Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că ar putea relua relaţiile diplomatice cu regimul omologului său sirian, Bashar al-Assad, odată încheiat scrutinul prezidenţial din Turcia din iunie 2023, a informat ieri cotidianul turc Hurriyet, notează Agerpres.
''În politică nu există resentimente, aversiune sau supărare eternă'', le-a declarat Erdogan unor jurnalişti care l-au însoţit în avionul de întoarcere din Bali, insulă indoneziană unde s-a desfăşurat summitul G20, şi care au profitat de prilej pentru a-l întreba despre relaţiile Turciei cu Siria.
''Când este momentul, omul se aşează, evaluează lucrurile şi le reînnoieşte. Turcia îşi poate reconsidera relaţiile cu ţările cu care a avut dificultăţi. În special după alegerile din iunie (2023) putem începe de la zero'', a adăugat el.
Ankara şi Damascul au început să se apropie în 2004 după decenii de tensiune şi, până în 2009, Erdogan s-a întâlnit în câteva rânduri cu Bashar al-Assad într-o atmosferă cordială, dar armonia s-a stricat după izbucnirea războiului civil din Siria, în 2011, şi după ce Turcia a sprijinit opoziţia siriană care a pus mâna pe arme.
După trei incursiuni militare în 2016, 2018 şi 2019, Turcia controlează teritorii importante din nordul Siriei, în colaborare cu miliţii islamiste care se opun regimului Al-Assad.
În august, în aceste regiuni au avut loc proteste împotriva Ankarei, după ce ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a vorbit despre nevoia de ''a înfrăţi opoziţia cu regimul din Siria pentru a ajunge la un acord''.
La rândul său, opoziţia turcă promite că, dacă va câştiga alegerile de anul viitor, va relua relaţiile diplomatice cu regimul lui Al-Assad pentru a-i repatria pe cei 3,6 milioane de refugiaţi sirieni din Turcia.
Şi atentatul de la Istanbul de la sfârşitul săptămânii trecute, pe care poliţia turcă l-a atribuit unei agente kurdo-siriene care ar fi pretins timp de patru luni că este refugiată siriană, a alimentat dezbaterea privind numărul mare de migranţi sirieni din Turcia.