E.ON, pe pierderi

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 august 2016

E.ON, pe pierderi

E.ON SE, cea mai mare companie de utilităţi din Germania, a raportat pierderi în primul semestru din acest an, după ce a înregistrat costuri de 3,8 miliarde de euro (4,2 miliarde de dolari) legate de listarea subsidiarei "Uniper", transmite Bloomberg.

E.ON a confirmat recent că planurile privind listarea în luna septembrie a unei companii apărute prin divizarea sa sunt în grafic. Noua companie, care va fi denumită "Uniper", va prelua centralele pe bază de combustibili fosili şi reactoarele nucleare şi va fi condusă de fostul director financiar Klaus Schaefer. Activele sale vor fi responsabile pentru aproximativ jumătate din actualul profit al E.ON, conform Agerpres.

Deprecierile de active ale centralelor E.ON pe bază de combustibil fosil şi ale depozitelor de gaze naturale i-au provocat companiei germane pierderi de 3,03 miliarde de euro în primele şase luni din acest an, faţă de un profit de 1,15 miliarde de euro în perioada similară din 2015. În ultimii doi ani, E.ON a mai înregistrat deprecieri de active de peste 14 miliarde de euro, pe fondul declinului preţului energiei.

În primul semestru din 2016, profitul net ajustat al E.ON (fără "Uniper") a scăzut cu 28%, la 604 milioane de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 645 milioane de euro.

Compania şi-a reafirmat obiectivul de a înregistra anul acesta un profit net ajustat între 600 milioane de euro şi un miliard de euro, respectiv un profit operaţional de 2,7 - 3,1 miliarde de euro.

Profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) a scăzut cu 12% în primul semestru din 2016, la 2,9 miliarde de euro, în timp ce veniturile s-au situat la 20,25 miliarde de euro.

"EON a înregistrat rezultate financiare solide în primul semestru din acest an, într-un mediul operaţional dificil", a afirmat directorul financiar Michael Sen.

Datoria companiei germane a urcat la 24,8 miliarde de euro, de la 21,3 miliarde de euro la sfârşitul lui 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb