Elevii cer reforma legislaţiei din educaţiei

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 26 ianuarie 2022

Elevii cer reforma legislaţiei din educaţiei

Lipsa dialogului pe teme importante frânează reformele, consideră reprezentanţii elevilor, care au, din nou, mai multe solicitări adresate autorităţilor. Consiliul Naţiomal al Elevilor (CNE) susţine că reforma legislaţiei din educaţie nu mai poate suferi amânare! Potrivit CNE: "Recent, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat public faptul că Ministerul doreşte ca noul pachet legislativ pe care autorităţile şi-au asumat să-l contureze, ca parte a procesului de implementare a proiectului «România Educată», să presupună introducerea a două acte normative, respectiv o lege a învăţământului preuniversitar şi una a învăţământului superior. Până acum, diferenţele dintre cele două sisteme de învăţământ, cel preuniversitar şi cel universitar, au fost majore. Din aceste considerente, o astfel de măsură este, din perspectiva Consiliului Naţional al Elevilor, oportună, considerând că ar presupune un mecanism suplimentar pentru prioritizarea şi raportarea punctuală la problemele specifice pentru fiecare formă de învăţământ".

Totodată, reprezentanţii elevilor solicită Ministerului Educaţiei ca procesul de redactare a noului act normativ, pe tot parcursul acestui proces, să presupună implicarea tuturor partenerilor de dialog social, în aşa fel încât noul pachet legislativ să răspundă cu adevărat nevoilor reale din teritoriu şi să întâmpine următorul an şcolar, nu orice alt moment care ar putea dezechilibra educaţia. Potrivit reprezentaţilor elevilor: "Punem accentul asupra vulnerabilităţilor legislative care sunt puternic resimţite de actorii relevanţi din sistem şi care pot fi identificate doar în urma unui îndelung proces de dialog.Mai mult decât atât, tragem un semnal de alarmă asupra faptului că partenerii de dialog social ai Ministerului Educaţiei nu au fost, nici până la acest moment, invitaţi de Comitetul interministerial pentru implementarea proiectului "România Educată" la consultări care ar trebui să aibă drept scop stabilirea unor direcţii strategice şi principii de la care să pornească proiectul noii Legi a educaţiei naţionale, chiar dacă proiectul Preşedintelui României s-a bucurat de o largă participare a societăţii civile până la momentul lansării. Astfel, solicităm guvernanţilor să nu se abată de la principiile care au fost asumate prin intermediul proiectului care, odată implementat cu responsabilitate, are potenţialul de a aduce schimbarea de fond pe care cu toţii ne-o dorim".

Robert Avram, preşedintele interimar al Consiliului Naţional al Elevilor a declarat: "La 11 ani de la momentul adoptării actualei Legi a educaţiei naţionale, a venit momentul ca autorităţile centrale să ia în serios necesitatea unei reforme curajoase în învăţământul preuniversitar, din perspectivă legislativă, iar Ministerul Educaţiei trebuie să îşi asume responsabilitatea consultării tuturor factorilor implicaţi în procesul educaţional, dar şi un set de termene clare de implementare, care să ducă la adoptarea modificărilor în cel mai scurt timp posibil şi care să fie cu stricteţe respectate. Salutăm iniţiativa, însă aşteptăm cu interes ca în perioada imediat următoarea să ne putem aduce aportul în perspectiva reprezentativităţii reale". Lungul şir al problemelor educaţiei este departe să se sfârşească.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb