Erdogan: "Uniunea Europeană va bloca aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova"

F.D.
Internaţional / 19 decembrie 2023

Erdogan: "Uniunea Europeană va bloca aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova"

Uniunea Europeană va "bloca" aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova, a apreciat marţi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, menţionând că ţara sa şi-a câştigat de multă vreme dreptul de a adera la blocul comunitar, dar este ţinută în expectativă din motive politice, relatează Reuters.

Liderii UE au convenit săptămâna trecută să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina, chiar dacă aceasta continuă să lupte împotriva invaziei ruse, precum şi pe cele cu Republica Moldova, dar nu au reuşit să cadă de acord asupra unui nou pachet de ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru Kiev, ca urmare a opoziţiei Ungariei, aminteşte Reuters. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat totuşi decizia drept o "victorie" pentru Ucraina şi pentru continentul european.

În declaraţii de presă făcute pe drumul său de întoarcere dintr-o vizită în Ungaria, Erdogan a subliniat că Turcia, care este candidată la UE din 2005, şi-a câştigat de mult vreme dreptul de a adera, dar a fost blocată din cauza a ceea ce a numit drept obstacole politice.

"Faptul că li s-a acordat (Ucrainei şi Moldovei) statutul de candidat nu înseamnă că vor deveni membre ale UE. Va începe un proces, şi ele vor fi blocate. Niciuna dintre aceste ţări nu este o Turcie", a spus Erdogan.

"Este greşit ca Turcia, care este mai pregătită să adere la UE decât unele state membre, să fie ţinută să aştepte la uşă ani la rând din cauza unor obstacole politice", a adăugat el.

Candidatura Turciei la UE stagnează de mai mulţi ani pe fondul preocupărilor UE legate de prestaţia Ankarei în domeniul drepturilor omului şi al unor divergenţe referitoare la unele politici regionale, şi anume cele privind Mediterana de est şi insula Cipru, divizată etnic. Blocul comunitar depinde de ajutorul Turciei, stat membru NATO, în special în problema migraţiei.

Erdogan a mai afirmat că potenţialul "strategic şi economic" al Turciei i-a asigurat demult dreptul de a adera la UE, ceea ce Ankara consideră a fi un obiectiv strategic - şi că s-ar putea face progrese în acest sens în timpul preşedinţiei ungare prin rotaţie a UE, date fiind relaţiile bune dintre Ankara şi Budapesta.

"UE trebuie să repare acum această greşeală", a conchis Erdogan.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. In Moldova s-a instalat democratia (spre deosebire de Turcia unde democratia nu se vede nici macar la orizont)!

    Turcia nu este tinuta din motive politice…

    Motivul e simplu - demograficul - variatia de preturi - PPiul… si moneda (turca) ce asteapta sa faca taiere sau paritati de pret.. 

    Plus ca turcia are inca o problema de “valori” ideologice si religioase.. putin opuse majoritatii europene… Aici mai e de lucrat pentru Turci… 

    s c c r e t 

    1. Putin mai mult.N-ai ce lucra cu Turcia mai ales cat este Erdogan la putere!

    Turcia candidatura la UE cu inflatie de 60%:-)...toti descultii au impresia ca economia se invata citind Coranul:-)

    1. Foarte corect!

    Erdogan zice ca vrea in europa dar de acolo i-am vazut semnatura pe lista BRICS…

    s c c r e t 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb