Fragmente din carlinga avionului companiei EgyptAir, care s-a prăbuşit în Marea Mediterană pe 19 mai, au fost localizate în "mai multe situri principale", a anunţat aseară comisia egipteană de anchetă într-un comunicat, scrie AFP.
Avionul Airbus A320 care zbura de la Paris la Cairo s-a prăbuşit cu 66 de persoane la bord, dintre care 40 de egipteni şi 15 francezi, după ce a dispărut brusc de pe ecranele radarelor, din motive ce urmează să fie stabilite, potrivit unor surse din presă.
O navă a companiei franceze Deep Ocean Search (DOS) care participă la operaţiunile de căutare, «John Lethbridge», a "localizat mai multe situri principale unde se află fragmente din carlingă", a informat comunicatul comisiei de anchetă.
"Echipa de căutare şi anchetatorii prezenţi la bord vor stabili o hartă de repartiţiei fragmentelor din carlingă", a continuat documentul.
«John Lethbridge», echipat cu un robot submarin capabil să localizeze şi să recupereze la mare adâncime cutiile negre, a ajuns pe 9 iunie în Egipt pentru a se alătura operaţiunilor de căutare într-o zonă cuprinsă în insula greacă Creta şi Egipt.
Comisia de anchetă a avertizat luni că pe 24 iunie cele două cutii negre vor înceta să emită. Un vas al Marinei franceze, Laplace, a detectat pe 1 iunie semnalul uneia dintre cutii.
Ipoteza atentatului, avansată iniţial de Egipt, a cedat teren în favoarea celei a incidentului tehnic: alerte automate au fost emise de aparat cu două minute înainte de prăbuşire, semnalând fum în cabină şi o defecţiune a computerului care gestionează comenzile.