ENEL şi ESF onlus susţin populaţiile sărace ale lumii

Adina Lateş
Companii / 11 noiembrie 2015

Începând de astăzi, Enel va deveni partener al organizaţiei non-profit Elettrici Senza Frontieri onlus (ESF onlus), pentru a oferi celor mai sărace populaţii ale lumii acces la energie, în sprijinirea dezvoltării acesteia şi în acţiuni de urgenţă şi post-urgenţă, informează un comunicat remis astăzi redacţiei.

"Scopul ambiţios al organizaţiei non-profit Elettrici Senza Frontieri onlus (ESF onlus), formate în principal din voluntari din sectorul energiei electrice, este de a promova solidaritatea internaţională pentru a oferi celor mai sărace populaţii ale lumii acces la energie, în mod sigur, continuu şi cu protejarea mediului înconjurător. Enel împărtăşeşte aceste obiective socio-umanitare, care sunt în conformitate cu principiile etice şi politicile de dezvoltare durabilă ale Grupului", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, acordul ESF onlus-Enel este în deplină concordanţă cu iniţiativa "Energie durabilă pentru toţi" a ONU, care îşi propune să ofere întregii planete energie electrică până în 2030.

Acţiunile vor implica, în primul rând, instalarea de panouri solare şi pompe de extracţie a apei potabile în şcoli, dispensare medicale, centre de prim-ajutor şi sistemele autonome de mici dimensiuni pentru a asigura iluminatul public stradal şi staţii de reîncărcare a telefoanelor mobile (stâlpi de iluminat cu LED cu panou solar, baterie şi port USB).

Michel Crémieux, preşedinte Elettrici Senza Frontiere onlus, a declarat: "Sprijinul acordat de Enel asociaţiei noastre, arată, încă o dată, cum această mare companie italiană - cu o prezenţă în mai multe economii emergente - s-a angajat la crearea de valoare comună. Suntem încrezători că Enel va oferi un sprijin puternic şi pe termen lung pentru a se asigura că proiectele noastre sunt realizate."

"Credem în importanţa unui sentiment autentic şi puternic de responsabilitate socială", a subliniat Massimo Bruno, sef Relaţii Instituţionale, Enel. "Lupta împotriva sărăciei energetice care afectează 1,3 miliarde de oameni din întreaga lume va fi cea mai mare provocare în următoarele decenii. Cu noul nostru parteneriat cu ESF onlus dorim să ne jucăm rolul în asigurarea că regiunile defavorizate ale lumii au acces la energie ieftină."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb