Es geht um die Praxis, dumm!

Cu subiect şi predicat, Germania merge duminică la alegeri. În joc este formula de guvernare a "Micului Gigant", pentru următorii patru ani. Simplu, clar, precis! Un eveniment politic cu impact european şi mai departe. Despre ce este vorba în propoziţie, însă, e o altă chestiune. Una care, încă, se dezbate. Pe de o parte, pe scena politică internă, unde vor decide alegătorii germani, iar pe de alta, în lumea internaţională, unde se ştie cu precizie că rezultatul alegerilor de duminică va influenţa modul în care interesele marilor jucători la masa Puterii Globale se vor exprima, respectiv şansa lor de a găsi la Berlin acel punct fix din univers de care fiecare are nevoie pentru a schimba lumea, de pe o traiectorie pe alta, după cum o cer interesele fiecăruia. Despre ce este vorba, aşadar, în aceste alegeri?

Pe plan intern, "reflexul teoretic" ne trimite la programele partidelor aflate în competiţie. Acolo trebuie să fie oglindite temele şi problemele societăţii, respectiv răspunsurile pe care fiecare formaţiune le-a pregătit pentru a rezolva aceste probleme, ori măcar a le "gestiona", cum se spune atunci cînd nu ştii ce să faci, dar te străduieşti, sincer, să faci totuşi ceva, pe orbecăite! Aici: ordine germană! Toate cele şase partide (alianţe) luate în calculul electoral au programe structurate, din punct de vedere tematic, identic: muncă şi activităţi profesionale, stat şi democraţie, familie şi egalitate, impozite şi fiscalitate, educaţie şi cercetare, sănătate, economie locală, securitate socială, politică europeană, politică internaţională şi de apărare, drept-integrare şi siguranţă, mediu şi energie, transport şi dezvoltare regională, economie şi pieţe financiare. De toate, pentru toţi!, după reţeta generalizată în democraţiile moderne. Ceea ce le deosebeşte, destul de slab, însă, sunt doar elementele de stilistică şi extensia anumitor teme, faţă de celelalte. La urma, urmei, nici nu este o surpriză prea mare; tot teoria ne spune, iar practica nu pare dispusă să o contrazică: oamenii nu aleg idei, programe, soluţii puse pe hîrtie! Ce aleg, atunci?

Culori politice!, ar fi următorul răspuns disponibil. Spaţiul politic german a fost programat, de marii constituţionalişti americani şi britanici ce i-au sintetizat ADN-ul democraţiei sale postbelice, să stea în modelul anglo-saxon: "2 partide mari plus 1 element de balans!". Aşa a rămas pînă astăzi: la dreapta CDU/CSU, la stînga SPD. Bătălia pentru rolul de "buturugă mică" se dă, în această rundă, între FPD (liberali), verzi-ecologişti, "stînga" (de la stînga SPD) şi "partidul piraţilor"! Şanse sigure să treacă pragul de 5% au doar verzii; cu puţin noroc, la limită, şi liberalii. Cele două mari partide sunt despărţite în ultimele sondaje de circa 14 procente, în favoarea CDU/CSU (40% - 26%) cu foarte mici variaţii (1%) de la un institut de sondaj, la altul. Dacă votul confirmă predicţiile, ecuaţia guvernării depinde de soarta FPD: intră în Bundestag, se reface actuala coaliţie; nu intră, cel mai probabil, politica germană se va exersa din nou pe tema "Marii coaliţii", CDU-SPD! Istoric, variaţia opţiunilor electorale, după culorile politice, este relativ mică. Odată aşezat într-o tranşee, alegătorul german nu-şi mai părăseşte postul, toată viaţa! "Ein Mann, ein Wort!" funcţionează, încă. Doar schimbările de generaţie, ori marile mutaţii ale peisajului politic (reunificarea, spre exemplu) au fost momente semnificative de creştere, ori descreştere pentru electoratul celor doi mari competitori. Ce altceva poate conta?

Răspunsul, de care se ocupă toate strategiile de campanie: personalităţile din vîrful ierarhiei competiţionale, purtătorii de steag şi de imagine ai partidelor. Aici, Angela Merkel are două lungimi în faţa lui Peer-Steinbrueck. Nu doar pentru că, în ultimul an, vizibilitatea sa publică, asociată cu situaţii de prestigiu, a fost cel puţin dublă faţă de cea a contra-candidatului său, ci şi pentru că între doi anti-charismatici, Angela Merkel a reuşit să creeze modelul post-charismatic, al politicianului agreat şi acceptat, stimat, dacă nu chiar "iubit" de electorat, tocmai pentru că a rupt vraja mediatică creată de campaniile moderne bazate pe imaginea trucată a "băieţilor buni, cu feţe frumoase şi zîmbitoare".

În plan european, toată lumea ştie cît de importante sunt alegerile din Germania, dar nimeni nu are curajul să se aşeze, făţiş, de partea unuia sau altuia dintre marii combatanţi. Cu excepţia, deloc notabilă, a cîtorva mesaje de solidaritate pe linie "ideologică" şi de afiliere euro-parlamentară, niciun lider politic european nu s-a arătat dispus să-şi prindă urechile în maşinăria germană a alegerilor şi a intereselor aflate în competiţie, în spatele lor. Nici n-ar conta, de altfel, fie vorba între noi! America, în schimb, a afişat o răceală, un anume grad de insatisfacţie faţă de cvasi-certitudinea unui nou mandat de Cancelar, pentru Angela Merkel. Purtătorul de cuvînt al acestei poziţii, distinsul profesor de teorie politică de la Princeton, Jan-Werner Mueller, în paginile celei mai recente apariţii a prestigioasei reviste "Foreign Affairs". Ce reproşează el acestor alegeri din Germania, mai larg, elitelor politice germane şi în mod direct Angelei Merkel? Lipsa "Marelui Design"! Metafora folosită de autor: "Uriaşul somnambul"! Cu tot respectul, cum zice englezul, "I beg to differ"! De unde vine insatisfacţia scenei politice americane faţă de Angela Merkel ştie toată lumea: ea s-a opus deschis "modelului american" de soluţionare a crizei economico-financiare în care s-a prăvălit întreaga lume, şi o va face, la fel, şi în viitor. Politicienii şi mai ales "comentatorii" vieţii politice de peste ocean se întrec în acuzaţii la adresa Cancelarului Germaniei pentru poziţia sa "obstrucţionistă", pentru încăpăţînarea de a impune Europei, cu orice costuri, modelul ieşirii din criză prin austeritate şi rebalanşarea finanţelor publice! Unde au dus Statele Unite proiectele clasei politice americane bazate pe "marile viziuni" este o chestiune care poate fi dezbătută, dar locul cu pricina nu pare să fie nici cel dorit-prefigurat, nici unul foarte comod, ori plin de speranţe pentru viitor. Ca să o spunem în limbajul colorat al politicii americane, dacă pe Noul Continent cheia alegerilor se află în expresia "It's the economy, dummy", adică "Despre economie este vorba, prostovane!", actuala clasă politică germană, pe care Angela Merkel o reprezintă, ştie că, pentru ea, cheia succesului electoral înseamnă soluţii practice, la problemele practice, ale zilei, chiar!

Cum ar veni în germană: "Es geht um die Praxis, dumm!"