Departamentul pentru Afaceri Europene şi Biroul de Informare al Parlamentului European au organizat astăzi, la Centrul Infoeuropa, o nouă dezbatere din seria "Eurodialog cu studenţii", temele dezbătute fiind "Politica de Coeziune a Uniunii Europene" şi "Reforma guvernanţei economice a Uniunii Europene", conform unui comunicat de presă transmis redacţiei. Eurodialogul a fost susţinut de eurodeputatul Petru Luhan, membru în Grupul Partidului Popular European al PE, şi de Bogdan Badea, director în cadrul Direcţiei Coordonare Poziţii Piaţă Internă a DAE. Europarlamentarul Petru Luhan, raportor în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională a PE, a subliniat necesitatea simplificării procedurilor de management ale acestei politici, în vederea stimulării implementării proiectelor şi combaterii efectelor negative ale crizei.
Eurodialog cu studenţii
F.A.
Politică / 15 aprilie 2011