Elveţia imobilizează active şi rezerve ale Băncii centrale a Rusiei în valoare de 7,4 miliarde de franci elveţieni

F.D.
Internaţional / 10 mai 2023

Elveţia imobilizează active şi rezerve ale Băncii centrale a Rusiei în valoare de 7,4 miliarde de franci elveţieni

Elveţia a imobilizat active şi rezerve în valoare de 7,4 miliarde de franci elveţieni (aproximativ 7,6 miliarde de euro) - aparţinând Băncii centrale a Rusiei, anunţă miercuri Ministerul elveţian al Economiei (SECO), o decizie istorică, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, relatează AFP, potrivit News.ro.

Aceasta este o nouă etapă în sancţiuni anunţate de către Confederaţia helvetică împotriva Rusiei.

Elveţia a interzis tranzacţii legate de gestionarea rezervelor şi activelor Băncii centrale ruse începând de la 25 martie 2022.

"Valorile patrimoniale ale Băncii centrale a Federaţiei ruse sunt, aşadar, active imobilizate", precizează ministerul.

Negocierile se află în curs în Uniunea Europeană (UE) în vederea unei eventuale folosiri a activelor instituţiei emitente a Federaţiei ruse în vederea unor investiţii şi alocării veniturilor acesteia reconstrucţiei Ucrainei.

"Elveţia urmăreşte dosarul îndeaproape", subliniază ministerul.

Aceste fonduri ale Băncii centrale ruse nu sunt incluse în activele şi valorile în sumă de 7,5 miliarde de franci elveţieni "îngheţate" în Elveţia care sunt "proprietatea sau sub controlul unor persoane, întreprinderi sau entităţi vizate de sancţiuni", precizează ministerul elveţian.

Elveţia - în mod tradiţional neutră - a decis, la patru zile după invazia rusă a Ucrainei, la 24 februarie 2022, să se alinieze sancţiunilor Uniunii Europene (UE) impuse Moscovei, care obligă băncile să transmită informaţii despre clienţii sau întreprinderile vizate.

Acesta este şi cazul obligaţiei de a declara cu privire la Banca centrală a Rusiei.

Aceste declarări sunt obligatorii şi au loc trimestrial, însă, "în cazul unei pierderi sau pagube excepţionale şi neprevăzute, declararea la SECO nu suferă nicio întârziere", precizează autorităţile elveţiene în acest comunicat.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Actiune care ar putea sa puna pe "fuga" multe active

    1. nu ar putea ci va pune pe "fuga " multe active = gen china , musulmanii

      lumea se rupe in doua si incepe un nou razboi rece  

    Pare mai puțin decât linia de credit de 50 mld pentru Credit Suisse care trebuia să o stabilizeze, doar că tot a ajuns sa fie vândută.

    Altfel spus, pe elvețieni nu ii deranjează să mai blocheze niste bani la ei dat fiind ce probleme au. 

    Neutralitatea lor s-au terminat de când a apărut FACTA. 

    Neutralitate nu gluma la ceasornicarii astia! Nici nu-i de mirare ca au inceput clientii straini sa-si retraga masiv banii din bancile lor, ca sa nu-si vada economiile imobilizate pe motiv de corectitudine politica!

    1. Rușii se apucaseră de hoții și crime în niște condiții cunoscute. Elveția n-a fost de treabă. :)))

      Iar ai aparut, tu asta, care te amuzi de propria prostie!

      Iarăși gunoiașul sărac și nesimțit care suferă laolaltă cu poporul sovietic. :)))))))))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb