că bătălia pentru Casa Albă nu este pierdută înainte chiar de a se da startul. Este motivul pentru care disensiunile şi competiţia internă vor adormi cît de curînd, iar maşinăria electoral-financiară a Partidului Republican se va pune, fără rezerve, în serviciul favoritului scos din urne de "super-marţea" electorală a lui februarie 2008.

La democraţi, în schimb, deranj mare! Pentru prima dată de cînd există, super-marţea electorală nu a reuşit să dea un cîştigător, nu şi-a făcut datoria să diferenţieze credibil şi sensibil principalii candidaţi. Clinton şi Obama au plecat din bloc-starturi aproape la egalitate; Obama şi Clinton se află la jumătatea cursei, umăr la umăr şi nici măcar "fotografia" nu a putut da, între cei doi, o diferenţă care să conteze politic. Drept pentru care democraţii sunt condamnaţi să suporte în continuare presiunea competiţiei interne, risipind astfel o bună doză de energie şi o mare parte din resursele financiare, înainte de a se intra în bătălia de la care aşteaptă cheia Casei Albe. Hillary Clinton a reuşit să adune 823 de delegaţi, în timp ce Barack Obama 741. Pînă la 2025, cît sunt necesari pentru a primi investitura partidului, din totalul celor 4049 cîţi vor fi prezenţi, între 25 şi 28 august, la cea de-a 45-a Convenţie Naţională a partidului, ţinută la Denver, Colorado, mai este cale lungă. Cei doi candidaţi democraţi, care sunt obligaţi de împrejurări să dedice o parte din mesaj demolării competitorului, din propriul partid, se vor măcina încă două-trei luni bune, poate chiar pînă la Convenţie, ceea ce slăbeşte neaşteptat poziţia de pe care va pleca în bătălia finală candidatul democrat, finalmente ales. Balonul de încercare aruncat, în mod neinspirat, în toiul luptei dintre Obama şi H. Clinton, privind posibilitatea ca cei doi să-şi împartă tichetul democraţilor, chiar dacă raţională, a fost rău plasată, ca moment politic, nefăcînd altceva decît să încingă şi mai tare competiţia dintre cei doi. Deşi a condus tot timpul, la capitolul fonduri de campanie, H. Clinton se vede confruntată acum, cînd avea cel mai puţin nevoie, cu o criză de finanţare! Ca să facă faţă, cea care ar vrea să mai facă o dată ordine la Casa Albă, de data aceasta, chiar din Biroul Oval, s-a văzut nevoită să aducă "de-acasă" 5 milioane de dolari pentru cheltuieli curente! Chiar dacă nu a cîştigat mai mulţi delegaţi, Obama a marcat un punct serios, cîştigînd net meciul la criteriul numărului de state în care a ieşit învingător, motiv pentru care fondurile de susţinere electorală se îndreaptă către echipa lui. Este rezultatul unei alte victorii, de imagine, pe care a obţinut-o Obama, în această zi electorală de marţi, aceea de a se fi impus ca un "candidat al schimbării", aruncînd pe umerii Doamnei Clinton mantia greoaie rezervată reprezentaţilor "esta­blish­ment"-ului.

În cursa dintre Elefantul Republican şi nărăvaşul Asin Democrat, "super-marţea" lui februarie 2008 a favorizat, se pare, răbdarea şi aparenta inerţie a republicanilor.