Erori fatale

11 martie devine al doilea termen al seriei negre, iniţiată de 11 septembrie. După New York şi Washington, Madrid. Marea cupolă a terorismului internaţional a vrut să demonstreze că nu a pierdut nici apetitul pentru confruntare şi nici capacitatea ofensivă. Războiului "împotriva terorismului", iniţiat de Statele Unite, i se răspunde cu războiul "împotriva democraţiei", adică a Occidentului.

Nu cred că Spania a fost aleasă pentru un motiv "ideologic" special. Trimiterile la "ră-fuielile istorice" dintre creştini şi arabi care au avut loc pe teritoriul de azi al Spaniei în secolul XI şi XII, cuprinse în comunicatul Al Qaeda, care a revendicat atentatul, sunt menite să dea un lustru "intelectual" şi de "raţionalitate" unui act de barbarie, al cărui unic scop este distrugerea, carnagiul. Singurul motiv pentru care acţiunea a fost lansată în acel loc şi nu în altul este faptul că au existat condiţii mai bune de organizare şi ducere la îndeplinire a oribilei misiuni. În ciuda teoriei care susţine că toate punctele lumii occidentale sunt egal vulnerabile în faţa terorismului, în realitate, există diferenţe semnificative de penetrabilitate a sistemelor de securitate internă, din diferite ţări, modele de reacţie diferite la ameninţarea teroristă, de la un stat la altul, grade de profesionalitate şi eficienţă ale forţelor specializate sensibil diferite, diferite grade de sensibilitate şi reactivitate ale populaţiei dintr-un mediu social la altul. În aceste condiţii, atentatele sunt organizate acolo unde există condiţii favorabile la un moment dat.

Cazul spaniol ar fi fost probabil anexat la lista lungă a tragediilor provocate de dezlănţuirea terorismului ca actor politic, intern şi internaţional, fără alte consecinţe majore, dacă n-ar fi intervenit un set de circumstanţe care-i dau o amploare şi o semnificaţie cu totul speciale. Desigur, numărul morţilor şi al răniţilor ar fi fost suficient pentru ca episodul Madrid să atragă atenţia şi să declanşeze reacţii politice importante. Dincolo de acest fapt, însă, suprapunerea episodului terorist cu calendarul alegerilor generale din Spania a schimbat dramatic semnificaţia sa şi dă o cu totul altă amploare consecinţelor sale. Nu există elemente suficiente pentru a şti dacă alegerea momentului pentru atacul terorist a fost făcută să coincidă cu alegerile. Nu se ştie, de asemenea, dacă această coincidenţă a sperat crearea unor efecte politice precise, sau doar generarea de confuzie, în primele momente, pentru a încurca pistele urmărite de poliţie şi justiţie.

Indiferent de intenţionalitatea planificatorilor atentatului, este deja un fapt că Europa a înregistrat primul caz de alegeri democratice al căror rezultat a fost masiv influenţat de un act terorist! Este una dintre cele mai triste şi mai periculoase zile pentru democraţia bătrînului continent.

Comentariile post-factum au aruncat asupra premierului Aznar întreaga vină pentru schimbarea orientării votului multor spanioli, în ultima clipă, după atentat. Cel care a pus cu insistenţă vina atentatelor asupra grupării separatiste basce ETA, înainte chiar de a se fi studiat primele elemente de la faţa locului. S-a spus că gestul acuzator al lui a fost un calcul politic greşit şi Partidul Popular a plătit preţul la urne. Lucrurile sunt de cîntărit cu atenţie! Aznar şi partidul său nu aveau nevoie de o nouă demonstraţie că ETA este un inamic al democraţiei. Cu sau fără acest atentat, Spania şi spaniolii ştiu ce înseamnă ETA. Aznar nu este nici un începător într-ale polititicii, nici un naiv şi nici un impulsiv. Este mult mai probabil că "vînat", la figurat, dar şi la propriu de ETA, omul Aznar a rămas marcat de ameninţarea pe care o ştie plutind în orice moment deasupra capului. Nu e simplu să ai "reacţii normale" cînd şti că teroriştii au pus "un contract" pe capul tău. Indiferent care este cauza atitudinii sale, calcul politic greşit sau reacţie dictată de tensiunii personale, eroarea lui Aznar a generat consecinţe politice majore. Partidul Popular a suferit o înfrîngere în alegeri, care deschide neaşteptat calea Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol spre guvernare. O surpriză, în egală măsură şi pentru învingători.

După consumarea scrutinului şi anunţarea rezultatelor, s-a produs a doua eroare politică fundamentală, comisă de data aceasta de liderul PSOE, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Vorbind deja din postura de responsabil al viitorului guvern, la doar cîteva ore după alegeri, el a anunţat că Spania îşi va retrage imediat contingentul militar din Irak. Motivaţia care a însoţit anunţarea deciziei a venit ca o lovitură de trăznet pentru Statele Unite, Marea Britanie şi ceilalţi aliaţi: războiul din Irak este o mare eroare, spaniolii nu doresc acest război şi, în consecinţă, nu există motive să mai participe la el. Oricîtă lipsă de experienţă ar avea tînărul lider politic socialist, cînd valul te-a aruncat la înălţimea deciziilor de stat, adică într-o sferă a politicului în care ideologia de partid trebuie atenuată, dacă nu chiar uitată, în faţa intereselor superioare ale naţiunii şi a logicii interacţiunii cu ceilalţi mari actori internaţionali, o eroare de asemenea proporţii nu este permisă. Gestul lui Zapatero are două consecinţe dramatice: validează acţiunea teroristă ca fiind un act eficient, "pozitiv". Ea a făcut posibilă venirea la putere a unei forţe politice care a părăsit coaliţia ce luptă pe frontul "războiului anti-terorist" în Irak. Cu alte cuvinte, terorismul poate spera în viitor să devină o armă majoră în influenţarea comportamentului politic, nu doar al unui guvern sau altul, nu doar al unui partid sau altul, ci al unor actori internaţionali importanţi, cum este Spania. În plan european, acţiunea lui Zapatero vine în contratimp cu reacţiile înregistrate în majoritatea capitalelor, în urma atentatelor de la 11 martie. Ţări ca Franţa, mai mult decît reticente în legătură cu justificarea "războiului împotriva terorismului" sunt pe cale să-şi reconsidere poziţia. Ameninţarea teroristă se apropie de teritoriul propriu. E uşor să faci filosofie politică atunci cînd morţii atentatelor se numără dincolo de ocean. E mult mai greu să rămîi inert cînd ameninţările au început să fie făcute direct asupra teritoriului propriu. Franţa se găseşte deja în această poziţie. Ieşirea Spaniei din coaliţia care gestionează criza irakiană, după căderea regimului Saddam, nu face decît să complice lucrurile pentru toată lumea şi în nici un caz să le simplifice pentru Spania. Spania este o ţară importantă membră a NATO, un stat atlantist prin tradiţie. Problematica luptei împotriva terorismului a devenit oficial una a NATO, iar noul guvern va trebui să gestioneze această interacţiune dintr-o poziţie imposibilă, după anunţul intempestiv al liderului socialist.

Consecinţele erorilor comise în plan politic pe scena spaniolă, nu se vor opri însă la graniţele ţării. Alegerile din Franţa şi Marea Britanie ar putea fi masiv influenţate de "efectul Zapatero".