Enterprise Investors: Unii antreprenori, "staruri" în urmă cu doi ani, sunt acum disperaţi să vândă

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 martie 2010

O parte dintre antreprenori, "staruri" pe piaţă cu doi ani în urmă, sunt acum disperaţi să-şi vândă afacerile, dar nu mai prezintă interes pentru investitori, a declarat, ieri, Cristian Nacu, partener în cadrul companiei de administrare a fondurilor de investiţii Enterprise Investors. "Există antreprenori disperaţi să-şi vândă afacerile, dar nu sunt atractivi din cauză că sunt într-o situaţie din care nu mai pot fi scoşi. Inclusiv cazuri de antreprenori care erau staruri acum doi ani, însă nu mai sunt atractivi pentru nimeni şi înţeleg acum că trebuia să vinzi când eşti pe val. Nu suntem interesaţi să cumpărăm neapărat ieftin, ci la preţuri corecte şi unde este loc de creştere. Companiile în dificultate nu sunt ţinta noastră", a spus Nacu, citta de Mediafax.

În opinia sa, în acest an piaţa tranzacţiilor realizate de fondurile de private equity şi-ar putea reveni, dar depinde de starea economiei.

"Dacă economia îşi va reveni din a doua parte a anului, vom vedea şi o activitate mai importantă pe piaţa de private equity. Noi sperăm să mai încheiem cel puţin o tranzacţie până la sfârşitul anului. Lucrurile s-au schimbat faţă de 2009, când a fost un an atipic pentru că nu se puteau face previziuni. Toată lumea era nesigură şi nu aveai nicio ancoră - cum ar fi exportul", a precizat Nacu, menţionând că în 2010 va fi altfel în condiţiile în care unele economii au început să-şi revină şi sunt semne mici şi în România.

Referindu-se la un eventual exit dintr-o investiţie din România în acest an, Nacu a arătat că la nivel regional compania are ca ţintă 2-3 vânzări de investiţii, dar niciuna de pe piaţa românească. "Nicio afacere din România nu este destul de matură să ieşim în acest an", a adăugat Nacu.

"Enterprise Investors" a preluat de la Eric Kish 56% din acţiunile Smartree

"Enterprise Investors" a preluat 56% din acţiunile companiei româneşti de externalizare a serviciilor de resurse umane Smartree România, deţinută de omul de afaceri Eric Kish, pentru trei milioane de euro.

Achiziţia a fost realizată prin intermediul fondului de venture capital Enterprise Venture Fund 1.

"În urma contractului agreat, fondul va pune la dispoziţia Smartree România un capital de expansiune de trei milioane euro, în schimbul unui pachet de 56% din acţiunile companiei", se arată într-un comunicat al Enterprise Investors.

Smartree România a avut în 2009 vânzări de 3,5 milioane euro.

"Fondurile pe care Smartree le-a primit de la noul nostru partener vor finanţa o nouă linie de business, aceea de outsourcing de personal, precum şi dezvoltarea ulterioară a serviciilor de salarizare şi externalizare de software. Plănuim să ne extindem semnificativ în următorii cinci ani prin adăugarea constantă de noi clienţi şi mărirea gamei de produse şi servicii", a afirmat Kish. Anterior tranzacţiei, el deţinea integral Smartree.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb