Enel România înlocuieşte peste 3.670 de becuri incandescente cu unele economice în gospodăriile din comuna Valea Ciorii, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Acţiunea face parte din campania lansată în 2011 pentru promovarea unui consum energetic responsabil.
Datorită noilor becuri, ce au un consum mic de energie, 735 de gospodării din Valea Ciorii, judeţul Ialomiţa, vor economisi aproximativ 73.500 lei pe an.
Valea Ciorii din Ialomiţa devine a doua localitate iluminată prin becuri economice.
Enel îşi continuă proiectul de promovare a unui consum eficient de energie, ce a fost lansat în noiembrie 2011, când comuna Izvoarele din Giurgiu a devenit prima localitate ce utilizează exclusiv becuri economice. Proiectul face parte din platforma de responsabilitate socială Enel, al cărei scop este crearea unei lumi sustenabile pentru generaţiile viitoare.