Energynomics organizează a 7-a ediţie a Galei premiilor pentru energie în data de 4 decembrie 2019, de la ora 18:00, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti.
Evenimentul va reuni peste 200 de înalţi reprezentanţi ai celor mai importante şi dinamice companii din industria energetică românească şi sectoarele conexe acesteia, mai menţionează sursa.
Din 2013, Gala Energynomics Awards îşi asumă ca rol principal să ofere comunităţii energetice din România modele de succes, repere aspiraţionale şi studii de caz din partea unor organizaţii şi personalităţi excepţionale.
Membrii juriului vor examina fiecare candidatură pe baza a trei principii fundamentale: SUCCES, IMPACT şi INOVAŢIE.
Accesul la competiţie este liber şi gratuit pentru oricare companie care activează în domeniul energetic românesc, indiferent de mărime, sector de activitate sau structură a acţionariatului.