Partidul de guvernămînt foloseşte bugetul de stat în scop electoral, susţine purtătorul de cuvînt al PNL, Eugen Nicolăescu. Domnia sa consideră că apropierea alegerilor i-a derutat pe guvernanţi şi i-a făcut să recurgă la "calea cea mai perversă de mită electorală: indexarea şi majorarea pensiilor cu un coeficient fix". Liberalii sînt de părere că măsura amintită va decorela sistemul public de pensii şi va mări inechităţile dintre beneficiarii acestuia. Eugen Nicolăescu susţine că, dacă PSD s-ar fi gîndit cu adevărat la binele persoanelor vîrstnice, atunci ar fi optat pentru recalcularea pensiilor. Potrivit aceleiaşi surse, majorarea şi indexarea pensiilor, potrivit legii, are drept sursă bugetul asigurărilor sociale de stat. "Mărirea de la 1 septembrie va fi făcută, însă, din bugetul de stat", a afirmat Eugen Nicolăescu, ieri, într-o conferinţă de presă, amintind că "acest lucru înseamnă că PSD foloseşte o altă sursă decît cea legală".
Purtătorul de cuvînt al PNL a mai acuzat Guvernul că nu a explicat de la ce capitole ale bugetului au fost obţinute economiile la cheltuieli, de circa 7.000 de miliarde de lei. Domnia sa a ţinut să precizeze şi faptul că viitoarea rectificare bugetară cuprinde multe contradicţii şi este lipsită de transparenţă.