"Eurisko" va depăşi în acest an cifra de afaceri de 12 milioane de euro

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 4 octombrie 2007

Compania de consultanţă imobiliară Eurisko Consulting va depăşi în acest an cifra de afaceri de 12 milioane de euro, preconizată la începutul anului, a declarat ieri Radu Lucianu, unul dintre partenerii Eurisko. "Pentru anul viitor, estimăm de asemenea dublarea cifrei de afaceri", a explicat Radu Lucianu.

Acesta a adăugat că principalii factori de care depinde creşterea cifrei de afaceri sunt creşterea volumului de tranzacţii, dar şi a preţurilor de tranzacţionare, cele mai bune perioade ale anului pentru vânzării fiind toamna şi primăvara. Potrivit lui Lucianu, cele mai atractive segmente de pe piaţa imobiliară sunt în continuare retailul, segmentul rezidenţial şi cel de birouri.

Eurisko Consulting are de la începutul lunii octombrie un nou director general, Adrian Căpraru, care se va ocupa de administrarea întregii afaceri, va stabili strategia de dezvoltare a companiei, a parteneriatelor de afaceri şi va superviza activităţile legate de investiţii financiare, resurse umane şi marketing.

Eurisko Consulting a fost fondată în 1997 la Bucureşti şi are în prezent circa 100 de consultanţi la nivel naţional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5636
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9026
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.5571

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb