Elena Udrea va fi cercetată sub control judiciar

Elena Deacu
Anticorupţie / 16 iunie 2015

Actualizare 15:00

Elena Udrea va fi cercetată sub control judiciar în dosarul "Gala Bute", după ce judecătorii de la instanţa supremă nu au prelungit arestul la domiciliu impus în cazul ei, decizia în acest caz fiind definitivă.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au avut pe rol un dosar ce viza verificarea măsurii preventive în cazul Elenei Udrea. În primă instanţă, în acest caz s-a decis ca fostul ministru să fie arestat în continuare la domiciliu. Această decizie a fost contestată de Udrea. La termenul de marţi, procurorul DNA, prezent în sala de şedinţă, nu şi-a mai susţinut pledoaria în sensul arestării la domiciliu a Elenei Udrea, ci a cerut judecătorului să admită solicitarea ei de a fi cercetată sub control judiciar.

Procurorul DNA nu a mai cerut arestarea la domiciliu a Elenei Udrea pentru că, în 7 mai, Curtea Constituţională (CC) a decis că dispoziţiile articolului 222 din Codul de procedură penală încalcă legea fundamentală, întrucât nu este precizată durata maximă a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă.

În acest context, reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a solicitat cercetarea sub control judiciar a Elenei Udrea, întrucât, la momentul publicării motivării deciziei de către Curtea Constituţională, ar fi existat posibilitatea ca fostul ministru să fie judecat în stare de libertate, fără a avea vreo măsură restrictivă.

---

Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde contestă arestul la domiciliu în dosarul "Gala Bute", în care este judecată pentru fapte de corupţie.

"Ceilalţi din dosar au permanent măsuri mai uşoare decât mine, ceea ce mie îmi arată că, dacă se păstrează această situaţie, există o opinie formată a judecătorilor, ceea ce este foarte grav, că aş fi mai vinovată decât ei sau că aş fi vinovată, cât timp beneficiez de prezumţia de nevinovăţie, dar şi susţin că sunt nevinovată. Deci, voi invoca aceste lucruri în faţa instanţei şi o să vedem ce o să decidă", a declarat Elena Udrea la Instanţa supremă.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu - administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu - fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu - fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă - administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

Elena Udrea, Rudel Obreja şi Tudor Breazu au primit arest la domiciliu în acest dosar iar Gheorghe Nastasia şi Ştefan Lungu au control judiciar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb